Artă

Ce poți să înveți din mesajele despre femei, Dragnea și Basarabia de pe pereții Bucureștiului

Am vorbit cu unul dintre cei mai vechi artiști stradali din Capitală despre mesajele de pe clădirile orașului.
fotografii de Eli Driu
13 Martie 2018, 12:15pmUpdated on 13 Martie 2018, 12:57pm

„Jos Ceaușescu” și „Jos comunismul”, scrise cu vopsea neagră pe zidul cenușiu al clădirii Universității din București, sunt primele graffiti din istoria modernă a României care mi-au rămas înfipte pe retină.

Astea au fost proto-graffiti, ca să le zic așa, de la care am evoluat la ce vedem astăzi pe străzile orașului.

_Street art_-ul, cu a sa Sfântă Treime compusă din graffiti, stencils-uri și stickere a crescut odată cu noi, iar mesajele s-au depus, spray după spray, șablon după șablon, abțibild după abțibild, pe pereții tot mai încărcați de istorie ai clădirilor.

Probabil că, undeva în viitor, va exista o nișă a arheologiei care să cerceteze istoria și cultura unui oraș, din simpla cercetare a graffiti-urilor ascunse în straturilor de vopsea date de-a lungul timpului pe pereții clădirilor.

Judecând după estetica liniilor, tipul mesajului sau – de ce nu? – calitatea vopselei folosite, savanții viitorului, folosind tehnici sofisticate, vor delimita clar o anumită epocă din care provine o bucată de tencuială.

„Zonă liberă de neocomunism” – marchează Golaniada din Piața Universității, „Malone muistu’” – aprigii ani ‘90 ai tranziției, stencils-urile cu Geoană și Băsescu – lupta dintre Sistemul Ticăloșit și Binomul Securist ai anilor 2000 și tot așa.

Graffiti-ul prins între artă urbană și vandalism în toată regula

Anul de grație 2018 vine cu o garnitură nouă de mesaje, dar și cu o estetică vizibil mai scăzută a unor mesaje care pentru unii sunt o formă sofisticată de artă urbană, în vreme ce pentru alții sunt simple mâzgălituri care trebuie penalizate prin amenzi date de polițiști locali vigilenți.

„Este un semn de plafonare și îmbătrânire”, crede Gabriel Baldovin, artist plastic, el însuși fost luptător cu spray-ul și șablonul, în urmă cu zece ani. Gabriel spune că mesajele de acum nu mai au forța, expresivitatea celor „de pe vremea lui”.

„E adevărat, pe atunci, principala zonă de street art era Centrul Vechi, care era lăsat de izbeliște. Acum, e evident că nu prea mai poți pune stencils-uri pe-acolo”.

În plus, între timp a apărut și Facebook-ul. Liniile, mai mult sau mai puțin elegante, trasate pe conturul clădirilor, s-au mutat în online. Mema a prins viteză și a început să înlocuiască mesajele de pe ziduri.

Acum, e un singur Zid, cel al Facebook-ului.

„Eu nu am mai pus mâna pe stencils de 10 ani, deși mi-am făcut șabloane dar, pur și simplu nu am mai avut chef să ies”, spune Gabriel.

„Într-adevăr, explozia Facebook a făcut ca lumea să folosească mai mult mediul ăsta”.

Bașca faptul că Facebook nu-ți dă (încă) amenzi. Pe stradă, în lumea „reală”, se joacă după alte reguli, mai dure. În prezent, legislația tratează, sec, street art-ul drept un act de vandalism.

Este sau nu ilegal să pictezi pereții din oraș?

Avem, o dată, o lege care reglementează „amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate stradală”. Un sticker pus aiurea pe semafor în care militezi pentru unirea cu Basarabia sau pentru drepturile homosexualilor este văzut astfel, în ochii orbi ai Justiției, drept o formă de „publicitate”.

Ca să pui stickerul ăla ți se cere o basculantă de autorizații. N-o faci și statul te transformă grabnic într-un mic ilegalist.

Strămoșii tăi care lipeau afișe cu „Totul pentru front, totul pentru victorie!” ar fi mândri de tine.

În plus, avem hotărârile consiliilor locale care reglementează în particular normele de „afișaj stradal”. În cazul Bucureștiului, este o hotărâre care interzice orice fel de afișaj pe parapate, pe pereții pasajelor rutiere sau pe însemnele de circulație.

Aceeași hotărâre spune, negru pe alb, că întreaga zonă dintre Romană și Universitate ar fi, cică, „zonă liberă” de orice astfel de afișe.

A crescut numărul mesajelor antisemite și xenofobe

Cei care ridică ștacheta și vor să se joace cu simboluri naziste sau legionare vor avea de înfruntat legea privind interzicerea organizațiilor și simbolurior cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Bine, asta măcar în teorie, în condițiile în care deși avem o lege strașnică, niciun român nu a fost amendat pentru așa ceva.

Chit că în 2018 genul ăsta de mesaje s-au înmulțit „Mesajele antisemite, xenofobe sunt mult mai

hard

acum decât erau în trecut”, spune Gabriel Baldovin. „Apoi, avem stickerele cu Basarabia, cu Legiunea – în ce categorie: politicii goale. Sunt mesaje lipsite de orice idee de

street-art

, aici e doar propagandă. Lasă să spună strada ceva, nu mai spune tu ce auzi deja la televizor, în mainstream”, crede Gabriel.

„Mesajele homofobe sau antifeminism: ca realizare artistică nu sunt nici ele cine știe ce.

În primul rând, stencils-ul se apropie, un pic, de graffic design, în sensul că și aici sunt niște reguli: textul să fie aliniat, să aibă o anumită eleganță. Noi făceam imaginea în Photoshop, o măream și apoi o tăiam. Aici se face din prima, direct tăiat din topor. Ca atunci când eram mici și ne făceam stencils-ri cu Gullit și Hagi, scrise strâmb pe tricou. Nu prea e ok”, e de părere artistul plastic.

Arta stradală ca gherilă urbană de luptă contra Sistemului. Oricare ar fi el

Avem, așadar, jocuri de cuvinte, mesaje cu tentă socială, atacuri la persoană sau la anumite grupuri sau afirmații fără sens clar, care provoacă amuzament. Pe lângă modul de exprimare artistică, graffiti-urile sunt apreciate și pentru valoarea „anti-sistem”, dată de mesajele transmise.

Expresivitate maximă cu mijloace minime. Aici miza nu mai e, neapărat, imagine, ci sensul mesajului.

„De când cu rețelele sociale, s-a cam pierdut și ea”, spune Baldovin.

„Una e să pui pe rețele o imagine sau un mesaj și să-ți fie redistribuite de sute de ori: o vede mai multă lume. În cazul unui stencil, cine-l vede? 20-30 de oameni, într-o zi? Plus că, în alte câteva zile se duce naibii, bate soarele, se ia vopseaua. Apoi, nu mai rămân zidurile vechi – se renovează mereu. Aici, am cam prins Occidentul în urmă. Se renovează, se șterg”, spune Gabriel.

Dar arta stradală, adaugă artistul, va supraviețui, totuși.

„Sunt profesor de pictură la Liceul de Artă. Copiii sunt superinteresați de fenomenul ăsta. Eu cred că va fi mereu graffiti, pentru că e arta adolescenților, e arta tinerilor. Ei vin aici cu naivitatea lor, aia frumoasă. Graffiti-ul datează de pe timpul romanilor, vezi orașul Pompei. Cred că va fi mult timp de acum încolo. Pentru că mereu vor fi probleme cu adolescenții care vor să spună ceva împotriva sistemului”.

Publicitate