Jessica Wade a început să ia ecstasy în adolescență și s-a apucat de trafic de droguri la scurt timp după. La începutul anilor 90, gașca ei controla aprovizionareea cu E în cluburile importante din Dublin, dar faptul că a devenit dependentă de heroină a marcat panta descendentă care a dus la arestarea ei și, în cele din urmă, la faptul că a devenit un cărăuș de droguri. Wade e de 14 ani în recuperare și lucrează în serviciile pentru dependenți. Vezi mai multe despre povestea ei în Dublin Narcos o pe SKY Documentaries și NOW.
Îmi amintesc cum stăteam într-un avion către Dublin, plină de transpirație și cu heroină și cocaină crack în valoare de mii de lire în mine și legate de burta mea. Mi se organizase să zbor spre Dublin și să mă întorc în aceeași zi ca să las drogurile cuiva în aeroport. Pe atunci chiar fugeam de poliție, deci a fost un risc nebun, dar să-mi mențin obiceiul era singura mea prioritate. Pe atunci fumam heroină toată ziua, iar faptul că făceam contrabandă cu substanțe îmi asigura drogurile pe care le voiam când mă întorceam în Londra.
Videos by VICE
Cum am ajuns aici? Cred că a început când aveam în jur de șapte ani. Am crescut în Ballyfermont și drogurile erau pretutindeni în comunitatea noastră – erau efectiv în familie. Înainte să înțeleg cu adevărat ce înseamnă să faci trafic, adulții din casa mea aruncau droguri pe fereastra de la dormitor, apoi coborau în fugă și luau banii care fuseseră puși în cutia poștală.
Aveam 14 ani când m-am îmbătat pentru prima oară și am început să fumez hașiș – am trecut foarte rapid la ecstasy. A fost la numai doi ani după Confirmarea mea, unde am jurat să nu iau droguri, dar ele erau complet normalizate de toată lumea din jurul meu. A fost o evoluție naturală.
Îmi amintesc atât de clar cum am intrat în primul meu club pe E – sentimentul a fost pur și simplu incredibil, toată lumea rupea ringul de dans, puteai efectiv să guști transpirația. Ecstasy se simțea ca și cum un magician a pocnit din degete și te-a transportat într-o lume magică. M-am apucat de fapt cu amicii mei de trafic fiindcă voiam sincer să împărtășesc acest sentiment. Mă pricepeam foarte bine la a discuta despre cât de bine îmi făcea mie, așa că dansam, cunoșteam oameni noi și propovăduiam cuvântul. Hainele noastre erau grozave, părul meu arăta minunat: Am creat un public și am captat destul de rapid atenția oamenilor.
Țineam E-urile în recipiente de ouă Kinder și intram în cluburi cu buzunarele pline. Făceam atât de mulți bani încât nu cred că am gătit vreodată o masă: ieșeam mereu la cine luxoase, cumpăram haine noi și încercam să cheltuim banii cât mai rapid fiindcă nu puteam să-i punem la bancă. Am reușit chiar să-mi cumpăr o mașină șmecheră și să dau avansul pentru o casă într-un cartier minunat.
Odată cu trecerea timpului, toată operațiunea a devenit mai mare și mai organizată: Ni se puneau obiective pentru cât de mult trebuia să facem pe noapte și vindeam pastile cu miile. Nu puteam să le cărăm pe toate deodată ca înainte, în schimb făceam ture dus-întors până la mașina noastră din apropiere. Am încercat să nu car mai mult de cinci mii de lire deodată, dar buzunarele hainelor noastre largi din anii 80 erau pline de bani aproape la fiecare oră, așa că ieșeam mereu ca să lăsam banii cu unul dintre tipii noștri pe o motocicletă. Bodyguarzii nu erau o problemă, știau ce făceam, așa reușeam să facem treaba nederanjați.
Totul s-a schimbat când am devenit mamă la 17 ani. Singura dată când m-am oprit din a consuma droguri a fost când eram gravidă cu cei doi copii, însă, imediat cum s-au născut, am ieșit la rave-uri și mai mult. Cred că am petrecut cel mai mult dintr-o joi până marți noaptea – am aflat ce zi e numai când mi s-a spus acasă. În punctul ăsta, deja drogurile începuseră să-mi afecteze serios sănătatea mintală: Faptul că încercam să gestionez rolul matern, să fac trafic și să consum m-a dus la droguri mai grele.
Regula de aur a traficului a fost să nu ajung niciodată la heroină, dar mereu am crezut că regulile erau făcute ca să fie încălcate. Aveam vreo 18 sau 19 ani când mi s-a oferit pentru prima oară, de un tip care o fuma la un after ca să facă față comedown-ului. Odată ce am gustat heroina, pur și simplu nu m-am mai oprit. Până să mă dumiresc, eram expertă în pregătirea heroinei și fumam cu fiecare ocazie – eram mai mult spartă decât trează.
N-am făcut-o niciodată în fața copiilor mei, dar mă încuiam în baia de acasă și o făceam când erau și ei în preajmă. Obiceiul meu a devenit de negestionat într-un timp foarte scurt: Ne-am gândit că suntem puternici și de neatins, dar heroina a preluat controlul.
La 23 de ani am fost prinsă de poliție când ridicam 3,5 grame de heroină – am avut noroc că era doar doza mea pentru o săptămână. Copiii mei aveau cam patru și cinci ani când am avut în final audierea la tribunal. Nu voi uita niciodată momentul când am intrat în tribunal. Tata era cu mine ca să mă susțină și, deși știam că o să fiu condamnată, nu realizam că voi fi dusă în închisoare în aceeași zi. Când a aflat tata, s-a uitat la mine și mi-a spus „Fugi!” Am luat-o la fugă din tribunal, cu palmele transpirând, convinsă că o să simt o mână pe umăr care mă va trage înapoi imediat, dar nu s-a întâmplat.
Tata s-a întâlnit cu mine mai târziu în aceeași zi ca să-mi dea niște bani și mi-a spus să plec din Dublin. L-am îmbrățișat, m-am drogat maxim și dintr-o dată eram pe un feribot către Holyhead, Țara Galilor. Oamenii cu care am vorbit pe barcă mi-au spus că erau mulți irlandezi în Londra, așa că m-am dus acolo și am reușit foarte rapid să-mi fac o nouă gașcă: Așa am ajuns la cocaină crack și metadonă.
După doi ani și jumătate în Londra, o vizită nesăbuită la familie acasă a dus la arestarea mea și astfel am fost forțată să-mi ispășesc pedeapsa cu perioadă adaugată. Trei ani mai târziu, am ieșit din închisoare fără să am habar ce să fac cu viața mea. Am fost eliberată condiționat cu condiția să semnez condica la închisoare și la secția de poliție de câteva ori pe săptămână, dar nu m-am ținut de ele și am fugit din nou.
Când m-am întors în Marea Britanie a început să devină foarte nasol. După ce mi-am făcut contacte noi în închisoare și mi-au venit noi idei de făcut bani, am devenit cărăuș pentru droguri, făceam contrabandă din Marea Britanie către Dublin. Încă mă mai întreb de ce m-am băgat în astfel de situații. Aș fi putut să rămân în Irlanda, să-mi termin sentința și să încerc să construiesc relația cu copii mei, dar n-am făcut-o – am ales să mă autodistrug.
Mi se făcea grooming de fapt. Dealerii ăia îmi ofereau un acoperiș deasupra capului și-mi hrăneau obiceiul, așa că n-a trebuit niciodată să-mi fac griji de cum să-mi obțin drogurile – dar până la urmă era decizia mea. Am pierdut șirul de câte ori am cărat droguri, uneori mi se dădea să port o uniformă școlară ca să par cât mai inocentă posibil. Eram mereu pe tablete de dihidrocodeină, un opioid similar cu codeina, fiindcă n-aveam voie să fiu drogată când făceam turele. Totul era aranjat pentru mine și n-am fost prinsă niciodată – habar nu am cum.
După aceea am tot făcut ture prin închisoare, iar la 15 ani după ce am încercat primul meu E, mă săturasem. Îmi injectam și fumam atât de multă heroină și crack că nu mai voiam să fac parte din lumea asta. La începutul lui decembrie 2008, am mers la biserică și am avut prima mea Confirmare cu planuri să fac o supradoză afară. Am încercat de nenumărate ori să mă sinucid, dar am fost mereu găsită la timp și resuscitată – cu acul încă în venă. De data asta am vrut să fie finalul. Aveam drogurile pregătite, seringa la îndemână, dar întâi am intrat în biserică și am aprins o lumânare pentru copiii și părinții mei – era modalitatea mea de a le cere scuze. Apoi a venit o doamnă la mine, a pus mâna pe umărul meu și mi-a spus: „Aprinde o lumânare pentru tine.”
Ceea ce am experimentat nu poate fi descris decât ca dragostea lui Dumnezeu care-mi inunda inima. Am ieșit din biserică și mi-am aruncat drogurile ca și cum le îngropam – ceva trebuia să moară în ziua aia. După două săptămâni am intrat într-un program creștin de tratament în care am trecut printr-un sevraj complet. Am intrat în psihoză în prima săptămână, dar m-am pus pe picioare încetul cu încetul. Aveam nevoie de o putere mai înaltă în viața mea și Dumnezeu a fost asta pentru mine.
Am petrecut 27 de luni în total în două centre de tratament diferite. Părinții mei deja îmi creșteau copiii, așa că totul era aranjat și mi-am oferit permisiunea să mă fac bine – a funcționat.
Am 14 ani de când sunt în recuperare și relațiile cu familia mea sunt încă în procesul de reparare. Nu am avut parte de o reuniune cu brațele deschise cu copiii mei, dar mă iubesc și mă respectă pentru schimbările pe care le-am făcut. M-am dus din nou la facultate și am lucrat din greu să ajung unde sunt azi ca specialistă în adicții: Faptul că îi ajut pe alții mă ține cu picioarele pe pământ și îmi aduce constant aminte cine am fost. Nu mă lasă niciodată să uit de unde am venit.
Sunt ani întregi din viața mea pe care nu mi-i amintesc, dar mi-am clădit o viață din care nu mai vreau să fug – viața nu e perfectă, dar e perfectă pentru mine. E bine să fiu eliberată de strânsoarea pe care o aveau drogurile asupra mea. Am avut parte de grație în viață, am experimentat mila și nu o iau în derâdere – știu că am revenit dintr-un iad.
