Am încercat toate tratamentele bogaților contra mahmurelii

E incredibil cum internetul îți poate salva aproape permanent stările tale. De exemplu, am scris în februarie 2016 articolul ăsta despre relațiile scriitorilor cu alcoolul, unde am spus: „Cu câteva excepții, de obicei mă rezum doar la vreo două pahare.” Am mai spus și că „poate când o să fiu bogată și faimoasă o să mă fac atât de praf, încât o să-mi vomit stomacul în bagajele oamenilor. Până atunci.”

Un an mai târziu pot spune că nu sunt nici bogată, nici faimoasă, dar am un job permanent care mă plătește în lire sterline, stau cu sănătatea mintală mai bine ca niciodată și sunt pe cont propriu. Combinația asta mă face să râd când mă gândesc că am putut să scriu vreodată „doar vreo două pahare”. Pot să bag sub masă orice bărbat.

Am un leac de mahmureală atât de bun, încât ar trebui să-l patentez. Sincer, nu cred că există vreo formulă mai bună: o cafea neagră foarte concentrată, o banană, un Alka-Seltzer, trei pastile de paracetamol. Mai târziu în timpul zilei: beau o Coca-Cola Zero sau două și în scurt timp îi dau cu otrava care m-a mucificat. Pe tot procesul trebuie să bei cât de multă apă poți.

Acestea fiind spuse, pot spune că nu am acces la toate leacurile din lume în fiecare sâmbătă dimineață. Poate leacul perfect în stilul burghez e să zaci într-o piscină dintr-o casă din Shoreditch și să bei Bloody Mary. Mi-am dorit să văd dacă banii chiar aduc fericirea și am testat dacă orice tratament simandicos e mai tare decât rețeta mea. De-a lungul a câteva săptămâni, am încercat tratamentele preferate de metropolă.

O PERFUZIE, la propriu

Mahmureala

Ca să-ți faci o idee despre starea mea emoțională: eram fix după Glastonbury și trecusem printr-o succesiune de evenimente nefericite: am zăcut lângă closetul meu murdar, am ascultat „Hero” de la Foo Fighters în drum spre McDonalds, am pus pauză la piesă în încercarea de a mă opri din plâns, care nu a făcut de cât să înrăutățească situația.

Am răsturnat loțiunile și uleiurile de pe noptieră, am avut o criză existențială în dușul meu mic, care a degenerat într-un atac minor de panică în care mintea mea se blocase la conceptul că ființele umane se nasc singure în lume asta și mor la fel. Lucrătoarele mea preferată de la Pret, e o femeie de vârsta a doua solidă și vioaie, care îmi zâmbește matern și îmi spune „scumpo”; animale de pluș.

Am căpătat un sentiment de disperare, care simt că îmi trage sufletul prin cur. Sunt destul de îngrijorată că mi-am stricat creierul, parcă am luat-o pe arătură, ca un bandit care a schimbat macazul la tren înspre o aventură nebună prin cortexul cerebral. Ăsta e un drum de suferință și nebunie care mă așteaptă. Am deraiat. Sufăr.

Leacul

Doi tipi de treabă îmbrăcați ca în Scrubs au venit la birou cu o grămadă de echipament. Alți doi voluntari au auzit de oferta asta și s-au alăturat de îndată. Am stat acolo și le-am spus domnilor toate chestiile pe care le-am băgat în corpul meu și ei au dat din cap, aparent fără să judece, și mi-au luat pulsul. În timp ce doctorul îmi înțepa pielea cu acul, am vomat din nou.

„Asta e sesiunea”, a spus Sienna, una dintre celelalte femei care se oferise voluntar. „Nu”, a răspuns omul în timp ce îmi monta perfuzia pe o lampă. „Asta e anti-sesiunea.”

Perfuzia conținea paracetamol, ketorolac, ondasetron și soluție perfuzabilă. Toate chestiile astea trebuiau să mă ajute cu hidratarea, să fie anti-inflamator și să mă facă să nu mai vomit. Deși doctorul nu a promis că o să mă oprească din plâns, a menționat că dacă mă simt fizic bine, o să-mi fie bine și psihic. Am simțit soluția cum curge prin venele mele ca un gel de duș mentolat. Punga de perfuzie era super mare și nu m-aș fi gândit că tot lichidul ăla poate încăpea în corpul meu.

La sfârșit mi-a dat și niște magneziu, cred. Nu sunt sigură, că eram ocupată să fac clipuri pe Instagram. Deodată am simțit o arsură în piept. „E normal să simt ca și cum din pieptul meu o să iasă un Pheonix în flăcări?”, l-am întrebat pe omul meu. „Da”, m-a asigurat el. „Ești sleită de vitamine și minerale.”

A funcționat?

Aroganța de a primi un tratament particular de la un doctor de serviciu, plătit să facă asta, m-a întristat un pic. Dar am primit multe reacții pe Instagram la poveștile mele. Totuși, de abia a doua zi dimineață am simțit magia. M-am trezit, în continuare destul de deprimată, dar fără durere de cap și fără să mă simt bolnavă.

De fapt, nu m-am mai simțit atât de bine fizic de mult timp. Dacă aș avea o sută de lire să cheltui pe așa ceva de câteva ori pe săptămână, cu siguranță aș face-o. 9/10.

Am băgat mâncare bio: smoothie și cărbune și scoarță de copac și altele fără gust

Mahmureala

Nu ai crede că o să te trezești vreodată într-o situație în care bei singură, dar după patru beri și multe episoade de Peep Show, după ce am tras clapa unui tip, care probabil acum mă urăște pentru că am uitat că trebuie să-l aștept pe fratele meu mai mic care venea din Lituania, după ce s-a întâlnit pentru prima oară cu prietena lui, pe care a cunoscut-o în WoW.

M-am trezit lângă un adolescent transpirat, cu o mahmureală pe care am simțit-o nemeritată. S-a amplificat după ce fratele meu m-a lovit în țâță, pentru că am întrebat despre vama din Letonia. În fine, am confundat din greșeală o țară est-europeană cu alta. Încă o ședință de terapie în care încerc să mă abțin din plâns, ce de fapt amplifică durerea de cap, decât dacă aș plânge în hohote. Asta e o mahmureală rușinoasă.

Leacul

Orice găsești la magazinul de chestii bio și naturale. Genul de local în care poți să bei un pahar de șampanie fără zahăr și să servești niște kimchi, în timp ce cumperi ceva de mâncare și un rucsac Hugo Boss pentru junior. Noroc că surorile Hemsley s-au gândit la combinația fantastică pentru cafenelele lor, Hemsley + Hemsley.

Mi-am imaginat că totul e vegan acolo, așa că m-am gândit că o să fiu în siguranță, dar se pare că nu prea aveam opțiuni. Am optat pentru un „smoothie Go to Green”, „un iaurt cu granola și fructe de pădure proaspete și un latte cu cărbune activ.” Toată fetele din jurul meu erau bronzate natural, subțirele și frumoase și probabil că nu erau deloc mahmure. Alimentele astea nu erau pentru mine, dar le-am consumat oricum.

Smoothie-ul a fost OK, ca o supă de legumă, nimic nou. În schimb nu înțeleg cum au reușit să facă granola cu un gust intens de lemn, dar presupun că așa e când mâncarea nu are mai nimic. Însă latte-ul gri a fost genial.

Când l-a adus la masă, arăta ca un pocal argintiu plin cu cerneală de stilou. I-am dat internei Ruchira să-l încerce, la care ea a tresărit: „E cea mai ciudată senzație…”, a murmurat uitându-se în gol. „Aștepți gustul, dar nu are.” Am luat o gură și am confirmat.

Avea o textură, dar absolut niciun gust, aromă, senzație. Magie. După aia, m-am simțit super plină, pentru că am obiceiul să mănânc tot din farfurie, chiar dacă m-am săturat și de abia mai intră fizic, mai ales când ai dat ceva bani. Totuși, mă simțeam de parcă nu mâncasem nimic. Niciun gust, nicio bucurie, nicio căldură.

A funcționat?

Ca să ajungi în cafeneaua Hemsley + Hemsley trebuie să treci de raionul de lenjerie intimă și costume de baie super scumpe. Cu siguranță o schemă de wellness care te transportă în Țara Minunilor, un preludiu înainte să ți-o dea cu făina de cocos. Asta mi-a înrăutățit mahmureala, doar că această cafenea arăta ca o sală de așteptare minimalistă, cu muzică de lift pe fundal.

Am plecat cu un sentiment de repulsie și nu știu cum am reușit să pierd chitanța pentru toate chestiile astea, deci nu am mai putut deconta nota. Probabil că apa din partea casei a fost cea mai eficientă chestie care să mă spele de păcate. Nu, ăsta e un stil de viață, în niciun caz un leac de mahmureală. 2/10.

O zi la spa în Țara Galilor

Mahmureala

Imaginează-ți un scenariu în care tu, în cea mai caldă zi a anului, cumperi impulsiv un bilet de autobuz Londra – Cardiff, în loc de tren, în traficul unei seri de vineri. Până ajungi la stația de autobuze din Victoria ești prea dărâmată, ți-e greață și ai o senzație similară cu celor din Titanic, când se luptau pentru bărcile de urgențe.

În câteva minute, am fost martor la un om care și-a plesnit copilul la fundstânjenitor de tare, cineva a pus deoparte o pungă improvizată pentru vomă și puteai să inspiri mireasma multor alte mirosuri dubioase din caserole plasate în autobuz. După ce ajungi în Cardiff, cinci ore mai târziu și mult trafic de tot rahatul, ești întâmpinată de o familie care îți toarnă câteva pahare sănătoase de Prosecco.

Tot dai pe gât pahare de vin spumant, încurajată de mătușa care-ți spune că mai e din plin. Ajungi praf în decursul a două ore și ai o dispută minoră cu mama ta. Te duci la culcare cu o mahmureală, te trezești cu alta și cu un animal mort în gură, plus un cap care plesnește.

Leacul

Din fericire, m-am dus în Cardiff pentru o zi la spa, cu prilejul zilei de naștere a verișoarei mele. Cu siguranță asta fac toate femeile libertine după o seară nebună. Era atât de cald în cafeneaua – sala de așteptare – magazin de suveniruri, încât aproape am vomitat în gură după ce am mirosit o lumânare parfumată, deci nu a fost un început bun. Dar după ce m-am schimbat într-o robă și papucei de casă comozi, am fost condusă la un „cwtch“.

Verișoara mea galeză m-a informat că nu există o traducere la propriu, dar înseamnă ceva de genul „siguranță/calm/confort.” Cu luminițe și o muzică ca din filmul BFG, cwtch nu se simte ca și cum te-ai întoarce în pântecul mamei. Am luat o gură dintr-un latte cu alune de pădure și m-am simțit liniștită, în timp ce mă gândeam în termeni abstracți la moarte. Așa îți dai seama că mahmureala nu e atât de gravă.

Din păcate nu m-am dus la saună sau în camera de aburi, că mi-era rău de la căldură, dar am fost la un tratament facial. Am adormit la câteva minute după ce o femeie a început să mă maseze pe umeri și piept. Eram atât de obosită și sleită de intimitate și confort.

M-am trezit după o oră, transpirată și fierbinte, cu gâtul înțepenit și o durere de cap de două ori mai nasoală. „Bea multă apă”, mi-a spus femeia. Asta am și făcut și m-am simțit un pic mai bine. Serios acum, chiar e doar de la apă?

A funcționat?

Mi-am revenit în câteva ore și eram în stare să mă desfășor pe o piesă de la The Killers, cu o bere în mână. 7/10

„Limonata” San Pellegrino

Mahmureala

Sesiunea asta de băut a început la cinema, tot solo. Se pune că bei singur dacă ești înconjurată de mulți oameni, care sunt mai mult sau mai puțin compatibili cu tine și poate într-o altă viață ar putea să fiți prieteni? Da, se pune. Nu mă amăgesc.

Am continuat să beau acasă cu o prietenă și vreau să spun că expresia „vinul după bere e plăcere, berea după vin e chin” chiar e pe bune. Mahmureala asta se simte ca însumarea tuturor serilor decadente din ultimile luni. Cam lipsită de viață. O durere de cap monotonă. O senzație că nu ai putea să mai mănânci vreo ceva zile la rând și tentația de a mânca orice prinzi.

Leacul

Orice persoană conservatoare e dependentă de doza asta de limonadă. Orice persoană care locuiește într-un apartament din Londra cumpărat de părinți o să-ți zică că nicio doză de Coca-Cola Zero nu se compară cu un San Pellegrino: „Doamne ferește, Limonata e ce-ți trebuie pentru mahmureală. Jur”.

„Limonata” de la San Pellegrino e un suculeț cu zahăr, un 7Up mai simandicos. Are o grămadă de zahăr, dar pentru că ambalajul e atât de plăcut, costă mai mult și nu îl găsești oriunde, lumea are impresia că e mult mai bun decât orice alt suc acidulat. Dă-mi voie să-ți spun că „Limonata” e supraestimată. Mie nu-mi place. Dar din moment ce toți conservatorii consideră că e un leac de mahmureală, am încercat și eu.

Țin minte o tipă de la facultate, al cărei tată inventase ceva foarte popular, nu pot să spun ce anume. Mereu cumpăra curmale scumpe de câte ori bea vodcă Grey Goose. Așa că am fost la magazinul bio și am cumpărat niște curmale la suprapreț.

Limonata e oribilă, iar curmalele sunt groaznice: lipicioase, fibroase și cu multe semințe, de care niciodată nu sunt sigură dacă ar trebui să le mănânc. Curmalele grețos de dulci se potrivesc perfect cu limonada la fel de dulce.

A funcționat?

Desigur că nu. 1/10.

Nimic nu se compară cu leacul meu de mahmureală. Niciuna dintre activitățile astea scumpe sau alimente. Centrul Londrei e un epicentr al creditelor ipotecare. N-ai decât să rămâi cu stabilitatea ta financiară, casa ta din Soho și doza de San Pellegrino. Eu mă mulțumesc cu cafeaua mea ieftină și banana gratuită pe care o primesc de la muncă. Până la urmă, eu sunt tot o amărâtă, cu o durere de cap și un sentiment de vinovăție total aiurea.

@hannahrosewens

Citește despre mai multe leacuri de mahmureală:
Finlanda are cel mai dubios tratament pentru mahmureală și totul începe într-o saună

Cele 7 tipuri de mahmureală comune la om și cum să le fentezi

De ce nu există un leac pentru mahmureală