Chestii

Oamenii care mai cred în Adevăr îți arată de ce au inundat știrile false România

O să găsești aici explicații pentru ce înseamnă conceptul de post-truth și cum au ajuns tot mai mulți oameni să pună botul la propagandă și teorii ale conspirației.
17.1.17
Fotografia de deschidere de 白士 李 via Flickr

Cuvântul anului 2016, conform Oxford Dictionaries, este post-truth. Stephen Colbert spune că au împrumutat conceptul de la el, dar na, ce mai contează asta într-o epocă în care adevărul și-a făcut bagajele și s-a mutat pe o planetă mai caldă, unde Trump n-are Twitter? Post-Adevărul ăsta se despachetează în știri false, moartea argumentelor, sufocarea faptelor, batjocura cifrelor, sfidarea expertizei, defilarea impresiilor, pomparea emoțiilor, amplificarea prejudecăților și hrănirea isteriilor colective.

Publicitate

E atunci când n-ai nevoie de prea multe dovezi ca să crezi o chestie pentru că, nu-i așa, simți că e reală fiindcă așa scrie pe pereții din bula ta, așa ai auzit la cârciumă și așa îți spun Mugur Ciuvică și Gâdea, la Antena 3, sau Ciutacu și Mirel Curea pe la RTV. Oare de ce ți se pare un efort prea mare și al naibii de inutil să judeci cu capu' tău, dacă ai și datele pe care să te bazezi. De ce e 2016 post-truth? Păi, vezi și tu cum s-au votat Brexit, Trump sau, mai în ograda noastră, PSD, sau cum răsar și cresc mișcările extremiste prin diverse părți ale globului.

Ca să înțelegi mai bine cum stă treaba cu relativizarea adevărului și cum te prinzi că măcăne (o știre, de exemplu), am întrebat șase oameni deștepți ce înțeleg ei din chestia asta care sună cam pompos-apocaliptic, numită post-truth.

Citește și: Mircea Badea m-a învățat de ce e important să fii un „vierme tăvălindu-se în chinuri"

Radu Atanasiu

Predă Critical Thinking la Maastrich School of Management și online, pe iversity

„Post-truth nu este, aşa cum ar putea părea la prima vedere, convingere prin minciună. Este convingere prin emoţie. Minciuna e doar un pretext, un trigger. Nu cred, spre exemplu, că românii al căror vot a fost influenţat de gogoriţa cu «Soros – tatăl lui Cioloş» au parcurs un demers logic. Cred că informaţia falsă a fost doar un catalizator emoţional pentru ca prejudecăţile şi frustrările lor să prevaleze în faţa raţiunii în decizia de vot.

Publicitate

Ceea ce are două consecinţe. Prima este că post-truth nu poate fi contracarat printr-un apel la raţiune (contraexemplu, argument contrar). El îşi produce efectul nestingherit chiar şi după ce e clar că e minciună. Crezi, prin absurd, că o probă contrarie ADN ar fi făcut pe vreun fan RomâniaTV să se răzgândească şi să voteze USR?

A doua consecinţă a faptului că arma e emoţională şi nu raţională este faptul că ţintele vulnerabile nu sunt credulii, ci pătimaşii. Cine se crede imun pentru că e deştept se amăgeşte. Imunitatea este pe bază de moderaţie şi de bun-simţ, iar vulnerabilitatea este dată de patimă. Şi pătimaşi nu se găsesc doar în tabăra lui Ghiţă sau a lui Trump, ci şi în tabăra lui Clotilde sau a lui Hillary. Prostiile antivaccin, spre exemplu, sunt consumate fără discernământ de o pătură bine educată, dar prea pătimaşă.

Uneltele de gândire critică de genul site-urilor de fact-checking nu sunt o cură împotriva post-truth, ci mai degrabă un tratament paliativ.

O cură la îndemână este să împingem pe agenda publică subiectele relevante şi demne de dezbătut. Pentru că, din păcate, nu ceea ce e important se discută, ci ceea ce se discută devine important (aşa se ajunge ca, în loc de propuneri de miniştri, să discutăm în campania electorală despre Liviu care îţi fură sendvişul). O altă cură necesară este atenuarea polarizării din societate prin ieşirea fiecăruia din propria bulă izolatoare (online sau offline), ca să dăm mâna şi să schimbăm o vorbă cu cei care nu gândesc la fel ca noi. Post-truth nu sunt altceva decât zvonuri mincinoase despre celălalt. Şi nu funcţionează dacă celălalt îţi e măcar un pic apropiat."

Mihai Bădică

Psihoterapeut, scriitor

„Dacă mă întrebai ieri pe vremea asta cine a inventat primul submarin, aș fi răspuns fără ezitare Jules Verne. Și s-a chemat Nautilus. De la 7 la 37 de ani am trăit cu această fermă convingere. Nu pot să spun ce m-a îndemnat să verific pe Wikipedia. Robert Fulton construiește un submarin cu 70 de ani înainte să-și imagineze Jules Verne unul. Și da, se chema tot Nautilus. Mare șmecherie, o să spui. Și ai dreptate, nu e mare lucru și totuși eu am trăit cu mare tristețe această deziluzie. Căpitanul Nimeni și Nautilus mi-au populat fantasmele aproape 30 de ani. Realitatea mea internă s-a dovedit falsă, iar adevărul istoric, neplăcut.

Ce ne face să nu ținem cont de adevăr și realitate? Principiul plăcerii.

Principiul fundamental de reglare și organizare a vieții psihice, prin care mințile noastre aleg și rețin ceea ce este sursă de plăcere și evită ceea ce este sursă de neplăcere, fapt care determină cursul evenimentelor psihice. În confruntarea cu realitatea obiectivă, mințile noastre produc distorsiuni de gândire, prin care reușim să ne convingem de veridicitatea a ceva ce este fals, pentru a scăpa de neplăcere. Una dintre distorsiunile cognitive prin care realitatea subiectivă este substituită realității obiective este raționamentul afectiv. Doar încărcătura afectivă oferă unei convingeri valoarea de adevăr.

De exemplu, dacă ne simțim plictisitori înseamnă că suntem plictisitori. De fapt, ceea ce simțim atunci când spunem că ne simțim plictisitori este tristețe, furie sau teamă, iar plictisitor reprezintă ceea gîndim și nu ce simțim. Eroarea vine din argumentarea unei convingeri prin convingerea însăși, iar emoția asociată validează acest proces.

Citește și: Cum s-a infiltrat CIA-ul în literatura lumii

Adevărul faptic devine foarte relativ, iar interacțiunile dintre oameni se reduc cel mai adesea la o regăsire în fantasma celuilalt. În cazul politicienilor (indiferent de orientare), se poate demonstra că o mare parte din ceea ceea ce se afirmă la nivel discursiv este fals și neadevărat. Și totuși, câștigă alegerile, politicienii cu fantasmele în care se regăsesc cei mai mulți dintre noi. În mințile noastre, realitatea va fi întotdeauna reconstruită, iar «realul va rămîne necunoscut» (Freud).

Oana Dorobanțu

Specialist traduceri , antreprenor

„Dacă ai nevoie de cineva care să evalueze rapid și de cele mai multe ori corect dacă un enunț e informație sau opinie, dacă e fake news, realitate cosmetizată sau doar un mic bullshit manipulator, întreabă un traducător. În lumea asta nouă și orwelliană a post-truth-ului poate că mișcarea cea mai sigură e să înveți să folosești armele traducătorului ca să te protejezi de bullshit. Atunci când traduci un text, ești obligat să iei decizii privind valabilitatea surselor de informare pe care le folosești. Înveți rapid să filtrezi sursele după relevanță, să identifici sursele false și să elimini rezultatele incorecte sau inadecvate prin criterii raționale. Înveți să verifici întotdeauna informațiile în contextul inițial și să te ferești de bucăți de informații scoase din context, reinterpretate sau aplicate în alt domeniu decât cel relevant. Pentru un traducător, faptul că «vroiam» returnează 828 de mii de rezultate pe Google (față de 112 de mii pentru «vream») nu înseamnă nimic.

Citește și: De ce dau rușii milioane de dolari să-ți transmită mesajul că vine al treilea război mondial

Această competență se traduce foarte ușor în viața reală.

De exemplu, atunci când descoperi că părinții tăi foști liberali convinși votează ALDE și cred că Dragnea e salvatorul României, iar Cioloș e fiul lui Soroș, înțelegi că te irosești încercând să demontezi rațional argumentele lor și iei o decizie rapidă: dacă vrei să menții o oarecare relație cu familia ta, muți discuția în plan personal, validezi sentimentele care au dat naștere concluziei iraționale și conduci discuția spre o concluzie alternativă. Și apoi mergi acasă și plângi în pumni de frustrare. Și revii la armele tale cu care te protejezi: filtrare, prioritizare, validare, interpretare în contextul original, identificarea corectă a nuanțelor."

Raluca Feher

Om de publicitate, autoare de cărți de travel

„Ați mințit poporul cu televizorul. Și lui i-a plăcut.

Publicitate

Epoca de aur cu rafturile goale, victoriile socialismului și școlarii care-și fac temele la lumina lumânării. Ne-am născut și am crescut într-o presă care era 99,99% fake news. Am intrat în anii `90 cu robinetele de aur ale vilelor lui Ceaușescu, teroriștii arabi pregătiți de dictator, am continuat cu minunile lui Mudava, găina care naște pui vii și am îmbrățișat fenomenul Elodia, fantoma care fumează pachetul de Kent și Lorin Fortuna.

În studiourile de televiziune, oameni se bat, își aruncă apa în față, se înjură și forma devine fond, nimănui nu-i mai pasă care este subiectul atât timp cât are cascadorii în platou. Nu știm ce sunt alea știri curate. Nu avem niciun sistem de detectare a falsului, suntem ca animalele din Galapagos, inocente și neștiutoare, habar n-avem că există un food-chain și că omul este cel mai al dracului prădător. Și asta pentru că nu există educație. Nu există referință. Ce este o știre ne-falsă? Cine scrie știrile ne-false și unde apăr ele? Nu știm pentru că am fost ținuți atât de mult timp în mirosul de urină, încât nu îl mai simțim.

Credem în morți care se ridică din sicriu atunci cînd vine poștașul cu pensia mai dihai decât în vinovăția lui Gigi Becali (e om bun, îi ajută pe ceilalți, d-aia au vrut să îl distrugă).

Publicitatea spune povești prin care vinde lucruri, servicii, emoții, experiențe. Presa ar trebui să îți arate adevărul. Acum aproape 20 de ani, am văzut o reclamă la The Guardian. Filmat dintr-un unghi, vedeam un punker care atacă o femeie, se arunca asupra ei să îi ia geanta. Apoi se schimbă unghiul și vedeam că punkerul se aruncă asupra femeii și o pune la pământ ca să nu fie lovită de… nu mai știu ce. Adevărul este complex, cere jurnalistului să fie gunoier, miner, instalator. Cere muncă. Într-o țară de pictori și fotbaliști, avem presa pe care o merităm."

Claudiu Komartin

Poet, editor de carte

„Maeștrii propagandei și ai dezinformării totalitare, marii șaolini ai adevărului contorsionat, stors ca o rufă, luat din pilă atât cât să se potrivească ficțiunii mortale a unor Castro, Gaddafi, Ceaușescu, Gomułka sau Kádár sunt, ar fi, ar fi fost, vor fi fiind în culmea fericirii. Modelul de gândire și de control al maselor pe care l-au visat și la care au lucrat ca un fel de spiriduși ai lui Moș Crăciun, trecuți de partea întunecată a Forței, deveniră - sub nasul nostru - realitate într-o lume-n care zidul Berlinului căzuse, iar insidiosul Ronald McDonald a ajuns mai faimos și mai prezent – până și în coloniile confuze de la porțile Whorientului – decât Stalin sau Mao, făcându-i parcă pârtie omului portocaliu (curată fatalitate, tot un Donald) a cărui ascensiune le dă fiori reci atât de multor oameni, din Anchorage până la Deveselu.

Citește și: De ce-a ieșit Trump, deși toți credeam că iese Clinton

Că trăim într-o vreme care seamănă mult mai bine cu distopia lui Orwell decât cu aceea a fostului său profesor de franceză de la Eton, Aldous Huxley, e doar o chestiune de perspectivă și de context. Cineva din Coreea de Nord sau din unele țări ale Orientului Mijlociu ar răsufla probabil ușurat dacă ar citi 1984. S-ar fi putut și mai rău… Aproape toată lumea e de acord azi că Minunata lume nouă transcrie mai fidel o viziune (o profeție?) a cărei variantă înfloritoare (înfiorătoare?) e călare pe noi chiar acum… N-aș exclude ca viitorul să ne pregătească o formă de realitate hibridizată între cele două distopii care au marcat secolul XX – și care încă-i obsedează pe-atâția.

Cât despre post-adevăr – probabil că el a fost întotdeauna aici, atât doar că nu fusese încă numit.

Ca să fac o butadă ușurică de încheiere, nu e exclus ca post-adevărul ăsta să fie exact motorul pentru care unele primate s-au hotărât să termine naibii cu maimuțărelile (totuși atât de sincere) ale junglei și să devină oameni."

Adinel Tudor

Serial entrepreneur, strategist, owner

Bookaholic.ro

Publicitate

„Ion se întoarce de la câmp și o găsește pe Maria în pat cu Vasile, cel mai bun prieten al lui. Revoltat de ceea ce vede, Ion o ceartă pe Maria, la care ea îi răspunde: «Ioane, tu crezi ce vezi sau ce îți spun eu?»

Internetul a devenit mediul principal de informare, însă, odată cu ubicuitatea informației a apărut și Mr. Hyde – din marea de informație cum să o alegi pe cea mai aproape de adevăr? Sunt două răspunsuri simple – îl întrebi pe Google sau vezi ce spune cercul social despre asta. De aici se nasc două tipuri diferite de probleme. Algoritmii de ranking sunt convinși că, dacă paginile care spun că bicarbonatul de sodiu cu lămâie vindecă orice sunt cele mai accesate, trebuie să fie relevante și adevărate (da, te rog, caută „baking soda against…" și vezi ce-ți sugerează Google). Iar ca ființe sociale ce suntem, avem nevoie să ne înconjurăm cu oameni la fel ca noi, deci foarte probabil că vor împărți sau mima că au aceleași păreri. Așa ajungem să ne închidem într-o bulă de adevăr personal, în care PSD-ul și Trump nu au câștigat alegerile, pentru că nu am văzut asta în cercul de prieteni de pe Facebook – impresia falsului consens.

Citește și: Am citit o zi numai presă alternativă din România și am simțit cum îmi putrezesc neuronii

Într-o lume a părerilor, în care foarte puțini mai sunt interesați de realitate, dacă ea contravine opiniilor proprii, verificarea obiectivă a faptelor devine o meserie periculoasă, iar site-uri de genul snopes.com sau factcheck.org sunt automat bănuite de părtinire (de obicei liberală). De aici și cercul vicios al neîncrederii în media tradițională, unde totuși profesia de jurnalist nu s-a învățat de pe Google, și explozia de site-uri de alternative news, pentru toate gusturile economico-politico-sociale.

Opinia educată a experților pălește în fața părerii oricui, în orice domeniu, de la fizică cuantică până la salată boeuf.

E de ajuns ca parerologul să fie mai vocal și imun la orice argument rațional, pentru că discursul lui să devină adevăr, validat din toate puterile de amygdala, că doar cui îi mai trebuie și cortex?"

Citește și alte articole despre știri false și propagandă:
Cele mai bizare cinci conspiraţii recente din online-ul românesc E foarte uşor să scapi nepedepsit pentru că dezinformezi despre Coreea de Nord Am urmărit alegerile cu niște români din America și s-a terminat cu lacrimi și Trump