SelfieCity e cel mai mişto studiu online despre selfie-uri

Deşi au fost multe articole, analize critice și conversații despre cuvântul anului 2013, puține au explorat cum trebuie ideea de selfie într-o manieră riguroasă, bazată pe statistici. Dacă te-ai întrebat vreodată: Cine își face selfie cel mai mult, femeile sau bărbaţii? Persoanele care folosesc Instragam în Berlin par mai în vârstă?  Oamenii dintr-o țară zâmbesc mai mult, în timp ce alții din altă țară, tind să pozeze într-un anumit mod? Nu a existat nicio inițiativă (nici măcar la mişto) pentru o analiză sistematică bazată pe tipul ăsta de întrebări care se referă la un fenomen cultural recent. Cel puțin nu până acum.

Azi-dimineață s-a lansat SelfieCity (oraşul selfie-urilor). E un proiect captivant care investighează și analizează un eşantion de 3200 de selfie-uri făcute în New York, Moscova, Berlin, Bangkok și Sao Paulo. Acum vom avea chiar statistici adevărate, date științifice, date vizuale și altele interactive despre selfie-urile făcute în jurul lumii.

Selfiecity nu oferă doar informații despre datele demografice ale celor care-și fac astfel de poze și informații despre pozițiile și expresiile lor, cum ar fi moda în materie de zâmbete, ci oferă o varietate de informații vizuale precum colajele care suprapun sute de selfie-uri care au un anumit tip de trăsături și le permite vizitatorilor să exploreze întreaga colecție de fotografii și să filtreze informația în câteva formate care scot la iveală tipare sau trend-uri care circulă în cultura selfie-urilor.

Când am explorat siteul, am fost uimiți  de cât de interactiv era. Puteam să introducem genul nostru, vârsta și cum ne-ar plăcea să fie selfie-ul nostru (fără zâmbet, fără ochelari, fără față strâmbă) și să vedem o groază de persoane din New York care își fac singuri poze în același fel (sau la fel de prostesc?).

Apoi puteam să ne comparăm stilul de selfie cu cel al persoanelor cu informații demografice similare, din orașe în care am stat, ca Berlin, la fel și cu oamenii din Bangkok, un oraș în care n-am fost niciodată și în care nu ştim nici care-i relaţia oamenilor cu social media.

Proiectul a apărut în toamna lui 2013, după ce Nadav Hochman, Lev Manovich și Jay Chow au analizat și vizualizat 2,3 milioane de fotografii de pe Instagram, care erau adunate dintr-un număr de orașe de pe glob și pe care le-au încărcat pe site-ul PhotoTrails.net. Manovich și Daniel Goddemeyer de la DigitalThoughtFacility au hotărât să facă mai multe cu informația asta, așa că au recrutat o varietate de teoreticieni media, cercetători, designeri vizuali și chiar și un istoric al artei care să transforme noianul de informație într-un proiect coerent.

Goddemeyer și Moritz Stefaner, doi dintre membrii de bază ai echipei (deși Manovich este conducătorul proiectului), au explicat că au vrut să se folosească de PhotoTrails, pentru că  „Selfiecity încearcă să păstreze legătura cu datele statistice originale atunci când pun accentul pe poveștile astea umane care sunt spuse prin intermediul fiecărei fotografii. Am vrut de asemenea să le punem și într-un context istoric al autoportretului și al teoriei media. Ne-am gândit că asta s-ar mula mult mai bine cu fenomenul contemporan al seflie-urilor. E un proiect mult mai mare care are propriul context.”

Pe lângă asta el consideră că, „în timp ce Phototrails se luptă cu cantități mari de informații de nivel înalt și abstract, SelfieCity se concentrează pe individ, pe povestea și contextul ei. În loc să fie o etapă finală sau un proiect terminat, Selfiecity urmărește să ofere un început pentru această analiză „intimă” și să spună povești cu ajutorul imaginilor ca material științific.”

Pentru a obține cele mai bune rezultate, ei s-au concentrat pe centrele celor cele cinci orașe alese şi au încercat să aleagă zone asemănătoare ca întindere și densitate urbană. În cele din urmă, 640 de selfie-uri au fost selectate din fiecare oraș. Echipa a colectat imaginile și informațiile „în aceleași condiții”, așa că au strâns fotografii care au fost făcute exclusiv între 4 decembrie și 12 decembrie 2013. Selfiecity-urilor a folosit interfața de programare oficială a Instagramului ca să descarce imaginile și informațiile aferente.

Atât timp cât selfie-urile nu conțin date demografice, echipa a fost nevoită să adauge judecata lor umană la analiza facială. Așa că miile de fotografii alese au fost ulterior inspectate de muncitorii de la Mechanical Turk, care au estimat vârsta și genul persoanelor care apăreau în ele. Asta nu e o metodă sigură, dar grupurile-eşantion rareori sunt..

Echipa a făcut un parteneriat apoi cu Gnip, cel mai mare furnizor de date sociale, ca să dezvolte un program care să tranforme imaginile colectate în informații vizuale interactive și care să fie împărțite în secțiuni numite „Intro,” „Formate de imagini,” „Explorează selfie-urile”, „Adunarea datelor”, „Descoperiri,” și „Teorie”.

SelfieCity a distribuit și în presă câteva descoperiri în urma căutărilor, iar unele dintre ele au fost uimitoare:

Oamenii își fac mai puține selfie-uri decât se presupune.

În funcție de oraș, doar 305% dintre imaginile analizate erau selfie-uri.

Femeile își fac selfie mai des. 

În fiecare oraș pe care l-am analizat sunt mai multe selfie-uri făcute de femei decât cele făcute de bărbați (de 1,3 ori mai multe în Bangkok şi 1,9 ori în Berlin). Moscova se detașează complet de restul, pentru că aici avem de 4,6 ori mai multe selfie-uri cu femei decât cu bărbați.

(Deşi nu avem datele astea pentru alte țări, în Statele Unite, proporția de utilizatori femei de Instagram față de cea a bărbaților ajunge aproximativ la 1:1).

Astă e un sport practicat de tineri, nu? Exact.

Majoritatea oamenilor din fotografiile noastre sunt tineri (23,7 e vârsta medie estimată). Bangkok este cel mai tânăr oraș din punct de veder al utilizatorilor (21,0), în timp ce New York-ul este cel mai în vârstă. (25,3). Media de vârstă la bărbați e mai mare decât cea a femeilor din fiecare oraș. În mod surprinzător, bărbații mult mai în vârstă (de la 30 în sus) postează selfie-uri pe Instagram, faţă de femeile de aceeaşi vârstă.

În Bangkok și Sao Paulo sunt numai zâmbete.

Analiza noastră pe stări a arătat că poți găsi o groază de fețe zâmbitoare în Bangkok (0.68 media de zâmbete) și în Sao Paulo (0.64). Oamenii care își fac selfie-uri în Moscova zâmbesc cel mai puțin (doar 0.53 pe scara de zâmbete).

Femeile încearcă poziții mai extreme, mai ales în Sao Paulo.

Selfie-urile femeilor cuprind poziții mult mai expresive, de exemplu, media de capete înclinate este cu 150% mai mare decât la bărbați. (12,3° versus 8,2°). Sao Paulo are cele mai extreme poziții, acolo media de înclinare a capului la femei e de 16,9°.

Informațiile de mai sus prezintă „doar o parte dintre tiparele” descoperite de echipa de cercetători. Alte trend-uri vor fi distribuite într-o serie de postări de blog pe SoftwareStudies.com. „Am descoperit că fiecare dintre cele cinci orașe iese în evidență cu ceva unic.”, a scris SelfieCity. „În funcție de fiecare criteriu de comparație pe care-l alegem, mereu unul dintre orașe ieşea în evidență. Oricum, când combinăm mai multe criterii, Moscova și Bangkok le depășesc pe celelalte orașe.”

Figuri culturale importante ca James Franco, Ezra Koenig și mulţi alții au făcut câteva remarci critice despre ce înseamnă să-ţi faci singur o fotografie, dar critica culturală nu duce nicăieri, dacă nu se bazează pe fapte și pe o mulțime de date din care să aduni informații. SelfieCity oferă atât o cale academică cât și una distractivă de a intra în contact cu un subiect care a atras atenția multor oameni din întreaga lume.

Creatorii proiectului cred că SelfieCity ne poate ajuta să punem întrebări despre social media, despre critica culturală şi despre tehnologie, deși ei subliniază că „s-ar putea să fie foarte greu sau chiar imposibil să separi aceste trei planuri: Instagram  ca o fereastră spre realitatea socială, ca fotografie contemporană care formează un nou dialect și ca un program.”

Când cei de la The Creators Project l-au întrebat pe Stefaner despre viitorul selfie-urilor și dacă ar trebui să ne așteptăm la o expansiune a modei lor, el a zis, „Dacă selfie-ul este un simplu mod de a ne băga în seamă cu oamenii cu care ne simțim conectați social, ideea selfie-ului poate fi înlocuită cu alte forme de auto-documentare tehnologică și cu distribuirea unei „stări de selfie” prin alte reprezentări ale sinelui decât cea pur fotografică.”

„Pe lângă asta,” au adăugat Stefaner și Goddemeyer, „suntem interesați să ne uităm și la alte tipuri de fotografii din social media precum cele de tipul „cele mai bune prietene pentru totdeauna" , care ar putea să ofere o perspectivă intimă asupra relațiilor noastre și a legăturilor sociale.”

Deci poate că nu suntem în stare să tragem o concluzie majoră referitoare la SelfieCity, dar avem acum una dintre cele mai profunde imagini despre o modă culturală care devine din ce în ce mai omniprezentă cu fiecare săptămână. Site-ul ăsta poate că vorbește despre importanța selfie-ului, dar asta nu înseamnă că trebuie să începi să-ți faci mai multe. Amintește-ți, moderația e totul. Acum zâmbeşte la poză și strânge „like-urile” alea.

Proiectul a fost susținut de Centrul The Graduate din cadrul Universităţii din New York, de Institutul pentru Telecomunicații și Informație din California și Fundația Andre W. Mellon. Echipa i-a inclus pe:

Dr. Lev Manovich

Moritz Stefaner

Mehrdad Yazdani

Daniel Goddemeyer

Alise Tifentale

Nadav Hochman

Jay Chow

Vezi mai multe pe selfiecity.net

@zachsokol

Traducere: Dana Alecu