Cum e să fii internat într-un spital de psihiatrie

Articolul a apărut inițial pe Tonic.

Pentru mulți, noțiunea de instituție psihiatrică inspiră imagini cu camere capitonate și cămăși de forță. Din propria experiență, te asigur că nu e deloc ușor, dar nici nu seamănă cu vreun stereotip de care ai mai auzit.

A existat un progres major a evoluției sănătății mintale în ultimele decenii, deși stereotipuri despre sistemul care ar trebui să ajute oameni care sunt instabili mintal încă persistă. În 2011, eu am fost internat la două spitale psihiatrice diferite, în decursul a patru luni. În primul pentru că aveam gânduri sinucigașe, iar a doua oară pentru tentativă de sinucidere. Experiențele mele au fost atât ajutătoare, cât și complet absurde.

Mai jos am enumerat câteva lecții învățate din momentele mele de internare la psihiatrie, în cazul în care și tu treci prin experiențe similare. Pentru o părere profesionistă, am vorbit cu Susan Szulewski și Diane Bedell, director medical și respectiv director de programă de la Centru de Evaluare Clinică din cadrul spitalului McLean din Massachusetts.

Informează-te. Ca să găsești o instituție cu internare, începe prin a căuta cele pe care asigurarea ta medicală le acoperă. Întreabă terapeutul sau psihologul de recomandări. (Chiar dacă nu-i întrebi, totuși, anunță-i unde vrei să te duci.) Bedell spune că „dacă te duci voluntar, s-ar putea să nu ai posibilitatea de a alege, deoarece s-ar putea să nu existe un pat disponibil în spitalul pe care ți-l dorești.”

Astfel de documentare e importantă ca să știi ce să-ți împachetezi. Unele spitale au informații pe website, unde scrie ce ai voie și ce nu ai voie să iei cu tine. Dacă nu dai de o astfel de listă, nu strică să suni (sau să rogi un prieten sau un membru al familiei să sune) ca să afli. Chiar dacă nu ajungi la spitalul dorit, majoritatea locurilor au liste similare cu ce poți lua cu tine.

S-ar putea să fii martor la niște lucruri pe care nu ți le-ai fi dorit. În funcție de spital, s-ar putea să vezi și rahaturi ciudate, gen inconfortabile. În cazul meu, e vorba chiar de rahat. Primul spital în care am fost internat avea puțini pacienți, dar cu care nu puteam să port o conversație, deoarece erau într-o stare cataleptică sau în sevraj. De asemenea, am văzut și o femeie care a aruncat cu fecale în personal, până când a fost sedată. Am vorbit cu pacienți care aveau sute de răni induse, inclusiv cele făcute în spital, cu orice fel de ustensilă. Am văzut un alt tip cu o vânătaie la gât făcută cu câteva ore în urmă, când a încercat să se sinucidă. La al doilea spital în care am stat, toată lumea era chill. Ca să vezi.

Fă-ți de treabă pe cât posibil. „Când vorbesc cu pacienți care vin în spital, îmi place să le spun că ăsta este timpul lor. Cât stau aici, va exista un program structurat, dar și timp liber ca să poată face lucruri pentru care nu au avut niciodată timp”, spune Szulewski. Asta ar putea fi cititul unei cărți, meditație sau cum notează și Bedell, să vorbești și cu alți pacienți, lucru ce te poate ajuta, deoarece îți aduce aminte că există oameni cu probleme similare.

Vezi și documentarul ăsta de pe Tonic:

A doua oară când m-am internat, am avut puține momente doar pentru mine, lucru care mi-a priit. Activitățile planificate mi-au distrat atenția de la sinucidere. Terapia de grup și individuală mi-a întărit abilitățile care mi-au sprijinit recuperarea.

Primul spital în care am fost internat, aveam prea mult timp liber. Am fost acolo și în weekend, când nu prea sunt activități sau doctori care să te verifice (decât dacă e o urgență). Mi-am umplut timpul cu rebusuri, cărți pe care mi le aducea partenerul meu și scris. M-am uitat și la o versiune editată pentru televiziune a filmului Goodfellas. Ca fapt divers, a fost de rahat.

Vorbește cu doctorii, chiar dacă nu ai chef. Fii sincer și deschis cu doctorii tăi. Szulewski subliniază cât de important e să faci o listă a lucrurilor pe care vrei să le obții din sesiunile cu psihiatru. Colaborarea cu doctorii și cu ceilalți din terapie și participarea la activități e cea mai bună modalitate de a ieși mai repede din spital. Încearcă să participi chiar și atunci când nu te simți în stare. Asta denotă că faci progrese și oferă personalului și doctorilor oportunitatea de a evalua emoțiile și acțiunile tale.

Acceptă vizite. Prima oară când am stat în spital, partenera mea m-a vizitat de două ori. Ea mi-a adus cărți și mi-a dat scrisori. Vizitele ei mi-au oferit încurajare și speranță. A doua oară când am fost internată, nimeni nu m-a vizitat, lucru care, în retrospectivă, a fost atât de trist. Mă lovea și mai tare când vedeam atât de mulți oameni cu familii iubitoare. Vedeam cu se luminau fețele pacienților când cei dragi veneau în vizită.

Szuleweski spune că prognoza e mai bună atunci când „există o rețea de sprijin în jurul persoanei, cât timp stă aici”. E bine să te viziteze persoane dragi și pentru că, „așa te asiguri că toată lumea e pe aceeași lungime de undă cu ce se întâmplă și toată lumea știe următorii pași”, după externare.

Află că externarea e un alt pas către recuperare. S-ar putea când pleci să nu te simți cu mult mai bine. Prima oară când am ieșit din spital, am plâns în hohote la terapeutul meu și am crezut că va trebui să mă întorc. Ce am învățat din experiența internărilor la psihiatrie e că nu sunt menite să-ți vindece problemele. Așa cum mi-a spus și Bedell, îngrijirea din spital este „doar pentru stabilizarea unei crize mai acute.” Îți trebuie timp, să păstrezi legătura cu terapeutul tău și să fii conștiincios cu tratamentul (dacă ai unul) pe care medicul tău și cu tine l-ați stabilit.

„Procesul de externare e doar un pas din tranziția către un nivel interimar sau îngrijire la domiciliu, cu medicul care s-a ocupat de caz”, spune Szulewski.

Tratamentul sănătății mintale a trecut prin multe schimbări pozitive de-a lungul anilor. Totuși, Bedell și Szulewski spun că cea mai mare preconcepție e faptul că oamenii sunt în continuare internați împotriva voinței lor. Sau cum au mai auzit eu, că oamenii sunt internați pe vecie. Chiar din contră, spune Szulweski: „E un proces colaborativ. Noi mereu lucrăm împreună cu pacienții pentru a ne asigura că le oferim cea mai bună îngrijire.”