Miami Bici, cel mai de succes film românesc, e pe Netflix și uite de ce să-l vezi

Actualizare, ianuarie 2023 — La momentul lui, filmul ăsta era cel mai de succes. Între timp, Teambuilding l-a depășit. Și-a ajuns și ăsta pe Netflix.

Miami Bici ajunge mai repede pe Netflix pe fondul pandemiei și că cinematografele au fost închise. Și uite cum criza medicală ne-a mutat pe toți în fața unor platforme alternative de video, de la Netflix și HBO Go — în curând HBO Max — până la YouTube și, pentru cei cu atenția unui peștișor auriu, TikTok. În contextul ăsta, filmul românesc Miami Bici lansat în cinema la final de februarie trece din sală și de pe marele ecran direct în sufrageria ta.

E un moment important în cinematografia românească, ocazie cu care există și acest articol.

Miami Bici e o comedie. A pornit de la Codin Maticiuc (actor, producător și co-scenarist — și personajul Ilie în film), a fost regizat de Jesús del Cerro, iar la produsul final au contribuit Alex Coteț (scenariu) și Matei Dima (producător, alături de Codin și Jesús — și personajul Ion în film). În aproape trei săptămâni de stat în cinema, filmul a generat venituri de circa 11,6 milioane de lei. Ca spectatori s-a dus la peste 552 de mii.

Nici nu trebuie să ții minte cifrele astea, dar le-am menționat ca să înțelegi de ce oamenii zic că-i un succes imens pentru cinematografia românească post-decembristă.

Înainte de Miami Bici a fost 5GANG: Un altfel de Crăciun. Cele două nu pot fi comparate decât să spui, cel mult, că sunt comedii. Și că Matei Dima apare în ambele — ca Ion în ăsta ultimul și ca polițist în cel cu 5GANG. Dar unul e o comedie lejeră, pentru copii și adolescenți, la care pe alocuri râzi, iar celălalt e un film pentru adulți care au visat măcar o dată să plece „pe America” și să-și facă viața. Asta e și Miami Bici: visul american adus în anii 2020.

Visul american actualizat: droguri, mujdei și pâine de acasă, din România

Acțiunea filmului Miami Bici, pe scurt: Ion zis Bilă (Matei Dima) și Ilie zis Piciu (Codin Maticiuc) se învârt de-o combinație cu Albanezu (Florin Piersic Jr.) să fie luați „de suflet” de un interlop din Miami, ca să facă și ei niște bani. În România sunt săraci, iar banii pe care-i fac abia îi pot sparge pe șaorma și loto Polonia. Ajung acolo cu niște căpătâie de engleză pe care le-au prins din țară (ocazie cu care „My pen is blue” devine un fel de „omlette du fromage” din Laboratorul lui Dexter).

Într-o oră jumate, cât ține filmul, ai glume pe alocuri previzibile, un joc surprinzător de bun din partea celor doi actori principali și ceva comedie de situație.

Contrar credinței populare, trailerul chiar nu conține cele mai bune momente. Au fost păstrate unele și mai bune pentru film, cum ar fi scena în care românii noștri se ceartă cu niște găinari locali din Miami. Ai noștri dau cu română, cu morți și înjurături de mame, străinii nu înțeleg exact ce se întâmplă și decid să amâne bătaia pentru altă zi.

În esență, Miami Bici îți propune o comedie, dar una un pic diferită. Dacă ai lua pe rând momentele în care râzi, ți-ai da seama că funcționează, pentru că ele sunt gândite aproape ca și când ar fi cele mai importante. Astfel, nu ajungi să ai o glumă la început, una pe la mijloc și alta la final, cât să umple timpul. Nu. Cam la fiecare sfert de oră ești în universul stupid în care activează Bilă și Piciu și nu înțelegi exact lumea din jurul lor, dar se învârt, că măcar atât i-a învățat viața din România.

Filmul mai are un personaj remarcabil: Mamaie (Mirela Nicolau). E o microbistă care pare că a făcut lecțiile de limba română în galerie și are sfaturi cruciale pentru viață („să nu-ți fie rușine să dai la coaie”). Mamaie este, în esență, maestrul Yoda de care România are nevoie, chiar dacă nu a cerut-o.

La final, pentru că Miami Bici este o comedie, ce te așteptai? Băieții plecați pe căpătuială în America, termină escapada asta cu bine și Bilă chiar și cu o mică poveste de iubire. Băieții răi sunt prinși, băieții buni, dar cam nătângi, o termină decent și asta lasă loc și de-o continuare. Oricum, pe-o scară de la zero la film românesc cu mâncat ciorbă în bucătăria comunistă, ăsta iese din grafic și demonstrează că poți avea o comedie care să meargă la români. Nu zic că n-au mai fost altele, dar chiar m-am săturat să tot aud că Garcea și oltenii a fost un film amuzant.

Bilă și Piciu sunt tovarășii tăi din școală, de care acum te ferești pe stradă

După ce-am văzut filmul ăsta, am rămas cu senzația că, dincolo de-a fi o comedie, e și-o încercare de-a caricaturiza o bună parte din oamenii care trăiesc în România. Îl ai pe Bilă.

E un idiot util care se lasă condus prin viață de deciziile altora. Muncește pe unde apucă, visurile lui se întind până la șaorma zilnic și eventual pariul sportiv al zilei, iar relația în care, ai putea spune, a fost băgat e una de căpușeală. Gagică-sa (Sorana, interpretată de Letiția Vlădescu) îl fraierește că e gravidă și-l trimite să facă bani, în timp ce ea rămâne acasă și înnoadă cu Albanezu o oarecare relație de liber schimb: sex pentru geamuri termopan, de exemplu.

Piciu, pe de altă parte, e creionul mai ascuțit dintre cei doi. Știe un pic mai multă engleză, are nasul românesc pentru învârteli și bani făcuți rapid, dar ce-i lipsește cu adevărat e capacitatea de a se concentra pe-o sarcină mai mult de trei minute. Practic, e omul perfect pe care să-l trimiți să livreze droguri ascunse într-un ghiveci de floare în timp ce crede că e doar un curier care n-a prins loc la Glovo.

Albanezu, pe de altă parte, e ascuțitoarea pentru toate aceste creioane boante. A fost pe afară, a văzut cum merg lucrurile, dar este și el absolut incapabil să reziste stresului din lumea interlopilor adevărați, așa că se mulțumește cu găinării în România. Dimineața trimite doi băieți în America și ia comision de deranj, iar la amiază l-ai putea vedea în târg la Vitan, cum vinde niște casetofoane furate din mașini germane.

Mamaie e tipul acela de mamă sau bunică „înfiptă”. Și nu zic că așa ceva nu există în România. Problema e că, până acum, regizorii români s-au ferit să facă atât de mult empowerment pe o femeie. Practic, și aici aș putea greși, filmul ăsta a făcut mai mult pentru feminism decât toate discursurile sforăitoare din ultimii zece ani. Eu am regăsit-o, parțial, pe mama în acel personaj. Și pe bunica, ba chiar și pe-o mătușă ceva mai îndepărtată.

În fine, interlopii sunt și ei în Miami Bici, deși niciunul nu merită prea multă atenție. I-am băgat pe toți la grămadă, că nu e despre ei filmul. Cei mai mulți, indiferent că-s cubanezi, dominicani sau mexicani, sunt un fel de versiuni mai scoase în lume ale lui Bilă și Piciu. Miros mai puțin a mujdei și mai mult a tacos și chilli con carne, dar tot pe-acolo sunt.

Miami Bici nu e film de festival, așa că nu te purta ca și cum îți pasă de festivaluri

Există această ipocrizie monumentală în România. Când intră câte un film românesc într-un festival și iese de-acolo cu un premiu, bubuie Facebook de laude și recomandări: „trebuie să vezi filmul ăsta”, „genial filmul ăsta, bravo ai noștri” și altele similare. Filmul intră în cinema, strânge câteva mii sau zeci de mii de oameni și viața merge înainte. Dar asta e viața unui film de festival. Nu se întâmplă doar la noi, dar România a avut, până acum, dizabilități din punct de vedere cinematografic.

Filmele de larg consum au existat, dar au fost impotente în a atrage atenția. Sigur, nu toate, că au fost și excepții. Oh, Ramona! are loc pe lista asta. La fel și Două lozuri sau Moromeții 2. În trecut au mai fost Marfa și banii sau Milionari de weekend. Doar că ultimii zece ani au fost monopolizați mai mult de fuga asta către festivaluri decât de fuga către cinema.

Când am căutat cifrele pentru Miami Bici, m-am uitat să văd și ce-a făcut cinematografia românească de când există ea. Șocant sau nu, dar și în comunism tot comedia a fost aia care a rupt. Nea Mărin miliardar, film pe care televiziunile încă îl dau, e lider: peste 14,6 milioane de spectatori. Urmează Păcală (cu vreo zece mii de spectatori mai jos). Pe trei e propaganda comunistă în cea mai rafinată formă: Mihai Viteazul. Urmează, în ordine, alte producții de propagandă: Dacii sau Neamul Șoimăreștilor.

Atunci când românii n-au mers la comedii, au mers la propagandă. Nu de alta, dar nu aveau la ce altceva să meargă.

Treaba asta nu e doar la noi. Mna, Miami Bici intră pe Netflix. Știi ce-a mers excelent pe Netflix în ultimii ani? Filmele lui Adam Sandler. Și poți spune ce vrei despre ele, dar alții le-au considerat demne de vizionat. Așa că omul încă livrează, iar cu Uncut Gems le-a dat peste nas și celor de la Hollywood care-l desconsideră.

Filmul e o comedie, nu știu dacă ți-am zis asta până acum. Râzi dacă vrei, plângi dacă crezi că-i cazul, dar cam atât. Nu înveți din el nimic care să-ți dea lumea peste cap și nici n-ar fi cazul să cauți lecții de viață în orice film. E însă un produs românesc care a avut succes și a atras oamenii către un mediu pe care eu îl credeam cam depășit: cinematograful. A dat ciorba pe mujdei mâncat cu lingura și poate de-aici începe spectacolul.

Actulizare: În versiunea inițială a articolului era specificat că, în circa trei săptămâni de cinema, filmul a generat venituri de vreo 33,5 milioane de lei. Ca spectatori s-a dus spre 1,5 milioane. Conform datelor actualizate, veniturile sunt de circa 11,6 milioane de lei, iar spectactori peste 552 de mii.

Editor: Ioana Moldoveanu