cercetatori
Vești bune despre mediu, chiar de la oameni de știință
Nu e totul apocaliptic, chiar dacă trecem printr-o criză ecologică.
Cercetătorii au descoperit din greșeală cea mai nordică insulă din lume
O echipă de cercetători danezi a crezut că a călătorit până la cea mai nordică insulă a lumii, când de fapt au descoperit o insulă și mai sus spre nord.
Un profesor de la Harvard îți explică de ce crede că extratereștrii ne-au vizitat deja
Majoritatea oamenilor de știință cred că primul vizitator interstelar din sistemul nostru solar are o explicație naturală. Profesorul de la Harvard Avi Loeb spune că ar fi fost de origini extraterestre.
Ar trebui oamenii de știință să încerce drogurile pe care le studiază?
„Ai nevoie să crezi în efectele lor ca să fii motivat să le studiezi mai departe”, a zis el.
Mai nou este OK să fii singur și să mori așa
Un cercetător crede că ar trebui să accepți singurătatea.
105 experți din toată lumea îți spun de ce se tem și ce-i inspiră în 2019
Schimbările climatice, extremismul și inteligența artificială sunt printre cele mai comune temeri, iar tinerii, tehnologia și egalitatea sunt pe lista celor mai des menționate speranțe.
Povestea ciudată a șoarecilor de laborator crescuți să moară
„Oncoșoarecele” a fost creat ca să-i ajute pe oamenii de știință să vindece cancerul. Rozătoarele respective fac cancer la sân la șase luni după naștere.
Oamenii de știință au creat mini creiere care funcționează ca cele umane
E pentru prima dată când organoidele cerebrale au produs spontan unde cerebrale foarte similare cu activitatea din creierul omenesc.
Astea-s cele mai vechi animale de pe Pământ
Demospongioasele, primele animale pluricelulare de pe Pământ, au apărut în urmă cu 635 până la 660 milioane de ani, după o epocă rece în care planeta a fost înghețată aproape complet.
De ce carnea îi face pe unii să transpire abundent
Conceptul transpirației de la carne s-a tot schimbat de-a lungul decadelor.
Un neurolog a aflat ce se întâmplă cu creierele noastre când murim
Se pare că Star Trek a explicat deja acest proces într-un episod din 1988.
Care au fost cele mai mari descoperiri ştiințifice în 2017
Conform a doi Membri ai Societății Regale din Londra.