FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Cel mai liniștit loc din lume m-a panicat la maximum

Sute de milioane de oameni suferă de tulburări de anxietate.
Foto de autor.

Imediat ce am văzut cum se ridicau dârele albe de fum deasupra câmpiilor vulcanice paşnice pe ferestra autocarului, am început să transpir. Vaporii-mi indicau că destinația noastră era aproape, drumul nostru de 45 de minute din Reykjavik aproape se terminase. Respiram mai rapid, gândurile mi-au luat-o razna. În timp ce toți ceilalți fluturau bagajele nerăbdători să ajungă, eu stăteam blocat în scaun, compleșit de griji că aș putea să sufăr de un caz nediagnosticat încă de hiperhidroză.

Publicitate

La zece minute după ce-au coborât toţi, șoferul a trebuit să mă ia pe sus. Cum stăteam eu pe o oază de asfalt în mijlocul sălbăticiei Islandeze, m-a trecut un fior și am realizat că era prea târziu să mai dau înapoi. Mă holbam la drumul din fața mea, înconjurat din toate părțile de rocă vulcanică neagră. În zare, se ridicau pereții de sticlă ai complexului. Un tovarăș de drum m-a împins ca să facă loc pentru toată familia lui extinsă, inclusiv morții. M-am prăbușit peste rucsacul meu de călătorie, am respirat adânc și am încercat să amân inevitabilul.

Dacă te iei după comportamentul meu dubios, ai zice că urma să intru în vreun loc unde se ținea o competiție gen Hunger Games (Ediția Arctică). Tocmai ce ajunsesem la Laguna Albastră, un spa geotermal construit în lavă neagră pietrificată, un rai turistic adorat fară excepție de cei peste patru sute de mii de vizitatori care-i trec porțile în fiecare an. E destinația turistică cea mai populară a Islandei și, într-o țară arhiplină de chestii numai bune de pozat, cea mai fotografiată. National Geographic a numit-o una dintre cele 25 de Minuni ale Lumii Moderne.

Laguna Albastră este, în esență, un fel de experiență spa primordială. Apa, pompată de la 600 de metri adâncime, are o temperatură constantă de 38 de grade Celsius pe tot parcursul anului și e plină de tot soiul de minerale. Laguna dispune de priveliști incredibile, masaj plutitor și mai multe saune decât ai tu degete la ambele mâini. Și, datorită peisajului selenar al Islandei, arată ca o lume paralelă, un peisaj lunar înțesat cu minunății.

Publicitate

Asta reprezintă zona pentru majoritatea oamenilor. Pentru mine, numai gândul la atâta relaxare mi-a făcut pielea de găină.

Situațiile relaxante mă stresează groaznic, m-au stresat mereu. Nu știu exact când a început, dar îmi amintesc când aveam șapte ani și eram incapabil să stau întins în pat pentru că creierul meu fabula diverse scenarii apocaliptice. Am pierdut luni întregi din clasa a doua din cauza fricii de separare de maică-mea care era cel mai grav când eram cu ea și știam că urma să fim separați. După câţiva ani, maică-mea mi-a cumpărat o carte, The Worrywart's Companion, o încercare plină de umor de a scăpa de stres prin identificarea sa. N-a mers. În anii adolescenței am reușit să găsesc soluții, iar pentru o vreme o combinație de promiscuitate, abuz de droguri, sarcasm și umor auto-ironic m-a făcut o companie plăcuta la petreceri și în vacanțe, în timp ce stresul mă mânca pe dinăuntru. Acum am 20 și ceva de ani și am devenit mai priceput la relaxare. Pot să mă bucur de un masaj fără să ies de-acolo mai tensionat decât am intrat. Pot să stau pe un șezlong mai mult de o oră, fără să mă panichez că voi face cancer de piele în stadiu terminal sau că mă voi îneca din cauza vreunei maree ciudate. Meditația încă iese din discuție, dar cel puțin pot să mă alint în pat cu cineva fără disconfort.

Dar am avut nevoie de un test pentru a evalua cât de departe am ajuns. M-am gândit că o vacanță de unul singur în Islanda - și în special la Laguna Albastră - ar servi ca un bun barometru pentru noile mele abilități de relaxare.

Publicitate

După ce am trecut pragul Lagunei Albastre, am abordat una din femeile alea Islandeze de piatră care se ocupau de check-in-uri. Simțeam cum tot progresul pe care crezusem ca-l făcusem se evapora exact ca apa vulcanică Islandeză. Femeia mi-a scanat rezervarea, mi-a pus pe mână o brățară inteligentă și mi-a arătat, așa cum arată călăul ghilotina, vestiarul. Am fost direcționat pe scări și spre o cameră micuță plină ochi cu adolescenți britanici (aparent spa-ului islandez face parte din curricula școlilor publice) și burtoşi bătrâni cocoșați, dureros de goi în vestiarelor.

În toate piscinele publice islandeze, clienții sunt obligați să facă duş goi, înainte să-și pună costumele de baie și să intre în piscină. Oficial, chestia asta se face pentru a păstra igiena, dar suspectez că de fapt e o conspirație nordică menită să facă americanii să se simtă cât mai prost posibil.

După ce am traversat vestiarele labirintice, am dat de laguna propriu-zisă. Seamănă mai mult cu un bazin masiv săpat în lavă pietrificată. M-am repezit din clădire prin aerul rece și m-am aruncat în apă, în timp ce bărbați nordici, în slipuri mulate, se plimbau random pe lângă mine. Am încercat un râs de complezență, dar a ieșit o scârțâială. Cum mă uitam în jur, am realizat că nu aveam nicio supapă de siguranță pentru stres. Nu tu iubită, priteni, tovarăș de călătorie, colac, nimic. Nici măcar vreo cunoștință pe care s-o fi întâlnit-o în timpul șederii mele. De data asta, nu putea fi vorba de nicio externalizare, proiectare sau sarcasm. Eram doar eu. Și vreo 1500 - 2000 de turisti. M-am scufundat până la gât, am încercat să trag adânc aer în piept și accidental am și băut niște apă din lagună când inspiram.

Publicitate

Există nenumărate tulburări anxioase, în afară de anxietatea tipică la care orice biped care are puls e predispus. Tulburarea Anxioasă Generalizată (TAG) este starea aia penibilă în care gândeşti excesiv și te îngrijorezi constant, în timp ce Tulburarea Anxioasă Socială descrie o teamă sporită de interacțiunile sociale, care „ automat evocă sentimente de auto auto-conștientizare, judecăți, evaluări și analizare ". Fobiile sociale, tulburările de panică, comportamentul obsesivo-compulsiv (COC) și tulburarea de stres post-traumatic (TSPT) se încadrează undeva în spectrul anxietații care afectează 40 de milioane de americani pe an.

Anxietatea Indusă de Relaxare (AIR) e o cu totul altă mâncare de pește. Pentru cei care trec prin AIR, semnele fiziologice ale relaxării, ritmului cardiac, respirația profundă, detensionarea umerilor, declanşează un val de anxietate și nesiguranță. Chiar dacă AIR încă așteaptă includerea oficială în Manualul de Diagnosticare și Statistică a Tulburarilor Mentale (DSM), cercetări recente indică faptul că afectează vreo 15% din populație. Unul dintre cei care au coordonat cercetarea este Christina Luberto, de la secția de psihologie clinică, la Massachusetts General Hospital. Luberto mi-a spus că tratamentul care se încearcă pentru AIR ar fi o combinație de terapie prin expunere și focalizare a atenției, o practică larg răspândită care a dat rezultate în tratarea anxietății și a depresiei.

Publicitate

„Ai nişte oameni care se expun singuri la lucruri care pentru ei sunt înfricoșătoare și tu stai și îi asisti, îi privești să vezi ce se întâmplă, ca să înțelegi mai bine fenomenul", mi-a zis Luberto. „Înveți că, da, anxietatea nu e o chestie confortabilă, dar poți să o tolerezi".

Sau, ca să-l parafrazez pe nemuritorul Joe Rogan, ești capabil să-ți dai seama dacă frica este un factor pentru tine.

Când mi-am rezervat excursia la Laguna Albastră, am mers pe pachetul care includea o băutură la alegere. Nu aveam nimic mai bun de făcut, aşa că m-am băgat pâna la piept în fluidele corporale geotermale opace și m-am așezat la o coadă lungă la barul din piscină. Și, după o perioadă îndelungată deloc relaxantă de așteptare, m-am ales cu o bere de-a vikingilor rece ca gheața. M-am gândit că asta îmi va alina anxietatea, da' acum m-am trezit că înot cu o singură mână în timp ce o am pe cealaltă îndreptată în sus, în cautarea mea zadarnică a relaxării supreme. Tratam tot locul ăla ca si cum ar fi fost un râu antropic dintr-un parc acvatic, mă târam pe fundul săpat în genunchi, mă ciocneam de tovarași petrecăreți în speranța de a crea contact uman. Mi-am amintit poveștile de groază pe care le auzisem despre deshidratare, așa că am sorbit încet berea și mi-am verificat semnele vitale la fiecare patru secunde, am căutat semne de amețeală sau greață. Apa bogată în minerale pote fi toxică pentru parul oamenilor, așa că mi-am ținut capul la suprafață și gâtul rigid cât timp am înotat.

Publicitate

În sfârșit, ca să nu ma înmoi de tot, am urmat hoardele spre una din cutiile situate lângă lagună. Am luat niște noroi de siliciu dintr-o cutie și, ca un robot care imită acțiunile oamenilor din jurui său, mi l-am întins peste față și pe umeri. M-am auzit cum spun cu voce tare „Ahh". M-am sprijinit de malul lagunei, mi-am fixat corpul în apă, am sorbit din bere, și am lăsat masca să-și facă treaba.

Pentru o clipă, mi-am închis ochii și am dat voie gândurilor mele să se liniştească. Am lăsat colajul de dialecte ale turiştilor să zboare pe lânga mine, fără să încerc să interpretez fiecare inflexiune și m-am predat proprilor judecăților și ale tuturor celorlalte suflete înmuiate care pluteau pe lângă mine în piscină. Asta, aveam să descopăr mai tărziu, e ceea ce Luberto numea focalizarea atenției.

„Partea cea mai interesantă este că, dacă tu conştientizezi prezentului fără vreo intenție de relaxare, te relaxezi", îmi explică Luberto. „Paradoxal, atunci când încerci să nu te relaxezi, descoperi că te relaxezi mai bine decât atunci când încerci intenționat s-o faci".

Am documentat felul în care pielea mea devenea mai fermă pe sub mască făra să mă îngrijorezca expresia mea o să rămână suprinsă pentru totdeauna într-o moacă nedumerită. Mi-am concentrat atenția pe respirație, și am observat cum o respirație adâncă a facut apa mineralizată sa-mi gâdile picioarele și trunchiul. Mă simțeam aproape ca-ntr-o meditație sau cel puțin mi-am făcut o idee cum ar fi relaxarea completă.

Publicitate

Imediat ce a început, s-a terminat. Mi-am mijit ochii, am dat peste cap restul halbei și am ieșit afară din piscină. M-am șters cu prosopul și mi-am făcut loc spre locul cu vedere panoramică pentru nelipsita poză de Instagram ( descriere: Laguna Albastra Islanda tbt takemeback; like-uri 38) și m-am îndreptat înapoi spre vestiar.

Acolo, am așteptat răbdător în timp ce un adolescent scandinav s-a sters intensiv cu prosopul în fața vestiarului meu. În timp ce încercam să evit să mă uit la Sven cum îşi caută boxerii, a trebuit să chicotesc la absurditatea situației. Căutarea mea de cinci zile peste aproape 5000 de km, pentru a descoperi relaxarea a rezultat în final în aproape doua minute de ceva care semănă a meditație. Oricum, era un început și m-am simțit încurajat de faptul că mai am multe provocări înaintea mea. Așa cum poate să-ți spună și Lumberto și orice alt psiholog, nu anxietatea aia care te doboară, ci „restricțiile pe care ți le impui asupra vieții tale pentru a evita anxietatea". Practic, am sărit în gol și, după câteva stropeli disperate, am dobândit înotatoare pentru a supravițui în larg.

Sau, mă rog, pentru a supraviețui în lagună.

Davis Harper e pe Twitter

Traducere: Ovidiu Tiță

Citeşte mai multe despre anxietate:
Să fie ecstasy soluţia pentru anxietate şi autistm?
Fetele nu se tem de matematică, ci doar cred că ar trebui să se teamă
Cam aşa te simţi când dezvolţi schizofrenie acută