„Foaie verde portocală, noi suntem copii de școală". Florentin, un băiat de patru ani, repetă în timp ce se joacă pe covor. Mama lui, Nicoleta, o femeie brunetă de 26 de ani, cu o aluniță de indiancă în frunte, îl învață următoarele versuri: „Și-am venit să colindăm/Pe la case să urăm/ Bună dimineaaaața la Moș Ajun". În pat, bunica Marcela îi coase o traistă dintr-un prosop verde brotăcel spălăcit. „Așa e bine, să faci altă traistă în fiecare an", spune femeia. Și mai coase una și pentru celălat nepot, Camilo, de doi ani.

E 23 decembrie seara și în casa unei familii de romi lăutari se fac pregătirile de „colindeț‟. Sunt pe strada Lăutarilor din Clejani, un sat situat la 50 de kilometri de București, în județul Giurgiu, renumit pentru lăutarii din Taraf de Haidouks și Taraful din Clejani. Am venit aici să văd cum se colindă într-un sat îngropat în sărăcia de la sud de București, dar celebru în Europa pentru generațiile de muzicieni care i-au făcut pe străini să descopere muzica lăutărească tradițională din România.

Stau în casa lui Țagoi (Marin Sandu), un acordeonist și vocalist de 65 de ani, fost membru al Taraf de Haidouks.

Am ajuns aici cu un autobuz arhiplin din Autogara Internațională Rahova, de unde poți să pleci la Stockholm sau la Clejani. În schimbul a nouă lei, am primit un bilet spre a doua destinație. Pe un scaun din spatele autobuzul nu stătea nimeni, fiindcă n-aveai unde să-ți pui picioarele de niște baxuri de pamperși. „Aveți grije de pachet, că e din Grecia", mi-a spus proprietarul când m-am înghesuit pe locul liber.

Pe coridor, femei în capot, băieți în hanorace, sacoșe cu portocale, cozonaci și alte cumpărături pentru Crăciun s-au clătinat în înghesuială, timp de o oră. „Fir-ai a dreacu' de ciuciumată", i-a zis într-o curbă, o tipă alteia. „Îți dăruiesc toți trandafirii/ Și-ți jur în numele iubirii/ Tu ești destinul vieții mele/ Oriunde merg îmi dai putere", ăsta era fondul sonor.

După ce-am ascultat maneaua, am avut cu toții putere până la Clejani.

În casa familiei lui Țagoi, dormitorul, care e și cameră de oaspeți, se încălzește de la sobă și calorifer. În timp ce femeile au de lucru pentru copii, Țagoi scoate din tolbă câteva amintiri. „Pe vremuri, muzicanții se strângeau în noaptea asta și cântau toți". Acum, în sat au mai rămas doar patru lăutari bătrâni, doi la vioară și doi la acordeon, și nu mai respectă tradiția asta.

Bătrânul e supărat că n-are cine să le ducă mai departe muzica. „Copiii habar n-are cântece bătrânești, cântă doar manele". Apoi recită nostalgic: „Și-o foiță foi de foi/ În ziua de 22/ A venit vremea-napoi/ Să trăim frate și noi". Sunt versuri din „Balada Conducătorului‟, pe care tatăl lui, Culai (Nicolae Neacșu), unul dintre liderii fondatori ai Taraf de Haidouks, a compus-o în decembrie '89 și pe care au cântat-o împreună în concerte prin toată lumea.

„În Franța am fost o dată într-o sală mare așa și era dușumele și scaune de scândură. Era o scenă mare, parc-o văd și-acu'. Nici n-am început bine să cântăm, că au început ăia să dea din bicioare și să se bâțâie așa. Ne miram încotro să fugim, că ziceam că a venit un război, ceva pe capul nostru, de frică de zgomotul ăla ce făcea ei. Aplauze, cutare", povestește Țagoi.

Apoi, un accident de mașină i-a lăsat beteag un picior. Acum, mai cântă uneori la nunți și petreceri sau pentru turiștii care îi vizitează. În rest, așteaptă să-i crească nepoții, ca să-i învețe să cânte la acordeon. „Păzea, tataie!", îi spune celui mic, care s-a împiedicat de traistă.

„Haoardes" („Vino aici!‟), îl cheamă și bunica, să i-o ia de la gât ca să nu cadă. Vorbesc între ei în romani și română.

După ce îi pregătesc pe copii pentru colind, femeile umplu un lighean mare cu covrigi, apoi se culcă devreme. Primii colindători vin la patru-cinci dimineața. „Unii vin direct de la discotecă", zice Marcela.

Și, într-adevăr, la cinci dimineața apar primele grupuri de copii, cu traiste de prosop, rafie sau plastic, unii însoțiți de mame sau bunici. Cântă pe repede înainte „Bună dimineața", se chicotesc și se feresc de câine. Pe fundal se aude un mix de petarde, cocoși, curcani, câini și manele. „Vezi ce se distrează vecinii? Dă covrigii cu manele", zice Țagoi, în timp ce bagă o cafea și o țigară.

Nicoleta le dă copiilor câte doi covrigi și se asigură că nu vin de două ori aceiași. „Unii vin roată, de mai multe ori". Majoritatea locuitorilor din satul Clejani sunt români, dar există și două neamuri de romi, lăutari și ursari, în care familiile sunt mai numeroase: au și câte șapte-zece copii.

Peste două ore, Florentin, Camilo și Nicoleta pleacă la colindat. Pe drum se întâlnesc cu verișorul Lucas și cu bunica Paulina. Ca multe femei din Clejani, Paulina poartă capot pe stradă. Femeile vorbesc despre câinele vecinei Marina. „A mușcat-o p'aia a lu' Piordan, i-a luat carne din picior la săraca fată. Să-l lege dracu', că uite, nenorocește copiii".

Sub o streașină, stau la uscat șiruri de cârnați. „Ne dați ori nu ne dați?", strigă copiii la sfârșit. O vecină îi zice ceva de bani Nicoletei, în romani. „Te rog io frumos să nu-mi mai spui de datorii de sărbători", îi răspunde femeia.

Copiii o iau pe strada Duzilor, apoi pe strada Petrolului. „Foaie verde portocală/ Noi suntem copii de școală", cântă băieții. „Ce, mamaie, voi sunteți la școală?", îi întreabă o femeie. „La grădiniță", răspunde Lucas. Florentin nu merge la grădiniță. S-a dus două săptămâni și nu i-a plăcut.

Nicoleta, mama lui, a mers la școală până la 15 ani, când și-a pierdut virginitatea. „Gata, de azi nu te mai duci, că te iau toți la rând", i-au zis părinții. Degeaba a mai plâns după, a rămas cu nouă clase.

Cu Florentin de mână și Camilo în brațe, Nicoleta mai trece pe la câteva case, apoi se întoarce pe strada Lăutarilor. „În țigănie nu mă duc, că mi-e frică". „Țigănia‟ e cea mai săracă parte din Clejani, unde sunt mulți copii, mulți câini și multe case care nu au curent electric.

După vreo jumătate de oră, copiii se întorc acasă cu traistele pline de covrigi, pe care o să-i mănânce cu ceai sau cu lapte. Și buzunarele goale, fiindcă la Clejani nu se dă niciun leu la colindat.

Aici nu e ca la oraș, unde copiii așteaptă iarna să câștige un ban din asta. La Clejani, copiii o fac pentru distracție și ca așa e tradiția. Și nici măcar nu o să mă apuc să spun toate lucrurile alea pe care le-ai auzit de un milioan de ori, cum e mai frumos la țară, unde totul e autentic și pur, nu ca la oraș, unde totul a fost corupt de goana după bani. Nu e nevoie de atâtea cuvinte, ca să-ți dai seama de niște lucruri.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte texte despre sărăcie:
Copilăria petrecută în sărăcie are efecte nocive asupra creierului
Când ești sărac, deciziile proaste sunt raționale
Săraci, dar cu coada pe sus: ne place WC-ul din fundul curții și-l iubim pe Ceaușescu