Quantcast
Am vorbit cu fiica fondatorilor Bisericii Sataniste

Interviu cu cea care a beneficiat prima de botezul acestui cult.

Zeena pe marginea lacului Grunewaldsee în Berlin. Portret deFlorian Büttner

Până și pasionații de new age și membrii cultelor care împânzesc Los Angelesul ar zice că Zeena Schreck a avut o copilărie bizară și abuzivă din cauza părinților ei care l-au făcut pe diavol mai faimos decât a fost vreodată. Zeena e fiica fondatorilor Bisericii Satanei (BS), Anton LaVey și Diane Hegarty, și prima care a beneficiat de botezul bisericii.

Pe la vârsta de 13 ani era deja complet îndoctrinată de către BS, primea regulat amenințări cu moartea și era însărcinată. A primit ordinul de înaltă preoteasă și purtătoare de cuvânt a BS tocmai în era Reagan, pe când toată lumea era îngrozită de povești despre copii sacrificați în păduri de către congregația ei.

În ciuda tuturor piedicilor, Zeena a reușit să se revolte împotriva bigoților egocentrici care au crescut-o și a părăsit biserica în 1990 împreună cu soțul ei, Nikolas Schreck. În 2002, cuplul a fondat Mișcarea de Liberare Sethiană, o religie care permite oamenilor să învețe și să practice magia fără a folosi metode de opresiune și îi ajută pe foștii membri ai unor culte să se elibereze de trecutul lor tulburat. Cumva, Zeena a reușit să își transforme viața haotică într-una de pace spirituală și deși nu pot afirma cu siguranță că are puteri magice, de câteva ori pe parcursul interviului a anticipat exact ce voiam să o întreb.

VICE: Îți amintești primele zile ale satanismului, sau erai prea mică?
Zeena Schreck: Tatăl meu experimenta tot felul de trucuri: ținea cursuri vineri noaptea pentru un „cerc magic", organiza spectacole burlești cu stripteuze deghizate în vrăjitoare și vampiri, dar nu chestii neapărat satanice. Avea ca animal de companie un pui de leu pe care îl plimba cu el prin San Francisco, făcea tot ce putea ca să-și facă reclamă în zonă. Abia când un jurnalist l-a numit într-un articol „primul preot al lui Satan" i-a venit ideea că ar putea începe o religie proprie. Cam la fel cum a început L. Ron Hubbard scientologia și cum au apărut toate cultele astea din California. Mama a fost îngrozită, pentru că ea voia doar să avem o familie ca Addams Family, dar deodată lucrurile au luat altă turnură și au scăpat de sub control.

Ai interacționat cu primii lui adepți? Cum erau?
Avea adepți care luau lucrurile foarte în serios și chiar credeau în entitatea numită Satan și nu doar în ideea de satanism a lui Anton LaVey. Cum nu prea avea multe informații despre subiect, a creat o versiune postmodernă a satanismului. Era o manifestare a ego-ului său.

Știa foarte bine în ce se bagă?
Era foarte confuz și, ca urmare, așa sunt și urmașii bisericii. A fost acuzat că e șarlatan – ceea ce era adevărat – dar nu era unul prea eficient. Era leneș și n-a planificat niciodată viitorul și nici n-a avut grijă de familia lui pentru că asta e natura satanismului de tip LaVey: Stoarce tot ce poți de la viață, trăiește clipa, gândește-te doar la tine și fă-i pe alții să te adore. Ca și cum ai fi un bebeluș pentru totdeauna.

Cum era să trăiești sub același acoperiș cu un om care a fost responsabil de groaza unei națiuni întregi din cauza ritualurilor satanice?
Nu eram plăcuți în cartierul nostru, prezența noastră a cauzat mult dezechilibru. Tata atrăgea mulți psihopați care ne lăsau mesaje amenințătoare pe robotul telefonului, mesaje pe care le ascultam zi și noapte. Am scăpat de majoritaatea traumelor din copilărie, inclusiv de cele când aveam 11 ani și trebuia să transcriu mesajele acelea care descriau în detaliu cum o să fiu ucisă și violată. Am fost învățată să notez numărul fiecărei mașini care stătea prea mult în fața casei, pentru că erau vandali care aruncau ouă și bombe și trăgeau cu gloanțe în casă. Încă mă sperie sunetul motorului de mașină – sunetul care mereu preceda un atac –, nu prea era iubit satanismul.

Părinții tăi te-au avertizat în legătură cu dificultățile pe care le vei avea de înfruntat fiind copilul lor?
A trebuit să mă apăr singură pentru că părinții mei nu se dădeau jos din pat ca să mă apere. Angajaseră alți oameni care să aibă grijă de mine pentru că erau prea preocupați de propriile probleme și se certau des. Această mentalitate – alături de relația disfuncțională dintre noi și violența tatei, teama și paranoia – erau forțele din spatele acestor învățături.

Zeena la vârsta de 3 ani, la botezul satanic, în 1967.

Ce te-a motivat să devii purtătoarea de cuvânt a BS?
În anii '80, fundamentaliștii creștini au început să folosească biserica noastră drept țap ispășitor, grupul pe care-l puteau arăta cu degetul de câte ori auzeau la știri despre mutilări de vite, răpiri de copii și teorii ale conspirației. M-am panicat, am simțit că îmi atacau religia și pe tatăl meu, așa că l-am contactat și l-am întrebat ce planuri avea de rezolvare a problemei. Am aflat că nu avea niciun fel de planuri pentru că nu mai avea cine să-l ajute și nu mai exista o Biserică a Satanei propriu-zisă. Nu mai participau membrii din anii '60 și '70, erau doar niște nume pe o listă. Am hotărât să preiau temporar rolul de purtător de cuvânt pentru a arăta tuturor că noi chiar existam. Un an s-a transformat în cinci și până la urmă am ajuns să ajut noi membri să se alăture bisericii.

Citind interviuri vechi, aș zice că te-ai descurcat destul de bine.
Tata, care era prea bolnav și speriat ca să se ocupe singur de PR, s-a bucurat că mă ocup eu, dar nici el și nici ceilalți membri ai bisericii nu m-au ajutat când am avut nevoie. Trăia într-o lume ideală în care chestiunile de natură administrativă și socială nu aveau importanță. Eram țintele unei vânătoare de vrăjitoare naționale, iar el voia să vorbesc despre Marilyn Monroe și Jayne Mansfield.

Satanismul de tip LaVey nu era înrădăcinat în spiritualitate, așa că mi s-a părut curios că te-ai îndreptat spre magia neagră. A umplut pentru tine un gol lăsat de BS?
Dintotdeauna am avut înclinație spre magie. Mulți dintre cei atrași de biserică se considerau vrăjitori și vrăjitoare în sensul tradițional, așa că am învățat multe de la ei. Când am rămas însărcinată la 13 ani, am început să învăț tehnici de meditație pentru a reuși să duc sarcina la bun sfârșit. Trebuia să rămân trează în timpul operației. Trebuia să înving materia cu puterea minții și mi- s-a părut o formă de magie. Dacă n-aș fi experimentat acea teamă și putere a minții la o vârstă fragedă, n-aș fi fost inspirată să-mi caut calea spirituală și să îmi depășesc limitele.

A fost un moment clar în care ai hotărât că tot ce te învățase tatăl tău era o minciună, sau ți-ai dat seama de asta treptat?
S-a întâmplat mult mai târziu, parțial datorită zeului Seth, care te trezește cu brutalitate, sfărâmându-ți iluziile. M-am gândit: „Cum au putut părinții mei să mă mintă în tot timpul ăsta crezând că n-o să-mi dau seama niciodată? Cum au putut să mă mintă în legătură cu identitatea mea și religia și tot felul de lucruri pentru care am luptat ca o fraieră și m-am făcut de râs?"

Mulți membri ai Bisericii Satanice, inclusiv soțul tău Nikolas, au plecat atunci când ai demisionat din funcția de înaltă preoteasă. Plecarea ta s-a datorat unor ideologii diferite de dogmele bisericii?
Cred că ar trebui să înveți orice fără să trebuiască să te alături unei organizații, așa că am început să predau magia neagră independent de biserică. De asemenea, mulți oameni care făceau parte din BS au început să-și dea seama ce se petrecea în spatele cortinei și au rămas la fel de dezamăgiți ca și mine.

Ultima întâlnire a Zeenei cu tatăl ei, Anton LaVey, la scurt timp după ce a renunțat la postul de înaltă preoteasă a Bisericii lui Satan, 1990. Fotografie de A.Wyatt Mann.

Zeena relaxându-se la Hollywood, pe sicriul/pat, 1998. Fotografie de Max Kobal.

Membrii bisericii s-au revoltat vreodată împotriva ta?
Am plecat parțial din cauza hărțuirii lor. Ca majoritatea cultelor bazate pe protejarea imaginii fondatorului, se străduiesc să atace pe oricine spune ceva negativ despre viziunea lor sau dezvăluie adevărul despre ei. După ce am plecat cu soțul meu, ne-am mutat în Europa și am încercat să fim creativi cu trupa experimentală Radio Werewolf, care făcea parte din Ordinul Vârcolacilor, o mișcare ecologistă înclinată spre magie.

Apoi te-ai alăturat Templului lui Seth. Nu ți-a fost greu să te alături unei alte organizații, chiar dacă era mai felxibilă decât BS?
Am așteptat mult timp până să fac asta, nu am trecut pur și simplu de la un grup la altul. Când locuiam în Viena, am vizitat un muzeu unde era un altar Sethian. Acolo am avut o experiență profundă care m-a ajutat să-mi văd viitorul. Totuși, m-am gândit că nu vreau să fac parte din altă organizație. Trebuia să-mi fi ascultat intuiția, dar n-am făcut-o. I-am scris o scrisoare de reconciliere fondatorului, Michael Aquino, care fusese membru BS, deoarece am presupus că avusese o experiență similară cu entitatea Seth înainte de a înființa grupul. Abia după ce am devenit mai implicată, mi-am dat seama că era un fan club pentru Anton LaVey. Aquino nu știa nimic despre religie comparată, teologie sau cosmologie egipteană...Mă tot gândeam: „Poate face pe misteriosul, o să aflu eu secretele până la urmă." Dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Era moștenirea tatălui meu, un alt grup abuziv și corupt, iar eu nu eram interesată de așa ceva.

După părerea ta, de ce sunt atâția oameni atrași de aceste grupuri pseudo-oculte?
În zilele noastre, oamenii au multe nevoi și caută ghidare, dar în ocultism nu trebuie să te arunc la întâmplare, cu capul înainte. Trebuie să te întrebi: „Sunt oamenii ăștia sinceri și știu exact despre ce vorbesc? Și dacă nu au toate răspunsurile, încearcă să le găsească sau te direcționează spre cineva care le știe pe toate?" Dar, din nefericire, dorința oamenilor de divertisment, dorința de a avea ce discuta la birou lunea, îi face să se alăture unor grupuri potențial periculoase.

Când tu și Nikolas ați plecat de la BS, ai fondat Mișcarea de Liberare Sethiană. Care e principala diferența dintre MLS și celelalte grupuri pe care le-ai lăsat în urmă?
MLS există în scopuri de iluminare personală, are natură tantrică și se bazează pe meditație cu Seth. Am ieșit dintr-un sistem ierarhic de tip cult pentru a forma această nouă entitate când am văzut că mulți dintre foștii membri BS aveau probleme și traume nerezolvate deoarece fuseseră tratați foarte rău. Așa a apărut MLS, cu o secție numită Phoenix care îi ajută pe alții să-și rezolve traumele prin meditație și ghidare spirituală.

Ce fel de traume?
Predau oamenilor din toată lumea, indiferent de credințele lor sau mediul din care provin: dependenți de droguri, copii vedete, membri ai unor culte, scientologi, martori ai lui Iehova, membri ai grupurilor politice marxiste iraniene. Am simțit nevoi să ajut oameni care au nevoie de asistență spirituală, iar tehnicile pe care le predau îi pot ajuta să-și depășească problemele așa cum le-am depășit eu pe ale mele. Dacă reușesc să plantez în ei o sămânță, învățăturile mele îi vor ajuta și mai târziu în viață. Dacă vor să caute ghidare spirituală și în altă parte, e ok.

Imagini din arhiva Zeenei Schreck

Traducere: Oana Maria Zaharia