Afara din tara

Jurnal de salariu în UK: Câștig peste 1 500 de lire și-mi dau banii pe mâncare românească

Înainte să mă stabilesc în Marea Britanie nu realizam ce mișto e să ai o piață unde te poți duce.
29.6.21
jurnal salariu marea britanie jurnalista, salariu minim
Autoarea în timpul vizitei fostului președinte SUA Donald Trump în Marea Britanie. Fotografie din arhiva personală

În rubrica „Afară din țară” discutăm periodic despre ce înseamnă să te muți, ca român, în diferite colțuri ale lumii.

Cine sunt?

Am 25 de ani și am plecat din orașul meu natal București acum șapte ani, după ce am absolvit Coșbuc, un colegiu bilingv. Mi-am căutat cea mai bună facultate de jurnalism din Marea Britanie. Când nu-mi petreceam zilele și nopțile în bibliotecă, făceam practică sau aveam diverse joburi – de la garderobieră pentru petreceri cu studenți la cameraman live pentru alegerile parlamentare britanice. 

Am vrut un master bun într-un oraș, dar nu-mi permiteam financiar să fiu studentă în Londra, Oxford sau Cambridge, așa că m-am orientat direct spre Manchester. 

Publicitate

Cu toate că am făcut tot ce a depins de mine să fiu angajabilă în Marea Britanie, mi-a fost foarte greu să-mi găsesc un job full time în jurnalism după master, în parte pentru că nu mă vedeam pe un salariu entry-level în Londra (unul din cele mai scumpe orașe din lume), unde sunt majoritatea oportunităților. Am avut parte și de experiențe xenofobe în procesul de recrutare, care erau întărite de câte ori vedeam că cineva care nu a făcut niciun sfert din câte am făcut eu reușea să obțină roluri pe care se băteau câteva sute sau mii de candidați.

Mi-am dat seama că meritocrația aia la care visam când am plecat din România este un mit, doar că aici pilele se numesc „connections”, „networking” sau chiar „friends”. 

Am reușit într-un final să-mi găsesc un job de reporter local la două ziare din Saffron Walden, între Cambridge și Londra, pe un salariu net de aproape 1 300 de lire (cam cât e și salariul minim în Marea Britanie). Am început să fiu publicată de mai multe ziare regionale și un ziar național în mod regulat. După doi ani mi-am găsit jobul actual: redactor la o publicație din Londra

Nu sunt o fire consumeristă, dar slăbiciunea mea când vine vorba de cheltuit este mâncarea. Încerc, pe cât posibil, să mă ghidez după niște valori și principii etice când decid dacă vreau sau trebuie să cumpăr ceva, pentru că votez cu portofelul pentru lumea în care vreau să trăiesc, dar am perioade și perioade și mă schimb constant.

Publicitate

Unde locuiesc? Un apartament în orășelul medieval Saffron Walden, Anglia.
Ce lucrez? Jurnalistă.
Cât câștig pe lună? Peste 1 500 de lire net (aproximativ 8 600 lei) 

Costuri tipice lunare

Chirie: 388 lire.
Taxa de primărie (pentru servicii de colectare gunoi, reciclare, biblioteci etc.): 78 lire.
TV: N-am cablu, dar prietenul meu are abonament Netflix.
Telefon: Îmi încarc cartela o dată la câteva luni și când o fac cheltui vreo 15 lire.
Facturi (electricitate și gaz): între 50 și 100 de lire, în funcție de vreme.
Transport: tren și metrou către și înapoi de la birou de două ori pe săptămâna, adică 77 de lire. Evit să folosesc mașina din motive care țin de mediul înconjurător. Fac plinul maximum o dată la două luni și costă vreo 30 de lire.
Doctor și medicamente: Sistemul medical britanic e, în mare, de stat, dar prefer să-mi rezolv problemele în privat când vin în România (o dată sau de două ori pe an). Nu iau medicamente mai niciodată.
Mâncare și produse de igienă: 120 de lire. Am în casă pe motiv de Covid și Brexit un stoc de bază, gen detergenți, cereale, lapte de ovăz, paste brune, orez brun și linte roșie.
Ieșit în oraș și takeaways: 120 de lire.
Coafor, unghii și alte servicii de îngrijire: Nu mă duc, pentru că serviciile, în general, sunt exagerat de scumpe și nu sunt superioare unui salon de cartier din București. Sunt două saloane la care merg de când eram adolescență în București și prefer să le susțin pe acelea când vin acasă.
Economii: Până recent, puneam lunar câteva sute de lire deoparte, dar am pus pauză din cauza unor cheltuieli mari, dar necesare.

O săptămână recentă din viața mea actuală

Luni

Lucrez de acasă majoritatea zilelor de când cu pandemia, ceea ce mă ajută să trec peste durerea zilei de luni puțin mai bine. Mă apuc de scris articole la 7 dimineața și pe la 9 îl trimit pe prietenul meu cu zece lire după doi litri de kombucha organică cu aromă de zmeură. Îmi propun să beau doar unul și să-l păstrez pe celălalt pentru marți, dar evident că nu mă pot abține.

Pe la 12, iau decizia destul de rară de a lua o pauză și mă duc până la magazinul de la colț să cumpăr niște sushi la patru lire. Termin munca pe la 18 și mă duc să-mi iau niște creveți de la Aldi cu două lire, pe care îi mănânc ca pe o pungă de pufuleți în drum spre casă. Da, ai citit corect.

Publicitate

Ne punem pe canapea să ne uităm la un film, dar eu nu reușesc să mă deconectez de la job și stau pe social media. Adorm după jumătate de oră, în jurul orei 22. Cam asta se întâmplă în fiecare seară. 

Total: 16 lire

Marți

Mă trezesc la 6. Îmi arunc în geantă laptopul, încărcătoarele, agendele și caietul de reporter și alerg spre gară să-mi ridic biletele de la automat. Ajung la o gară din Londra și îmi doresc să mă pun pe partea stânga a scărilor rulante că să pot coborî sau urca mai repede, dar sfârșesc prin a staționa în dreapta, pentru că sunt mult prea lungi și mi se activează răul de înălțime.

Merg cu metroul până la King’s Cross și încă 20 de minute pe jos până la birou, un drum cu două constante: miros de iarbă la același început de stradă și, câteva sute de metri mai încolo, un paznic de trecere de pietoni care se asigură că elevii trec stradă în siguranță. Mă salută de fiecare dată.

Ajung la birou și mă apuc de treabă. Proprietarul companiei are doi căței care merg la salon săptămânal, adică de 30 de ori mai mult decât merg eu pe an. Sunt tare cuminți la birou, dar cumva parcă știu când am interviuri telefonice și mă distrag cu un lătrat care mă și sperie. Un coleg de la altă companie media din birou dă drumul la muzică și eu mai dau un Shazam din când în când, că altfel n-am timp să descopăr muzică nouă. 

În pauza de masă, mă duc la o piață din apropiere și încerc să mă abțin de la gheretele cu street food din motive financiare și pentru că încerc să slăbesc, dar îmi e greu când trec pe lângă cea ghaneză. Îmi iau niște orez cu sos de roșii, plantains (niște banane cu mai puțin zahăr) și alte minunății. Plătesc vreo șapte lire. 

Publicitate

Nu rezist fără un frappe de la Caffè Nero la vreo patru lire. Pentru mine e singurul lanț de cafenele bun în Marea Britanie, așa că mi-e mai ușor să justific cheltuiala.

După serviciu, iau metroul și trenul înapoi spre casă și două ore mai târziu, ajung acasă la 19.

Total: 11 lire

Miercuri

Mă trezesc pe la 4, pentru că în ultimele luni m-am confruntat cu somn întrerupt și insomnii, dar reușesc să adorm la loc până îmi sună alarma la 6. Mă apuc de muncă la 6:30 și îmi aștept colegii online să înceapă și ei treptat în următoarele ore.

Pe la prânz, mă duc până la un magazin de cartier să-mi iau o prăjitură ROM la o liră. Magazinul are preponderent produse poloneze, dar mai vezi și produse românești. De pildă, mâncare de fasole la borcan sau pate de porc. Apoi, mă duc la o plimbare pe câmpul din apropierea apartamentului meu. Trec printr-o mini pădure și ies în alt câmp unde văd vreo 20 de iepuri, care fug unul câte unul pe măsură ce mă apropii de fiecare.

Termin munca pe la 16 și sunt ruptă de oboseală, ceea ce mă face să-mi fie mai greu să mă abțin de la mâncare nesănătoasă. Îmi comand o pizza vegetariană și o pâine cu usturoi de la Domino’s pentru zece lire. Le termin cât ai zice sos de usturoi.

Total: 11 lire

Joi

Azi lucrăm la biroul din Londra din nou. Îmi iau la pachet niște pepene roșu și niște pâine cu gem făcut și trimis de mama. Dar ajung în Londra și, cum ies de la metrou pe la 8:15, nu rezist și îmi iau micul dejun la McDonald’s, unde nu am mai mâncat de vreo șapte ani, de când mi s-a făcut rău după un McPuișor la Obor. Un sandviș și un hash brown mă costă patru lire. Îmi păstrez pachetul pentru prânz.

Pe la 10, mă ajunge oboseala și mă duc după o cafea de la o afacere locală, care mă costă puțin peste patru lire.

Ajung acasă la 19 și plec direct spre cel mai apropiat Lidl la care nu mă duc mai des de o dată la două luni, pentru că nu e chiar așa aproape și trebuie să iau mașina. E supermarketul meu preferat, dar și unul din puținele lanțuri din Marea Britanie care n-are o afacere în Saffron Walden sau satele învecinate. Îmi iau de-ale gurii și produse de igienă. Nu uit de mozarella. 

Să le dea Dumnezeu sănătate ăstora de la Lidl pentru budinca de ciocolată cu brownie și frișcă și pentru churros umpluți cu ciocolată. Când par absentă e din cauză că mă gândesc la deserturile astea.

Publicitate

Total: 25 de lire

Vineri

Vineri e zi de mâncat în oraș sau takeaway. Dezbatem dacă să mâncăm la un restaurant turcesc din Walden sau dacă să comandăm mâncare chinezească. După 10 ore de stat pe scaun și muncit merit să mă răsfăț, nu? Până la urmă alegem mâncarea chinezească, și pentru 14 lire, îmi iau tot ce merită luat din meniu: chow mein cu de toate și găluște chinezești umplute cu creveți, care vin cu un sos chilli așa picant că mă amețește instant. Nu rezist și îmi iau și niște banane prăjite ca desert.

După, mă duc la pub-ul meu preferat, unde îmi iau un shandy și un stout pentru opt lire. Urmează o terasă din apropiere, unde-mi iau două cocktailuri: un Espresso Martini și un Strawberry Daiquiri. Mă costă 16 lire.

Total: 38 de lire

Sâmbătă

Mă trezesc, ai ghicit, tot la 6, că așa m-am obișnuit din cauza serviciului. Încerc, dar nu reușesc să adorm la loc, așa că pe la 9 mă duc în centrul Saffron Walden-ului, unde sâmbătă (și marți) e piață. Dar înainte de asta mă opresc pentru mic-dejun la o cafenea locală. După ce stau la coadă câteva minute (pentru că e foarte populară printre localnici), mă așez la masă și comand un fresh de portocale. Chiar dacă e diluat mă bucur că nu îmi dau suc la sticlă, care nu are gust de portocale adevărate, cum o fac majoritatea cafenelelor și restaurantelor britanice când comanzi suc de portocale. Comand ouă Benedict cu somon afumat și avocado pisat în loc de tradiționala șuncă. Am cheltuit deja 14 lire și ziua abia a început.

Înainte să mă stabilesc în Marea Britanie nu realizam ce mișto e să ai o piață unde te poți duce. Totodată, până să mă mut în Saffron Walden, nu am locuit niciodată aproape de piețe. Când mai dădeam de câte una era mereu murdară. În Saffron Walden, mi-e mai mare dragul să văd tarabele care mai de care mai dichisite și potrivite aerului medieval dat de clădirile care le încercuiesc. Mă opresc la o tonetă să-mi iau o mocha cu sirop de alune la vreo trei lire, de la alta îmi iau focaccia cu usturoi și rozmarin cu cinci lire și de la cea cu pește proaspăt îmi iau un macrou și un păstrăv la zece lire.

De data asta nu îmi iau fructe și legume de la taraba imensă din mijlocul pieței, ci mă duc la un deli local din apropiere să-mi iau șase porumbi și o cutie de căpșune cu vreo zece lire, că mi-e milă de chiriile pe care le plătesc ca să vândă tot felul de măsline, brânzeturi și mezeluri sofisticate. Apoi, mă duc la un magazin local de ciocolaterie artizanală susținut constant de aproape-vecinul meu Jamie Oliver, care vizitează afacerea în mod regulat și postează poze de acolo pe Instagram. Deși au gelato și tot felul de tarte, mă limitez la obișnuita cutie de ciocolată la 15 lire.

Mă retrag acasă că mai am treabă și deja am cheltuit destul.

Publicitate

Total: 57 de lire

Duminică

Cum muncesc o sâmbătă și o duminică pe lună, săptămâna asta a venit vremea să muncesc duminică. Încep la 7 și muncesc aproape fără pauză vreo 12 ore. Nu am timp de cheltuit, dar îmi plănuiesc în cap o vizită la cel mai apropiat magazin românesc. 

Mă grăbesc să ajung acolo după muncă și când ajung mă înfig în toate. Îmi iau niște legume și fructe românești proaspete. Nu sunt multe opțiuni, dar măcar au gust față de cele din Marea Britanie. Îmi iau niște bulion și sosuri de roșii să fac un ostropel care să se asemene cât de cât cu al mamei.

Văd niște Finetti inimioară și îmi iau cinci, chiar dacă nu mai au gustul din copilărie. Îmi iau și niște dulceață de afine și una de vișine, că poate încerc cândva să fac papanași cu kit-ul de la Dr. Oetker. Îmi iau și niște pufuleți, madeleines, croissante și salam de biscuiți. Și niște ceaiuri, chiar dacă am un dulap întreg de ceaiuri acasă. Nu poți avea niciodată prea multe variante de ceai.

Las vreo 70 de lire la magazinul românesc, tipic vizitelor mele acolo. Spre deosebire de alte cumpărături, nu mă simt vinovată. Îmi place să susțin afacerile și produsele românești și așa îmi mai potolesc dorul de casă. 

Total: 70 de lire

Totalul unei săptămâni: 228 lire, adică aproximativ 1 300 lei