Doctorul Charlie Miller, de la Universitatea din Manchester, predă un curs numit (Neo-) Avant-Gardă în teorie şi practică, care cuprinde pe toată lumea de la Georges Braque la Crass. În prezent, scrie o carte numită Ochiul ambivalent: Picasso şi suprarealismul şi curează o expoziţie Picasso şi Salvador Dali care călătoreşte prin Barcelona, St. Petersburg şi Florida. Am apelat la ochiul său critic vizavi de noua noastră carte preferată de artă, New York D!@K, o compilaţie de glume cu puli şi desene obscene făcute pe posterele publicitare din New York şi publicată de Editura Mark Batty.
Mixul între organele genitale şi diferite părţi ale corpului este tipic unui anumit gen de suprarealism. Artişti precum Miró şi Picasso erau pasionaţi de dezorganizarea corpului sexual. Dar, în acelaşi timp, este un mod prostesc de subminare a acestui gen de imagini sexuale. Tipului ăstuia îi place într-un fel fotografia păsăruicii ăsteia în formă, după care ai groteasca posibilitate a ombilipulei.
Videos by VICE
Poţi vorbi despre astea în termini de logică a fetishului care, după cum ştiţi, a fost descris de Freud ca substitut al falusului matern la care el bănuia că fantazează băieţii. După descoperirea diferenţelor sexuale, băiatul deduce că femeia a fost castrată, iar acesta este motivul – în accepţiunea lui Freud – pentru care băiatul ajunge la legea tatălui şi fetishul se transformă într-un memorial al credinţelor sale anterioare în falusul matern.
Este nemaipomenit, nu? Într-un fel, poţi interpreta asta în termini ai simbolismului Lumii lui Dumnezeu. Dacă asociezi Lumea aia cu un fel de prezenţă paternală primară, poţi susţine că există o logică falică sau că e în joc un faloegocentrism la care cânţi precum ai trage un fum dintr-o pulă sau dintr-un joint lalea în formă de pulă. Destul de des, în reprezentările tradiţionale ale lui Iisus vezi ieşindu-i din gură o sabie. De fapt, există o propoziţie în Biblie despre asta, dar aici e o pulă.
Cred că toate astea sunt într-un fel despre detipizarea publicităţii. Astfel, completează logica sexuală a ad-ului. Una dintre cheile consumerismului este să sexualizeze produsele sau să facă din sexualitate un produs şi să reimplementeze sexualitatea ca o marfă, o dominantă a ordinii economice. Şi multe dintre ad-uri expun asta într-un mod evident.
Este un set de desene foarte familiare, pe care toată lumea le face în şcoală: colorezi un dinte, pui o mustaţă, adaugi menţiuni şi desenezi o pulă zburătoare. De fapt, pulile zburătoare sunt ceva classic şi tradiţional atunci când vine vorba de vraja norocului. În arta romană, falusurile cu arpi denotă noroc sau fertilitate. Dar acestea sunt tipuri de gesturi puerile şi anti-autoritare, deşi unele sunt chiar eficiente. Altele însă, sunt doar fantezii crude ale unor sociopaţi.
Jean Clair a spus odată că holbarea este erecţia ochiului. Există o legătură între privirea masculină aţintită asupra unui obiect feminin şi erecţia falică. În imaginile psihanalitice sau iconografice, ochii sunt asociaţi cu falusul, de aceea Oedip orbeşte ca un subsitut al castrării. Dar aici aveam o femeie cu puli ieşindu-i din ochi. În general, în relaţiile sexuale reprezentate pe postere pare că există o fericită dezorganizare a organismelor hetero-normative.
Doar câteva dintre acestea sunt religioase şi, de fapt, organele genitale ale lui Hristos chiar erau importante în Renaştere. Există o teologie a organelor genitale ale lui Hristos în care se sugerează destul de des o erecţie sau, în secenele naşterii, Maria arată destul de des către cocoşelul lui Iisus. Există o carte destul de bună despre asta, numită The Sexuality of Christ in Renaissance Art and in Modern Oblivion.
