anorexie
Îmi fac rău ca să nu mănânc: realitatea dureroasă a vieții cu sadorexie
Sadorexia este o tulburare de alimentație puțin cunoscută, caracterizată prin auto-vătămare când suferi de anorexie și/sau bulimie.
Terapeuta nu mi-a luat în serios problemele doar pentru că-s grasă
Tratamentul este adesea același pentru toată lumea: „Un chestionar m-a întrebat dacă mă simt grasă. M-am gândit: Sunt, dar să fiu grasă nu este un sentiment.”
La psihiatrie izolarea din pandemie e ca iadul pe pământ
„Prima oară când a trebuit să mă izolez, creierul meu afectat de PTSD a luat foc.”
Cele mai nasoale lucruri pe care le-am auzit după ce am slăbit
„Oamenii îmi cereau sfaturi. Asta m-a făcut să mă înfometez și mai tare.”
Am mințit că am alergii la mâncare ca să-mi ascund anorexia
După un deceniu de mâncat nesănătos, am încercat să slăbesc renunțând cu totul la mâncare. Am început să arăt bine, dar apoi m-am prăbușit.
Poveștile unor tinere din România care-ți arată cum bulimia și anorexia te marchează pe viață
Oamenii te arată cu degetul, dar ei nu înțeleg că întreaga existență, în astfel de cazuri, se învârte în jurul mâncării.
Ce să faci dacă o prietenă dă semne că ar suferi de tulburări alimentare
Fie că e vorba de un tip sau o tipă, iată cum să decizi dacă-i momentul să intervii.
Fotomodelul care spune adevărul despre industria modei, după ce aproape a ucis-o
Victoire Dauxerre, fostă model pentru Céline, cântărea periculos de puțin și era în depresie la câteva luni după ce fusese descoperită de un agent.
Dieta „frumoasa adormită" te pune să te droghezi ca să slăbești
Practic te droghezi ca să dormi și astfel eviți să mănânci.
Cum e să fii alcoolic anorexic
Termenul se referă la oamenii care mănâncă mai puțin ca să poată bea mai mult.
Ayahuasca ar putea să fie răspunsul pentru bolile de alimentație
A dat rezultate bune în cazul anorexiei și bulimiei.
Filmul ăsta îți arată cum e să trăiești cu tulburări de alimentație
Lily Collins este protagonista noului film de pe Netflix, To the Bone.