Știri

Cum i-a împins epidemia pe profesorii din România să fie „elevi”

„Cel mai mare câștig al teleeducației este fix confortul. Cei mai mulți elevi se simt în largul lor în mediul digital, dispare tracul. Astfel, receptarea mesajului didactic este mai fidelă și mai eficientă.”
03 Iunie 2020, 11:17am
educatie, profesori, lectii online, educatie online

Poate că educația digitală nu e subiectul care să țină România pe jar, dar lipsa acesteia tocmai i-a costat pe elevi un semestru. Putea fi mai rău, tocmai de aia toamna ar trebui să ne prindă mai pregătiți.

Am auzit și experimentat un pic de educație digitală în 2013, când am fost invitat să descopăr o platformă românească care putea fi folosită pe tablete. Au trecut șapte ani și România, iată, s-a găsit în punctul în care chiar avea nevoie de așa ceva. Dar n-a avut. Pe alocuri, educația digitală s-a făcut cu diverse aplicații terțe, unde Zoom a prins un loc excepțional.

La început de mai, am discutat cu Bogdan Florian, coautor al studiului Educația în timpul pandemiei, unde am atins și poate cel mai sensibil punct: atât elevii, cât și profesorii trebuie să fie pregătiți, să știe să folosească platformele disponibile, dar și să-și organizeze orele ca să fie util pentru toți.

„În cazul cadrelor didactice se pot organiza cursuri de formare, iar unele platforme existente (de exemplu, Google Classroom) sunt suficient de simple pentru a permite o familiarizare cu funcțiile lor”, mi-a spus Bogdan. Așa că am căutat să văd ce cursuri de formare există. Din partea Ministerului n-am găsit decât un agregator de resurse: Digital pe educred.ro. Nu e absolut inutil, dar sigur putea fi mai bun.

Am găsit, în schimb, proiectul Profesor în Online, lansat în timpul stării de urgență. Ce mi-a atras atenția e că între 7 și 13 aprilie peste 8 500 de profesori au participat la sesiunea pilot. Da, digitalizarea e pentru toată lumea și chiar și cadrele didactice au nevoie de pregătire în acest sens. Dacă până acum ți-am prezentat atât unde suntem, ca țară, prin studiul citat mai sus, cât și cum se vede școala românească în 2020 pentru elevi, e timpul să afli și de la profesori cum e. Și nu de la cei din orașe mari, unde resursele sunt mai accesibile, ci de la cei care sunt în locuri ceva mai neprielnice educației digitale.

Am vorbit cu Aurora Alina Zamfir, învățătoare la Liceul Tehnologic nr. 1, din comuna Mărăcineni, Argeș, și cu Anișoara Buliga-Bălan, profesoară de română la Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu”, din comuna Schela, Galați.

VICE: Ce înseamnă învățământul digital acum, după cursul de pregătire în digitalizare?
Aurora Alina Zamfir: Înainte înțelegem că, dacă am un laptop și conexiune la internet, mă pot ajuta de ele la oră. Nu avea un sens acest învățământ digital. Aveam o mulțime de idei frumoase, dar nu le puteam grupa, organiza, astfel încât să vin în sprijinul meu.

Învățământul digital este scânteia care m-a ajutat să mă reinventez. Acum mă gândesc la lucrurile pe care le pot face cu toate instrumentele necesare. Am descoperit că un copil introvertit este mult mai bun în folosirea acestor instrumente, în timp ce o persoană extrovertită iubește mai mult întâlnirile video. În Google Drive pot stoca documente sau informații pe care să le distribui în orice moment și de câte ori îmi sunt cerute. Pentru mine a fost senzațional. Nu mai puteam respira de acele rapoarte scrise și imprimate de sute de ori.

Pot spune și că am îmbunătățit relația cu părinții și elevii și am acumulat o energie pozitivă care mă ajută să fac mai multe lucruri într-un timp mai scurt.

Anișoara Buliga-Bălan: Pentru mine, acest tip de învățământ este o alternativă la sistemul tradițional. Reprezintă, totodată, o oportunitate de a interacționa cu elevii prin mijloace care le sunt cunoscute și de care se simt foarte atrași.

Ce n-ar putea înlocui învățământul digital (sau tele-educația)?
Aurora: Sigur nu poate înlocui relația față în față dintre profesor și copil. Atunci când sunt față în față cu copilul, simt când el are nevoie de încurajarea mea, astfel încât să recapete încrederea în el. În rest, e vorba de a-i da copilului posibilitatea să se autodepășească.

Anișoara: Empatia unui profesor în sala de clasă derivă și din postură, gesturi, atitudine. Acestea sunt limitate online. Totodată, interacțiunea digitală e una întârziată de factori tehnici, astfel că validarea sau invalidarea răspunsului nu e aceeași.

Care au fost cele mai mari dificultăți întâmpinate în timpul cursului?
Aurora: Când am descoperit acest curs, mintea mea era tronată de frica de necunoscut. Acum realizez ca m-am ambiționat să continui acest curs, într-un moment de blocaj emoțional. Rezultatele de la test e posibil să nu reflecte realitatea, deoarece frica de a nu greși, frica de a face bine blochează gândirea. Acum privesc altfel lucrurile. Recunosc că sunt conștientă că nici acum nu știu cât știu. Sunt sigură că este loc de mai bine.

Cum poate fi îmbunătățită relația cu elevii printr-o astfel de abordare - învățământ digital?
Aurora: Relația cu ei se îmbunătățește prin implicarea lor activă. Eu, ca profesor, nu trebuie să mă poziționez ca un zeu deasupra lor. Ba chiar le pot cere ajutor la îmbunătățirea lecțiilor. Am înțeles un lucru foarte important: nu pot să introduc ceva în creierul copilului. Trebuie să îl provoc să îmi arate tot ceea ce are el mai bun. Pentru viitor, eu văd aceste două tipuri de predare ca un mix.

Este foarte simplu ca la unele ore să avem băncile așezate în cerc și să avem contact vizual cu toții. Fiecare dintre participanți (profesor și elevi) să aibă o tabletă în față, să discutăm, să lucrăm, să completăm diferite documente în echipă. Într-un cuvânt, fiecare își aduce aportul în măsura în care se pricepe mai bine, fără să neglijăm contactul vizual care dezvoltă stima fiecăruia.

Anișoara: Pentru unii dintre elevi interacțiunea digitală e mai potrivită, interacțiunea în mediul online le dă mai multor elevi o stare de confort. Deci și relația cu ei se poate ameliora astfel. Învățământul digital e destul de diferit față de cel clasic, prin urmare redimensionarea relației dintre participanți e o urmare firească.

Dar predarea cum ar putea fi îmbunătățită?
Aurora: Eu am descoperit cum pot să fiu de ajutor în acele perioade în care, din diferite motive, școala fizică își suspendă cursurile. Pot continua învățarea la distanță fără să aștept îmbunătățirea condițiilor care au provocat respectiva suspendare (fie că sunt motive de intemperii naturale, fie că-i o epidemie). Cu toții putem depăși aceste momente. Continuăm învățarea și câștigăm timp de calitate pentru propria ființă. Îmi doresc ca Ministerul Educației să aibă în vedere că orice cadru didactic trebuie să dispună de un laptop de serviciu și fiecare copil să aibă acces la o tabletă. E important și pentru că nu trebuie să amestecăm instrumentele personale cu instrumentele de serviciu.

Anișoara: Cel mai mare câștig e fix confortul. Cei mai mulți elevi se simt în largul lor în mediul digital, dispare tracul. Astfel, receptarea mesajului didactic este mai fidelă și mai eficientă.

Ce ar trebui să știe și să înțeleagă elevii, ceilalți profesori, dar și părinții după perioada de teleeducație și izolare?
Aurora: Învățarea digitalizată este școala viitorului. Cele două tipuri (cea fizică și cea în online) vor funcționa împreună. Trebuie să folosim acea dorința a copiilor de a naviga pe internet și de a cunoaște cât mai multe lucruri. Când vom înțelege cum funcționează această teleeducație, nici copiii nu ni se vor mai părea că sunt „răzvrătiți” când sunt în școala reală.

Dacă un copil nu este în starea cea mai bună, sigur nu poate fi receptiv în timpul școlii reale. Eu îl pot ajuta prin teleeducație cu ce-i trebuie ca să continue. Nu trebuie să privim teleeducația ca o „roată de rezervă”. Trebuie să înțelegem că este una dintre roțile unui autovehicul. Fără ea, înseamnă că suntem „pe pană”.

Anișoara: Învățarea, indiferent de resursele și mijloacele prin care e realizată, presupune existența motivației. Aceasta poate fi creată și sporită doar prin implicarea tuturor: elevi, părinți și profesori.

Bine, dar ce înseamnă să fie și profesorii pregătiți pentru educație digitală?
Cursul Profesor în Online e un demers al Digital Nation. Este un simulator de clasă digitală la scară mare, și, pe de altă parte, cel mai mare program de dezvoltare a competențelor digitale ale profesorilor din România. Cursul a îmbinat mai multe elemente, cum ar fi predare live cu un mentor, unde participanții au putut să pună în practică ce se preda în același timp cu transmisiunea live. Apoi, au fost exerciții practice în Classroom alături de colegii de curs (pentru stimularea colaborării) și o zonă de practică de tip trial & error pentru simularea tuturor caracteristicilor din platforma Google Classroom. „Toate acestea au fost prezentate structurat, timp de o săptămână. La final a urmat o testare grilă, generală”, a rezumat Paul Apostol, fondator Digital Nation, procesul prin care au trecut profesorii.

Armina Sîrbu, arhitect de învățare digitala la Digital Nation, mi-a spus că până acum au fost două serii cu un total de peste 35 de mii de înscrieri (ceea ce reprezintă circa 15% din totalul profesorilor din România). Unii au renunțat însă, din diverse motive, iar rata de abandon e la circa 27%.

Ca distribuție, cei mai mulți au fost din ciclul primar (33%), apoi gimnazial (29,7%), urmat de liceal (24,6%) și preșcolar (12,6%).

Topul județelor de unde s-au înscris profesorii arată promițător și pentru nevoia de digitalizare, mai ales în afara orașelor mari. Astfel, primul este Bihor cu circa 3 500 de înscriși, urmat de Constanța cu peste 3 100, apoi București și Ilfov cu un total de 2 517 (doar 262 din Ilfov), Prahova cu 2 300 și Bacău cu peste 1 900 de profesori înscriși.

Interesant este și cum s-au evaluat cursanții. De exemplu, la început, 57,61% dintre ei estimau că au competențe digitale de bază sau de nivel intermediar (1 - 3). La final, 92,2% estimau că nivelul lor de competență este de nivel mediu spre avansat (4 - 5). Dintre cei înscriși, doar nouă la sută dintre profesori își evaluau competențele digitale la nivel avansat. La final, 43% dintre cursanți au apreciat că se află la nivel avansat.

„Profesorii au două nevoi mari. Întâi, să își dezvolte abilități digitale în mod accelerat pentru a putea transforma lecțiile de la clasă în lecții online interactive și captivante. Deși există foarte multe aplicații și instrumente pe care le pot folosi, nu au timp să le analizeze și să aleagă ce li se potrivește. Apoi, au nevoie să știe să caute și să identifice cele mai potrivite materiale, deja existente, pe subiectele pe care trebuie să le atingă conform planului de lecție. Crearea acestor materiale necesită timp și abilități, folosirea unor aplicații, iar profesorii în această perioadă sunt într-o situație de criză, cu timp și răbdare puține pentru a își dezvolta noi abilități”, mi-a explicat Armina Sîrbu.

În program, profesorii au învățat cum să folosească Google Meet ca aplicație pentru videoconferință și Google Classroom pentru gestionarea claselor, elevilor, lecțiilor, materialelor de lucru, temelor, testărilor și chiar a notelor, dacă doresc. „În cazul profesorilor, având în vedere situația de criză, este mai la îndemână să «se descurce fiecare cum poate». Este dificil să fie implementată o soluție sistemică, la nivel național, de județ sau chiar de școală.

Când s-a dat startul «școlii de acasă», fiecare a pornit cum a putut. Prin cursurile noastre încercăm să oferim, la nivel de școală, întreg ecosistemul pentru o abordare pe termen mediu-lung. Astfel, în toamnă să nu fie nevoie să adune fiecare ce fișiere, lecții, poze a salvat pe telefonul fiicei, pe calculatorul soției etc., ci toate cadrele didactice dintr-o școală să aibă deja o bază de date cu lecțiile lucrate în sistemul școlii”, a adăugat Armina.

Ce s-a schimbat după două serii? Un pic mai mult decât ai crede. Dacă înainte de începerea cursului, 30% dintre profesori își evaluau capacitatea de predare online la un nivel de bază spre intermediar, la finalizarea cursului 98,7% își evaluau capacitatea de predare în mediul online ca fiind la nivel mediu spre avansat. Programul a determinat, totodată, o creștere de 187% a competențelor digitale ale profesorilor care deja își evaluau capacitatea de predare la nivel avansat (de la 11,4% la 32,8%). În fine, a dublat numărul de profesori cu capacitatea medie de predare în online, de la 25,3% la 53,6%.

A rezolvat acest program criza educației digitale? Nicidecum. Dar a arătat, încă de la început, o nevoie subliniată și în studiul Educația în timpul pandemiei. „ Am discutat cu câțiva profesori pentru a înțelege nevoile lor și așa a apărut ideea. Am gândit un pilot pentru trei sute de cadre didactice și am avut peste 8 500 de înscrieri. A fost confirmată nevoia imensă de dezvoltare a abilităților digitale pentru cadrele didactice. Cu a doua serie am ajuns la un total de peste 25 de mii de profesori încriși și activi. E o nevoie arzătoare în prezent, nu doar pentru viitor”, a explicat Paul.

Ne apropiem acum de finalul anului școlar, dar și la finalul unui test pe care învățământul din România sigur nu-l voia: ce face când nu mai poate face școală clasică? Încă sunt 250 de mii de elevi care nu au acces la tehnologie optimă pentru online, conform Ministerului. Încă sunt ceilalți 85% dintre profesori despre care nu știm unde sunt: începători, medii, avansați ca pregătire digitală.

Singura certitudine e că educația online nu mai poate fi ignorată. De aici înainte ar trebui să fie adoptată, adaptată și amplificată. Habar n-am cum va arăta la anul, dar cred că de aici, de după starea de urgență, începe o reformare pe care sistemul n-a vrut-o neapărat, dar factori externi au produs-o.

Editor: Ioana Moldoveanu