Quantcast
Prinși în fapt

Iată poveștile unor oameni care au fost prinși în timp ce făceau chestii pe care n-ar fi trebuit să le facă.

Știți ce e cel mai mișto când faci obrăznicii? Șansa ca cineva să intre peste tine în timp ce faci sex/iei droguri/torturezi animale sau dracu’ știe ce netrebnicie ți-ai găsit să faci în ziua aia. Știți ce nu e chiar mișto? Ca cineva chiar să intre peste tine. Iată poveștile unor oameni care au fost prinși în timp ce făceau chestii pe care n-ar fi trebuit să le facă.

Ilustrații de Sam Taylor. Urmăriți-l pe Twitter la @sptsam sau vizitați-i site-ul la samtaylorillustrator.com.

FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU BUNICII

Eram la un majorat, profitând la maxim de fântâna arteziană de vodcă sculptată în formă de Adonis (puștiul era super bogătan), când am văzut că intră pe ușă, împreună cu prietenele ei, o fată pe care aveam pata pusă de câteva săptămâni. Cu capul zăngănind de vodcă mă simțeam super coios, așa că m-am dus fix la ea să vorbim.

Cred că aveam o aură de încredere și siguranță care a excitat-o pentru că în câteva minute deja ne sărutam și dansam pe muzica trupei de coveruri care cânta în colț. Am mai bput niște vodcă și am căutat împreună o cameră liberă. Cum am găsit-o, ne-am dezbrăcat instant și am pus-o de un 69. Deodată, cum stăteam cu picioarele tipei încolăcite în jurul gâtului meu, am auzit ușa cum se dă de perete și când m-am uitat în sus, i-am văzut pe bunicii prietenului meu holbându-se la noi îngroziți. Au început să urle la noi ceva incomprehensibil în spaniolă.

Mai târziu am aflat că ei trebuiau să doarmă în patul în care ne-o trăgeam noi în noaptea aia, așa că mă bucur că n-am înțeles ce ne-au spus.

VEET ÎȚI OFERĂ NETEZIME ȘI RUȘINE

Mă pregăteam pentru prima întâlnire pe care o aveam după luni de zile și voiam să mă asigur că sunt curățică și frumoasă peste tot, așa că am ieșit și mi-am luat un tub de cremă epilatoare Veet. Unchiul și mătușa mea trebuiau să vină în vizită ca să ne aducă niște mobilă, așa că mă grăbeam și am ajuns să aplic crema la repezeală. Dându-mi seama că ratasem niște zone esențiale, mi-am încrucișat picioarele deasupra capului într-un mod în care n-am mai reușit niciodată s-o fac de atunci.

Deodată am auzit pași pe scări. Unchiul și mătușa mea nu sunt genul care să bată la ușă, ci fix genul care smucesc clanța și dau ușa de perete, așa că până să apuc să revin la o poziție decentă, au intrat și m-au găsit dezbrăcată de la brâu în jos și contorsionată în cea mai ciudată poziție în care niște unchi și-au văzut vreodată nepoata.

Ca să fie treaba și mai nasoală, mai erau și cu cățelul, care s-a repezit să-mi linga crema de pe picioare. Ce să mai zic, mă bucur că sunt mai apropiată acum de unchiul și mătușa mea.

SIROPUL DRAGOSTEI

Prima dată am pus și eu mâna pe niște țâțe când aveam 14 ani. A fost un moment monumental din viața mea și a decurs cam așa: fata de 16 ani din vecini a venit pe la noi să facă o baie în piscină. După asta, am ieșit amândoi să ne uscăm și m-am dus să caut niște prosoape. Când m-am întors, era complet goală, întinsă pe patul tatălui meu, și m-a întrebat dacă vreau să-i ating țâțele. Am spus da, evident. Mi-a spus că am voie să fac asta doar dacă pun pe ele frișcă și i le ling.

Am fugit în bucătărie și am deschis frigiderul, dar n-aveam decât dressing de salată și sirop de căpșuni. Am fugit înapoi în dormitor și i le-am arătat. Bineînțeles că a ales siropul de căpșuni, doar cine dracu’ar vrea dressing de salată pe țâțe?

Am început s-o ung cu sirop și s-o ling fericit, coborând tot mai jos spre abdomen. Fix atunci a intrat tata și și-a găsit fiul împreună cu o fată goală, distrugându-i cearșafurile cu sirop de căpșuni.

Au trecut aproape zece ani de atunci și tot mă gândesc la asta când pun sirop de căpșuni pe clătite.

BOXERII DIN TUFIȘ

Nu e chiar o poveste despre cum am fost prins în fapt, ci mai mult despre cum mi-aș fi dorit să fiu prins. E vorba despre tatăl meu care aproape m-a prins făcând sex în sufragerie când aveam 16 ani. Amândoi eram paranoici, așa că atunci când am auzit cheia în broască, am și țâșnit și ne-am aruncat hainele după o canapea.

L-am băgat pe tip într-un birou de lângă sufragerie și am fugit în camera mea, coborând veselă jos după zece minute, ca și cum eram cea mai cuminte fetiță din lume. Pe fereastră l-am văzut pe tip – care sărise pe fereastra biroului – ascunzându-se într-un tufiș îmbrăcat în boxeri. Cheile de la mașină îi rămăseseră în blugii din cameră. După jumătate de oră, în timp ce tata pregătea cina, a început ploaia. Tipul era tot acolo, tremurând, terminat.

În cele din urmă, după ce tata a stat prin bucătărie trei ore, am reușit să mă furișez să-i iau hainele, să alerg afară și să i le arunc, după care am fugit înapoi în casă. L-am văzut pe tip a doua zi la școală și mă așteptam să râdem împreună de aventura de ieri, dar el m-a ignorat complet și n-a mai vorbit deloc cu mine tot anul.

TOALETA ȘCOLII

Pe când eu și prietenul meu eram adolescenți, băgam pastile și fumam uneori iarbă. Dar a venit o zi în care am hotărât să luăm câte droguri puteam cumpăra, să le ducem la școală și să le luăm pe parcursul zilei în ultima zi a semestrului.

În prima pauză, ne-am și furișat la baie – una din băile de la internat, teritoriu necunoscut pentru noi. Am construit un bong la repezeală, conștienți că aveam doar 20 de minute la dispoziție. Cât făceam bongul, pufăiam și niște poppers, ca să fie treaba treabă.

În cele din urmă am asamblat bongul, am băgat o doză mare de iarbă și am aprins. Aproape imediat, am auzit că cineva bate la ușă. Am rămas pe loc îngroziți și am deschis ușa încet, cu groază. Am văzut-o pe matroana internatului, pe care n-o mai văzusem până atunci decât o dată sau de două ori. În mod bizar și uimitor, ne-a făcut cu ochiul și ne-a lăsat să plecăm fără niciun avertisment. Mi-aș dori ca părinții mei să aibă bani să mă trimită la internat, sincer.

WOMB RAIDER

E prima oară când spun cuiva povestea asta, așa că ar trebui să vă simțiți onorați.

Când eram mai mic, eram înnebunit după Tomb Raider. Înainte de pubertate, am fost convins că cel mai tare mă fascinau grafica și jocul. După pubertate, mi-am dat seama că de fapt iubirea față de țâțele Larei Croft mă ținea lipit de ecran. Tata avea clar aceleași gânduri, pentru că în timp ce căutam ceva prin sertarele biroului lui (cum face toată lumea la 14 ani) am dat peste o pagină ruptă din Loaded pe care era o gagică bestială îmbrăcată ca Lara Croft, doar că în țâțele goale și cu un deget în gură.

La o vârstă ca aceea, chiar și cel mai mic stimulent vizual de acest gen îți provoacă un nivel animalic de excitație, așa că imediat am început să mă mângâi cu ochii la poză. Cu câteva secunde înainte să termin, mama a dat buzna în cameră și m-a privit direct în ochi. Fie din prostie, fie din loialitate față de tata, am susținut cu ochii în lacrimi că pagina era a mea. Slavă Domnului că n-am plâns. Să fii prins de mama în timp ce faci laba e al doilea cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui adolescent. Să plângi din cauza asta e primul pe listă.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe povești adevărate.