Prin perdeaua înflorată prinsă la geamul din sala de școlarizare a deținuților din Penitenciarul Miercurea Ciuc se văd niște spații mici înconjurate cu un gard de sârmă împletită. Cuștile astea sunt lipite de zidul închisorii, aici ies deținuții la aer. Fețe încruntate, umeri împinși înapoi, mers gen Johnny Bravo, zâmbete zeflemitoare. Unii joacă tenis de masă, alții fac flotări sau genuflexiuni. Dar cei mai mulți doar stau, rezemați de gard. Se înjură tare, câțiva se împing, dar se liniștesc rapid la un strigăt scurt al ofițerului de gardă.

Ușa sălii de clasă se deschide și în încăpere intră un gardian. Din spatele lui răsare un om mărunt, care zâmbește umil și îmi întinde o mână caldă. De după gard, un zdrahon strigă ceva neinteligibil. Profesorul universitar Lazăr Onisâi, 60 de ani, în cămașa sa călcată și proaspăt bărbierit, îl ignoră.

„Cel mai des îmi spun moșule sau martalogule", îmi spune el și își întoarce privirea de la deținuții care rânjesc agățați de gardul de sârmă. Mă întreabă unde să se așeze, în timp ce își tamponează o tăietură de pe obraz cu o bucățică de hârtie igienică. „M-am grăbit când m-am bărbierit", se scuză.

Fostul profesor universitar și decan al Facultății de Medicină din Brașov e în spatele gratiilor de un an și două luni, după ce a fost condamnat la trei ani și jumătate pentru luare de mită. Treizeci și trei de studenți l-au denunțat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Au declarat că i-au dat bani ca să-i treacă examenele la Anatomie-Embriologie.

Nu este adevărat, spune acum din închisoare fostul dascăl: „Au fost și sume de 50 de lei, și 100 de lei, și 50 de euro, și de 500 de euro, corect. Nu aveam cunoștințe de rude, de părinți, că lucrează, nu lucrează, în străinătate, sincer să fiu, puțin mă interesa. Nu am condiționat niciodată. Dar e adevărat, am acceptat când mi s-a oferit".

Și pentru că ani la rând a tot acceptat, două dosare penale s-au deschis pe numele său - unul privea 32 de fapte, iar al doilea, una singură. În primul dosar, a primit doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendare. În al doilea, primul complet i-a dat trei ani, tot cu suspendare. Doar că și el, și procurorii, au făcut apel. Dosarul ăsta a ajuns la Curtea de Apel Brașov, unde cei trei ani cu suspendare s-au transformat în trei ani și șase luni, cu executare.

„A fost o surpriză, așa m-a îndemnat să gândesc și avocatul. La atâtea să primesc cu suspendare, și la o faptă…", spune cel a cărui viață a luat-o, brusc, într-o direcție la care nu se aștepta.

Lazăr Onisâi s-a născut în București. Singur la părinți, a copilărit undeva pe Calea Griviței. Tatăl său a fost inginer la CFR, iar mama, croitoreasă. În clasa a X-a, elevul silitor a decis să devină medic. Așa că, între 1975 și 1981, a făcut Facultatea de Medicină din București.

„Tatăl meu m-a îndrumat, în ideea de a ajuta oamenii și de a fi un element de folos societății", spune deținutul. Undeva în spatele său, în sala asta în care deținuții analfabeți învață să scrie, pe un perete stă scris: „Educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea."

A intrat al 13-lea la Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. „Am absolvit cu media 9,65. La absolvire, am fost al 64-lea în clasamentul pe țară, din vreo 680 de candidați."

Și-a făcut stagiatura ca medic generalist la Spitalul CFR II, apoi, planul era simplu: deja cocheta cu predatul încă din facultate - era cadru didactic îndrumător la Catedra de Anatomie, urma să parcurgă tot traseul spre a deveni profesor universitar. Doar că, în 1984, anul în care el urma să-și dea rezidențiatul, Elenei Ceaușescu i-a venit o idee. Și nu orice idee, ci una care avea să schimbe destinul a mii de medici.

Avea 27 de ani și o viață înainte. Una pe care nu și-o putea imagina într-un sat uitat de lume din Vaslui.

Acum, 33 de ani mai târziu, râde când îl întreb dacă mai ține mine când a ajuns prima dată la Roșiești. „M-a așteptat un tractor cu plug la gară, așa am intrat în sat, că era zăpada mare. Ei, când am ajuns acolo, am zis că n-o să stau mai mult de o lună de zile. Atât și nimic mai mult", spune el.

Dar a rămas opt ani. Trei zile pe săptămână făcea naveta la București, ca să le predea studenților.

În celelalte zile, era medic la dispensar. Din comuna Roșiești se trăgea ministrul Sănătății din Guvernul Petru Groza, Dumitru Bagdasar, care intenționase să deschidă aici un spital. Nu a mai primit fonduri să-l termine, dar unitatea medicală a rămas una dintre cele mai bine echipate din județ. Aici, medicul Onisâi trata orice afecțiune, asista la nașteri, făcea operații. Și tot aici a primit și primele șpăgi, sub forma unor alimente și păsări de curte.

Poate că Lazăr Onisâi nu ar fi rămas atât de mult în Roșiești dacă nu și-ar fi cunoscut soția aici. Au trei fete împreună.

„Era profesoară de franceză la școală. Mergând spre școală, trecea prin fața dispensarului. Așa ne-am cunoscut", spune el și scoate din portofel o fotografie cu o doamnă prezentabilă. „O fată faină", spune el. Și cade pe gânduri.

Viața la țară a continuat până la începutul anilor '90, când au apărut primele facultăți de medicină de stat în marile orașe ale țării. A ales Brașovul, unde a devenit asistent universitar. A renunțat și la Roșiești, și la București. Practic, a fost în Facultatea de Medicină din Brașov când s-au pus bazele instituției.

„Când am ajuns eu, începuse activitatea de o lună. Mi-am dat doctoratul în morfologie, în 1994, apoi am fost șef de lucrări, apoi conferențiar, apoi profesor universitar. Am fost și prodecan și decan". O întrebare îi șterge zâmbetul nostalgic de pe buze și îl aduce în prezent. Nu, nu își mai aduce aminte când a luat prima șpagă. Tot ce poate să-mi spună este că dosarele sale vizează fapte comise între toamna lui 2012 și iarna lui 2013.

Îl întreb dacă i-au ajuns la urechi faptul că și alți colegi luau bani de la studenți pentru a-i trece la examen: „Hmm, să zicem că da."

Practic, prin mita primită, profesorul le ușura calea spre a deveni medic unora care poate nu meritau. Astfel, ajungeau medici, fără să aprofundeze informații poate vitale pentru salvarea de vieți de mai târziu.

Nu i-a fost teamă că va fi prins? A avut remușcări, când primea plicurile cu bani?

Asta pentru că, din 1998, Lazăr Onisâi a trecut la adventism de ziua a șaptea, iar în 2005 a absolvit Institutul Teologic Adventist de la Cernica.

„Sunt așa zis pocăit. Deși pocăiții n-au ce să caute în pușcărie", spune el. Și iar zâmbește.

Dar fiecare gând de remușcare era aruncat undeva în spatele minții. Soția și cele trei fete - una dintre ele medic, nu au știut nimic până la începutul anchetării sale. „Am ținut să nu fac cunoscut familiei lucrul acesta. Când au aflat, ce să zică? M-au susținut. Când am fost arestat, a venit soția. Fetele am zis să nu vină", spune deținutul.

Ancheta sa a pornit, de fapt, de la un denunț al unei persoane despre care Onisâi credea că vrea să-i locul ca decan. Dar denunțătorul nu mințea.

În timp ce stăm de vorbă, intră un gardian cu poșta pentru deținuți. Ați primit un plic. Lazăr Onisâi își pune curios ochelarii. „Ministerul Finanțelor Publice….ANAF….notificare…", citește cu voce joasă. Scrisoarea îl anunță că mai are de returnat niște sute de euro din mita primită. Până acum, a dat înapoi cam opt mii de euro.

Îl întreb ce salariu avea ca profesor universitar, în perioada când accepta mită de la studenți.

Poate că profesorul universitar nu și-ar fi recunoscut faptele dacă nu ar fi fost prins în flagrant. O polițistă a jucat rolul unei studente în anul I care nu învățase pentru examen și l-a sunat. Își aduce aminte acele momente ca și cum s-ar fi întâmplat ieri:

Și cam atât. De aici, traseul a fost unul obișnuit în cazuri ca al lui: arest preventiv, proces, condamnare. Și a venit prima zi de închisoare, la Codlea.

„Am avut temerea mare. Lugubră imagine, mi-am zis, din prima zi. Dar mi-aduc aminte că un domn gardian care mi-a făcut percheziție la intrare, mi-a zis: «Fiți cu inimă tare, că dacă intrați în celulă, vă mănâncă ăștia de viu»."

Duce vorbele alea cu el zi de zi pe holurile penitenciarului și ori de câte ori când apare o scânteie de conflict cu vreunul dintre cei 13 colegi cu care împarte cei 30 de metri pătrați ai celulei. Are colegi condamnați pentru omor, tentativă de omor, trafic de droguri.

Acele șase luni peste trei ani la pedeapsă l-au plasat pe fostul profesor într-un penitenciar cu regim închis. Asta înseamnă că viața lui curge în mare parte în celulă, cu excepția celor două ore de plimbare sau recreație în cuștile împrejmuite cu sârmă și a orelor în care lucrează. Lazăr Onisâi este un fel de bibliotecar al penitenciarului.

„Mă ocup de evidența primirii și predării cărților de la deținuți. Am 3 007 cărți în vizită, le-am făcut inventarul", spune, cu mândrie.

Sunt tot felul de volume, dar mai ales beletristică. Niciuna de medicină, însă. „Obișnuiesc să citesc din Biblie", spune el.

Îl întreb pe care dintre zece porunci le-a încălcat, prin fapta lui? „Pe toate! Fiindcă în Ioan scrie că, atunci când încalci o poruncă, e ca și cum n-ai fi ținut niciuna", îmi spune.

Timp de cinci ani de la primirea pedepsei, Lazăr Onisâi nu va putea fi cadru didactic. Dar va putea lucra ca medic. Așa cum a făcut-o între condamnările din cele două dosare ale sale. „Am cabinet medical individual, am contract încheiat cu o primărie, voi fi medic în comuna Augustin, județul Brașov. Mai am o ofertă de la o altă comună, când ies afară, o să văd."

Astfel, se va întoarce la profesia din tinerețe: medic la sat. Speră că momentul ăsta nu e departe. Cum are 60 de ani, ar trebui să fie liber în curând, după ispășirea a o treime din pedeapsă.

Dar ce va face când, la dispensar, când pacienții îi vor oferi diverse atenții, inclusiv plicuri cu bani? „Chiar mi s-a oferit, după condamnarea cu suspendare, ca și medic de familie. Am zis: «Nu, mulțumesc»."

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre români corupți:
Un judecător român mi-a povestit cum a fost să stea după gratii cu interlopii pe care i-a condamnat
Un judecător român mi-a spus de ce a luat mită, deși avea salariul de două mii de euro
Un judecător închis la Rahova mi-a explicat de ce corupții ca el ar trebui grațiați