Români care s-au băgat la Prima Casă mi-au povestit prin ce Iad au trecut

De vreo jumătate de an mă tot gândesc să-mi iau casă în România, deși inițial nu voiam să mă înham la credite, rate pe 30 de ani și bănci. Mai umblă vorba că occidentalii trăiesc toată viața lor în chirie și au o viață minunată, iar la pensie își cumpără o rulotă și se plimbă pe unde vor și trimit vederi nepoților. Dar ușor-ușor oamenii din jurul meu se așază la casele lor, își decorează totul așa cum vor, cu mobilă frumoasă și lămpi simpatice și canapele pe comandă. Și parcă la pensie aș face mai degrabă baie într-o cadă d-aia pe colț, decât la un duș de campanie.

Știam de la maică-mea, care a lucrat în bancă, că există programul Prima Casă, și ea a insistat mult timp să mă gândesc la opțiunea asta, decât să arunc banii pe chirie. Ce nu mi-a zis și nu m-am prins nici eu e că, deși Prima Casă este o minunăție pentru tinerii din provincie, în București totul e atât de scump încât nu poți să te gândești decât la zone departe de centru sau la maximum o garsonieră poziționată cvasi-central.

Am căutat pe Google să văd ce presupune programul, dar toate rezultatele conțineau informații mult prea stufoase și neclare. Nu am înțeles nimic nici despre pragurile de credit, nici despre cât de nouă ar trebui să fie această primă casă, nici despre costurile extra pe hârțogăraie. Iar pe toate forumurile părerile erau neactualizate și atât de împărțite, încât eram mai confuză decât înainte.

Așa că, înainte să merg la bancă, am vorbit cu câțiva oameni despre poveștile lor de succes cu Prima Casă, dar am rămas cu concluzia că mai bine mă pun să strâng niște bani și să mă gândesc la un credit ipotecar cinstit. Daniel (29 de ani) a aplicat pentru Prima Casă prin iulie 2013, iar creditul l-a primit după două luni și jumătate, cu niște frecușuri inutile din cauza asigurării obligatorii pe care nu voia să i-o facă nimeni. Laura (29) și Alina (23) se chinuie de luni bune să își primească creditele, din cauza incompetenței băncilor.

Pentru Daniel începuse totul ok, i se cerea doar CNP, adeverință de salariu și gata, dar lucrurile n-au rămas așa:

O altă problemă despre care nu ți se zice și care o să te pună pe drumuri, chiar și după ce iei creditul, este asigurarea obligatorie, pe care nimeni nu vrea să ți-o facă, că nu le ies bani din asta, după cum mi-a explicat Daniel:

Laura a început procesul pentru obținerea creditului prin noiembrie 2016 și a apelat la brokeri financiari, în speranța că va merge totul mai repede și că o vor ajuta în cazul de probleme - tot atunci a depus și avansul de 5% în contul dezvoltatorului.

Timp de două luni, din cauza problemelor de comunicare ale băncii, Laura nu a știut în ce stadiu e dosarul ei și a aflat totul fix cu o zi-două înainte ca dosarul ei să plece spre fondul de garantare.

„Aflu pe ultima sută de metri că nu mă mai încadrez în acest program și că banca nu îmi mai poate acorda împrumutul – suma promisă inițial. Îmi puteau acorda cu 2500 de euro mai puțin.”

Până la urmă a decis să plătească ea diferența la contractul de vânzare-cumpărare, doar că nu a putut să-l semneze, că banca i-a trimis greșit dosarul la fondul de garantare și i-a fost returnat de două ori. Acum, în 2017, Laura încă așteaptă dosarul revizuit de la fond.

Alina a început tot procesul prin februarie 2017 și a apelat tot la un broker, care ar fi trebuit să se ocupe de partea de logistică și de relația cu banca în locul ei, mai puțin când vine vorba de plăți sau semnături. I-a dat 700 de lei, a semnat antecontract și i-a trimis băncii tot ce are nevoie: declarație pe venituri pe ultimele trei luni, declarație pe proprie răspundere în fața ANAF-ului, copii după contractul de muncă.

„A trecut în prima fază rapid de bancă și s-a dus frumușel la fondul de garantare unde a stat vreo lună și ceva, timp în care am tot dat refresh pe site să văd stadiul dosarului și am observat cum s-a tot întors în bancă (de vreo trei ori) pentru date incomplete.”

Alina începuse dosarul în speranța că el va fi gata înainte de luna aprilie, când intrau fondurile de la stat pe anul 2017. S-a aprobat dosarul și a trebuit să dea aproximativ 400 de lei ca fondul de garantare să-i păstreze banii până e totul gata. A intrat dosarul din nou la bancă, pentru a doua verificare, unde a stat tot două luni jumate. Ea suna continuu la bancă, care se plângea că e depășită numeric de dosare.

„Tot sunam și tot depășită era. Ce să vezi, chiar și data antecontractului meu tot depășită era și alte acte ca, de exemplu, extrasele de carte funciară, tot depășite erau. Astfel că am tot dat bani la prelungiri de antecontract și extrase de carte funciară până a dat Doamne-Doamne și a ajuns dosarul la fond. Și așa am ajuns și noi, dragii moșului, la zi, în luna noiembrie. În momentul de față dosarul e de mai mult de o lună la fond și s-a întors de două ori în bancă pentru date incomplete.”

Daniel

„Partea mișto e că ai casă. Nu foarte mare. Și într-o zonă nu foarte bună. Că ai luat-o cu Prima Casă. Dar ai casă. Corporatist fericit.”

Laura

„Toată treaba asta cu prima casă îți testează nervii și răbdarea. Dacă ar fi să mă întorc în trecut și să fiu nevoită să iau decizia asta, nu aș mai aplica niciodată. Prefer să strâng suficienți bani pentru un avans mai mare și să aplic pentru un credit ipotecar – știu de la o cunoștință că în două luni se rezolvă totul și nici nu ai bătăi de cap.

So, oricine este bântuit de gândul de a aplica în programul Prima Casă, ar face bine să se mai gândească și să mai întrebe în stânga/dreapta. E un proces anevoios, de durată și costisitor.”

Alina

„Trebuie să te gândești la faptul că, pe lângă cei 5% avans, vor fi necesari și alți bani pe promisiuni de vânzare și păstrare a banilor, antecontract, notar, evaluator. Cred că ideal e sa mai ai vreo 2000-2500 de euro, just in case. Și, în rest, să o stapânești sănătos.”