De ce nu mi-a spus nimeni cât de vinovată o să mă simt c-am devenit mamă

Când am născut-o pe fiica mea, cu trei luni în urmă, știam că relația cu iubitul meu avea să se schimbe dramatic. Nu eram pregătită nici pentru triunghiul amoros dubios dintre copilul meu, societate și mine.

În timpul nașterii, m-am înecat în sânge, lacrimi, sudoare și emoții ca niciodată. Rolul de mamă a fost ca o pereche de ghete care m-au ros în primele săptămâni, dar acum îmi vin ca o a doua piele. Îmi transport bebelușul cu un braț, pescuiesc șosetele murdare de pe jos cu degetele de la picioare și evit cu măiestrie jeturile de vomă. Responsabilitatea nouă din viața mea m-a ajutat să evoluez. În același timp, am rămas la fel: dezorganizată, dar fericită.

Totuși, mă simt și obosită, înfometată și uneori singură. Nu e totul roz, asta e clar. Mă doare pieptul, mă plictisesc și am mereu îndoieli. Aceste aspecte negative ale maternității sunt rar menționate, pentru că nimeni nu vrea să-i descurajeze pe alții să devină părinți. Dar eu zic că e timpul să vorbim deschis cu adevărat.

În prima zi în care iubitul meu a plecat la muncă și eu a trebuit să am grijă de bebelușul nostru singură, m-a apucat o panică existențială. Și deși sunt sigură pe mine, de obicei, de data asta m-a copleșit îndoiala. De fapt, de când am devenit mamă, simt că trăiesc într-un eșec continuu. Sentimentul de vinovăție e primul dar pe care îl primești după ce naști. Asta nu înseamnă că dragostea pentru fiica mea nu e minunată și infinită. Există și nenumărate avantaje, dar n-o să vorbesc despre ele aici, pentru că pe alea le știe toată lumea.

Dar idealizarea rolului mamei în societate mi-a îngreunat extrem de mult viața. O femeie liberă și independentă se trezește deodată izolată acasă și toată ziua nu mai face decât cumpărături, spală, curăță și are grijă de un bebeluș urlător. Și cu principiile mele feministe cum rămâne?

S-o alăptez sau să o hrănesc cu biberonul? Să stau acasă sau să merg la muncă? Pare o dezbatere relevantă în care tu, ca mamă, crezi că ai de ales, dar realitatea e foarte diferită. Într-o epocă în care femeile s-au emancipat, maternitatea modernă e mai rigidă și mai perfecționistă ca niciodată. Se vorbește despre progres și putere, dar realitatea e alta. Ne agățăm dogmatic de faptul că educația copilului trebuie făcută cât mai natural cu putință. Naturalețea e considerată cea mai mare virtute. Ce înseamnă asta? 

În timpul sarcinii, o mamă bună trebuie să nu consume alcool, cafea, tutun, anumite alimente. Sunt foarte lăudate mamele care nasc pe cale naturală: preferabil fără anestezie și, dacă se poate, în propria sufragerie. Când Kate Middleton l-a născut pe prințul George, titlurile știrilor sunau așa: A născut la ora 11 fără anestezie. Oamenii care își iau bebelușii în serios le dau mereu cea mai mare atenție, nu-și pierd niciodată răbdarea și nu simt niciodată nevoia de pauze. În ghidul de parenting It Starts With You, din 2019, psiholoaga americană Suzanne Gelb spune că trebuie să fii mereu cea mai bună versiune a ta, chiar și când ești cu nervii la pământ. Nina Mouton distribuie același mesaj în Belgia, prin lucrarea Mild ouderschap. Deci chiar și atunci când copilul tău urlă isteric și se zvârcolește pe podeaua unui supermarket, tu trebuie să fii calm și să porți cu el o conversație matură.

Când fiica mea bea lapte cu biberonul în loc să sugă la sân, mă simt vinovată că o privez de anticorpi. Când mă joc cu ea și îmi concentrez atenția pe ea, mă întreb mereu dacă o stimulez suficient sau dacă am suficient entuziasm. Acum că se apropie de perioada în care poate mânca mâncare solidă, caut pe net rețete de terci. Pentru că ești o mamă denaturată dacă îi dai bebelușului mâncare de bebeluși de la supermarket. Acum am timp, dar oare o să mai am timp să îi gătesc după ce încep să merg din nou la muncă? Apropo, iubitul meu n-a auzit în viața lui de rețete de terci pentru bebeluși.

Sunt jurnalistă și nu pot să nu observ industria maternității, care e ca un fel de mafie. Moașele și doctorii pediatri sunt cu ochii pe tine de la momentul nașterii. Tu și bebelușul sunteți atent monitorizați. Centimetru cu centimetru, gram cu gram. Ești inundată de trucuri, servicii și instrumente. Ți se impune un program strict de somn și nutriție. Evident că unele lucruri chiar sunt necesare, dar sunt prea multe și devin presante. Plus că intuiția de mamă e ignorată. Tu nu știi, noi știm ce e mai bine.

Mai e și mitul că strămoșii noștri erau total devotați copiilor lor. Ideea că lucrurile au început să meargă prost când femeile au început să meargă la muncă și mesele gătite au fost înlocuite cu semipreparatele e greșită. Povestea nu e bazată pe dovezi. Înainte de secolul 20, copiii erau îngrijiți de bone, iar cărucioarele erau lăsate pe stradă și supravegheate de vecini. Sau copiii munceau și ei. Multe mame occidentale petrec mult mai mult timp cu copiii lor azi decât petreceau acum cincizeci de ani.

Nici nu se recomandă să te joci prea mult cu copilul. În trecut, un părinte se mulțumea să îi împlinească celui mic nevoile esențiale (îngrijire, mâncare, băutură și haine), pe când azi, părinții cred că n-ar trebui să le lipsească nimic copiilor, nici pe plan material, nici pe plan emoțional. Dar e foarte greu să le împlinești toate aceste nevoi, iar asta le dă părinților un sentiment de stres și frică de eșec. În 1949, Simone De Beauvoir a avertizat despre pericolele sacrificiului de sine în cartea The Second Sex. Ea scrie că mamele care încearcă mereu să fie perfecte își pierd plăcerea din viață și renunță la viețile personale.

În ciuda progreselor făcute în ultimii ani pentru drepturile femeilor, maternitatea e un subiect ignorat de feminism. Teoria care le cere femeilor să își crească progeniturile cât mai natural subminează progresul și dezbaterea din jurul lui. Realizez că îmi duc vinovăția în tăcere, ca pe o cruce, pentru că până și să vorbești despre asta e un gest politic. Sunt lașă și nu fac nimic să schimb asta. Dar nu pot face revoluția singură.

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.