FYI.

This story is over 5 years old.

Economie · Bani

Ce să faci ca să scoți bani din hainele tale, în stilul Marie Kondo

Iată cum să scapi de toate căcaturile pe care le deții și să faci bani din asta.
Graham Isador
fotografii de Graham Isador
Ioana Pelehatăi
translated by Ioana Pelehatăi
magazin haine
Imagine via Netflix.

Tidying up, cu Marie Kondo, i-a făcut pe spectatori să-și reevalueze relația cu propriul dulap.

În noua emisiune-hit de pe Netflix, primul pas al lui Kondo, din procesul ei de curățenie în cinci pași, e să-i facă pe oameni să scape de o parte din haine, să se debaraseze de orice nu le produce bucurie. Urmând regulile autoarei nipone, probabil mii de telespectatori au umplut saci cu articolele nedorite și au cărat mai degrabă marfa la cutiile de donații decât la groapa de gunoi. Asta a provocat un influx de mărfuri „noi” la magazinele second-hand și a retrezit interesul față de lumea cumpărăturilor și vânzărilor de haine vintage.

Publicitate

Tidying Up i-a făcut pe oameni să aprecieze valoarea unui articol special, ales cu o tușă personală”, explică Erica Peck proprietara magazinului Wildthing Vintage din Toronto. Peck conduce Wildthing din 2009, iar printre clienții ei se numără Feist, Frances Bean Cobain și HBO. „Am văzut oameni care scapă de saci plini cu haine moderne și pleacă acasă cu una sau două comori vintage în locul lor. Dar, de când cu Tidying Up, unii vor profituri mari, rapide, pentru hainele vechi - însă rar se întâmplă așa. Trebuie să echilibrezi sentimentele oamenilor cu realitatea situației.”

Indiferent dacă vrei să faci un ban rapid din vânzarea propriilor bunuri sau speri să plonjezi în lumea hainelor second-hand cu propriul tău magazin pe Etsy, lumea vintage necesită informare multă și rapidă. Peck îți arată mai jos cum să faci cât mai mult profit și să scapi de toate căcaturile.

1548357775050-Erica-Peck

Erica Peck, proprietara magazinului Wildthing Vintage. Imagine de Graham Isador

Probabil că hainele tale nu fac atât de mult pe cât crezi

Doar pentru că ai cheltuit mulți bani pe un articol, la un moment dat, nu înseamnă că piesa respectivă valorează mult acum. Înseamnă că lumea modei de masă a scăzut considerabil calitatea hainelor, chiar și la brandurile mai scumpe din mall. Chestiile de la Aritzia, Banana Republic sau Club Monaco or costa mult, dar tot companiile astea își creează haine en gros, ca să le vină cât mai multor oameni cu putință. Moda de masă n-o să rămână la fel de chic precum articolele de designer și e mai dependentă de trendurile actuale. Deci geaca aia pe care ai dat o mică avere acum patru ani… poate c-ai purtat-o doar o dată, poate încă mai are etichetele, dar - fii sincer/ă - mai e la fel de relevantă ca atunci când ai cumpărat-o? Ca să evalueze potențiala valoare a unui articol, Peck folosește o tehnică pe care a numit-o matematica modei.

Publicitate

„Să zicem că o sută de femei se duc la mall. Din acea sută, să presupunem că 50 apreciază același magazin. Poate că 30 dintre ele vor aceeași geacă. Și 15 poartă aceeași mărime. Poate că cinci dintre ele cumpără geaca de când o văd prima oară. Asta înseamnă că mai rămân zece fete care vor în continuare geaca și n-o au deja. Aceia sunt oamenii care s-ar putea să cumpere haina la un preț rezonabil peste ani de zile. Ai nevoie de o persoană care caută haina aia care le-a scăpat, fix la mărimea pe care o ai tu, ca să obții 80 de dolari pe o piesă care a costat cam 120 când era nouă.”

Marjele de profit și relevanța sunt chestiile pe care Peck le ia întotdeauna în calcul atunci când alege articole pentru magazinul ei. Asta înseamnă că s-a îndreptat spre articole de specialitate, bunuri de preț și etichete de designer. E ceva de luat în calcul când încerci să-ți dai seama cât să ceri.

Sentimentele tale sunt valide, dar nu valorează bani

În Tidying Up, Marie Kondo îi pune pe oameni să scape de obiectele cu valoare sentimentală în ultima etapă. Momentele alea sunt punctul culminant și oferă încredere într-o emisiune care e, la propriu, despre cum să-ți faci ordine în spațiul în care locuiești. Evident, te aștepți ca obiectele cu care ai o conexiune emoțională să valoreze mai mult decât ceva ce tocmai ai cumpărat, dar asta nu-nseamnă că o să-ți dea cineva mai mulți bani, pentru sentimentele tale.

„A purtat-o mătușa Sheera la nunta maică-tii? Sunt convinsă că-i stătea bine și mă bucur că ai amintirile astea, dar asta n-o face cu nimic mai valoroasă pentru cineva care nu știe cine pula mea e mătușa Sheera. Dacă ai cu ea o amintire pe care chiar o prețuiești, atunci păstreaz-o, depoziteaz-o sau expune-o. Dar nu te aștepta să vezi dolari pentru amintirile tale.”

Publicitate
1548357827002-Erica-Peck-1

Poate c-o să reușești să obții mai mulți bani pentru hainele tale. Ca să obții mai mult, ai nevoie de timp și să fii șmecher

Să zicem că scapi de un dulap plin de haine bine făcute. După ce te-ai uitat compulsiv la Tidying Up, ai exprimat doza firească de recunoștință față de lucrurile pentru care ai găsit un spațiu nou. Recunoști că n-o să obții neapărat suma pe care o vrei pentru propriile bunuri, dar tot vrei niște bani. Ai câteva variante.

„Cât de repede vrei dolarii ăia? Cu cât vinzi mai repede, cu-atât primești mai puțin. În vârful piramidei se află cea mai lentă metodă: să-ți vinzi singur căcaturile. Dar durează să le fotografiezi și să le măsori, să le pui pe ce platformă oi vrea tu, să aranjezi o întâlnire/modalitate de livrare și, în cele din urmă să-ți iei banii de la client. Așa obții cele mai mari profituri - e probabil cea mai bună variantă pentru haine originale de designer/vintage pe bune/unicat - dar chiar dacă faci toată munca asta, tot n-ai nicio garanție c-o să-ți vrea cineva lucrurile.”

„Când vrei să scapi de ele, dar ai nevoie de niște bani, găsești online magazinul de cumpărări/vânzări/schimburi. Ai citit despre lucrurile pe care trebuie să le faci când vinzi pe cont propriu? O fac ei pentru tine. Și plătesc pentru domeniul ăla. Ceea ce-nseamnă c-o să te coste. Uite cum funcționează: angajații o să-ți sorteze toate articolele și o să ia doar ce e de sezon și pe cele care arată cel mai puțin uzate. Apoi îți evaluează prețul articolelor și primești un procent din vânzări. Nu e… prea mult. Dar cine știe? Poate poți folosi banii primiți la schimb ca să găsești jacheta aia care ți-a scăpat.”

Publicitate

„La capătul opus al spectrului, dacă pur și simplu vrei să scapi de lucruri, există literalmente sute de organizații caritabile și adăposturi, de la cele mai mici la cele mai mari, care s-ar bucura enorm să-ți primească donațiile, dar chiar și asta necesită un pic de gândire. Pentru că ultimul lucru de care are nevoie adăpostul pentru persoane fără adăpost în ianuarie e o pereche de șlapi roz.”

Întreabă-te din capul locului de ce vrei să scapi de lucruri

Tidying Up a avut o campanie de marketing genială. A fost lansat într-o perioadă în care oamenii fac planuri pentru noul an și, în general, încearcă să devină mai buni. Dar o chestie pe care Peck a văzut-o de nenumărate ori e că oamenii caută articole pe care le-au dat prea repede sau cumpără același gen de haine, doar ca să scape apoi de ele. Asta nu înseamnă să păstrezi totul, dar a avea brusc mai puține obiecte n-o să te transforme într-o persoană mai bună. Pentru Peck - ca și pentru Kondo - cea mai bună metodă de a profita la maximum de spațiul tău e să te gândești pe bune cum vrei să arate viața și să iei deciziile corecte ca să-ți aliniezi cât mai bine ideile cu realitatea.

1548358816240-Erica-Peck-5

„Nu e nicio rușine să-ți provoace bucurie absolut tot dulapul tău sau să adori fiecare chestie pe care o ai. Dacă sper ceva pentru oamenii ăștia e să poată găsi obiecte de calitate, de care să se bucure un timp îndelungat. Indiferent ce-ar însemna asta.”

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.