La începutul săptămânii, Asia Argento – o figură proeminentă în mișcarea #MeToo – a fot acuzată de hărțuire sexuală de actorul Jimmy Bennett, care a pretins că actrița i-a oferit 380 000 de dolari ca să nu o dea în judecată. Ca răspuns, Argento a negat vehement acuzațiile și a spus că a avut „doar o relație de prietenie” cu Bennet și a adăugat că suma a fost plătită de partenerul său, Anthony Bourdain, ca să-l ajute pe Bennett cu „problemele economice severe”.
Pe lângă faptul că a cutremurat Hollywood-ul preț de luni întregi, acuzațiile au redeschis o dezbatere care există de ceva vreme: întrebarea dacă femeile pot „viola” bărbații forțându-i să facă sex fără consimțământul lor.
Videos by VICE
Legea din Marea Britanie și Țara Galilor definește violul ca fiind penetrarea vaginului, anusului sau gurii altcuiva fără consimțământ, cu penisul făptașului. Asta înseamnă că, deși femeile pot comite delictul sever de penetrare ilicită (cu ajutorul unui dildo cu strap-on, de exemplu), sub legea britanică violul în sine poate fi comis doar de către un bărbat.
Totuși, au fost mai mulți bărbați care au spus că au fost forțați să penetreze și au fost violați de femei – de obicei forțați să facă sex prin violență sau șantaj, sau pentru că li s-au administrat droguri.
De exemplu, Dave Pickering – autorul Mansplaining Masculinity, un autor din Londra, care exploreză cum valorile patriarhatului rănesc bărbații și băieții – spune o poveste sfâșietoare în show-ul său despre cum a fost forțat de un partener vulnerabil să facă sex. „Nu l-am perceput ca pe hărțuire sexuală atunci”, spune el. „Iar unul dintre motive a fost pentru că nu m-a afectat în modul în care mi-am imaginat că hărțuirea sexuală poate afecta pe cineva.”
În 2016, Siobhan Weare, o academiciană de la Lancaster University, a lansat un studiu în care le-a cerut bărbaților care au simțit că au fost forțați să facă sex să-i trimită experiențele lor. Publicate în 2017, descoperirile prezintă mărturiile a 154 de bărbați din Marea Britanie și provoacă ceea ce Weare vede ca fiind cele mai dăunătoare stereotipuri ale domeniului: și anume că femeile nu pot fizic să constrângă bărbații să facă sex, și că ei ar percepe tot sexul ca fiind pozitiv.
La începutul anului a extins studiul original într-un articol de jurnal care explică clar că nu este o încercare să clarifice cum ar putea fi legea modificată ca să includă și violul din partea femeilor – ci numai de ce ar trebui făcută. Și nici nu încearcă să definească nivelul a ceea ce numește „o infracțiune ascunsă”.
Citând pe toată lumea de la Susan Brownmiller până la Men and Masculinities journal, articolul se complace mai degrabă în teoria postmodernistă a genului. Însă cere guvernului să colecteze date despre această problemă – lucru care cred că se potrivește non-postmodernismului.
Bineînțeles, nu este imposibil să ne imaginăm legea curentă despre viol să fie extinsă ca să includă și făptașii femei: este logic, de exemplu, că o femeie adultă ar comite viol statutar dacă ar profita de un copil de 12 ani. În mod similar, activistele feministe au dus problema și în alte zone (cum ar fi decizia Curții Supreme din Elveția) cum ar fi ca actul de a scoate pe ascuns prezervativul în timpul sexului să fie considerat viol.
Redefinirea violului pentru a-i include și pe bărbații care au fost forțați să penetreze a devenit o obsesie pentru mișcare de susținere a drepturilor bărbaților, a cărei propagandă din jurul problemei nu a ajutat per total cauza, iar câțiva critici văd acum „forțarea de penetrare” ca pe un atac nejustificat asupra ideilor acceptate despre viol și drepturile femeilor.
Partidul anti-feminist Justice 4 Men and Boys (J4MB – a cărui misiune pretinde că „feministele au fost responsabile pentru, sau au exacerbat, multe dintre problemele cu care se confruntă umanitatea astăzi”) au militat împotriva abuzatorilor sexuali feminini și i-a încurajat de două ori pe susținătorii săi să contribuie cu experiențele lor la munca lui Weare (o potențială problemă etică a studiului având în vedere că el a depins aproape exclusiv de mărturiile la prima mână). Din păcate, abordarea J4MB arată stilul lor uzual, îndreptându-și mai puțin eforturile pentru binele bărbaților per se și mai mult pe reîncadrarea femeilor ca abuzatori.
În schimb, după cum a arătat munca lui Weare, trebuie să ne axăm pe faptul că bărbații care au fost forțați să penetreze femei sunt victime. Rămâne de văzut dacă legea britanică va fi vreodată schimbată ca să ateste că și ei sunt victime ale violului.
Articolul a apărut inițial pe VICE UK.
