Articolul a apărut inițial pe Broadly.
Când eram în generală și am vrut să se știe de iubitul meu, i-am pus numele pe profilul meu de AIM. Apoi m-am mutat pe MySpace, unde îmi puneam iubiții pe locul unu din top 8. În facultate, relațiile mele erau oficializate pe Facebook, ca lumea să știe că sunt pe bune. Acum, de fiecare dată când deschid Instagramul, văd cupluri și hashtag-uri cu nunți.
Videos by VICE
Cu un feed constant pe social media cu oameni care păreau fericiți în relații amoroase, m-a făcut să-mi doresc și eu să fiu ca ei, mai ales când eram singură. Mă gândeam că, odată ce-mi găsesc perechea, o să vreau să împart relația cu restul lumii.
La începutul acestui an, când l-am cunoscut pe prietenul meu pe Tinder, am simțit fix opusul. După o serie de relații eșuate, inclusiv cu un tip care m-a mințit că a murit tatăl său ca să se despartă de mine, deja mi se luase. Mi-am promis că următoarea relație o să fie reală. Nu mai aveam chef să îmi bat capul cu tot felul de întâlniri seci și persoane care nu își doreau o relație.
După o pauză de la dating, am hotărât să intru pe Tinder.
Înainte să-l cunosc pe Noah*, am mirosit că era ceva diferit la el față de restul tipilor pe care i-am cunoscut. El nu a încercat nicio replică penală de agățat sau să-mi facă complimente imediat după match. Conversația noastră inițială a început după ce deja ne cunoscusem. A fost incredibil de normal. El m-a întrebat dacă am fost la un eveniment la care participase și el, pentru că era aproape sigur că văzuse pe cineva care semăna cu mine. La prima noastră întâlnire, ne-am dus la un bar pe lângă mine și am simțit același sentiment de familiaritate. Am continuat să ne vedem regulat.
Deși lucrurile mergeau bine, amândoi eram precauți. Eu eram îngrijorată că el o să se transforme într-un alt tip de pe Tinder care o să mă ignore din senin, iar eu o să ajung să mă întreb ce naiba am făcut încât să-l facă să fugă (sau să inventeze un deces în familie). După vreo două luni de dating, Noah a plecat pentru o săptămână. Absența lui m-a făcut să realizez că el deja devenise o parte integrală din viața mea de zi cu zi. Când s-a întors, am oficializat relația.
Asta s-a întâmplat acum șase luni, iar dacă te uiți pe contul meu de social media, nu ți-ai da seama. Nu ai de unde să știi că eu sunt într-o relație. Noi am învățat împreună să gătim, dar nu am postat niciodată vreo masă. Am făcut schimb de filme și seriale și am descoperit unele noi împreună. Recent, am avut și oportunitatea să călătorim împreună pentru un proiect. Am postat stories cât am fost plecați, dar nimeni nu știa că suntem împreună. Nu e din cauză că nu mă simt copleșită de sentimentele pentru el, ci pur și simplu nu simt nevoia să postez online cât suntem împreună.
În alte relații, mai puneam câte o fotografie din când în când, dacă făceam ceva distractiv sau interesant, dar în general sunt destul de discretă cu viața mea socială. Mereu mi s-a părut ciudat să șterg pozele cu foștii mei iubiți, dar era și mai ciudat să le păstrez din moment ce nu mai reflectau o versiune actualizată a vieții mele. După ce am încheiat relația mea de lungă durată, acum doi ani, am luat hotărârea să postez mai puțin despre viața mea amoroasă.
Prietenul meu e la fel. Am observat că el nu urcă nimic pe Instagram când suntem împreună, dar când suntem separați, el postează stories.
Când l-am întrebat de ce nu posta vreo ceva despre mine sau cu mine, el mi-a spus că preferă să distribuie cu lucruri din jurul lui, nu despre viața lui personală, iar de obicei postează când e plictisit, dar cu mine nu se întâmplă asta. De-a lungul timpului, el a mai postat când eram împreună, dar niciodată poze cu mine. El mă percepe ca fiind împreună cu el, în spatele lentilei.
El e fotograf, deci contul lui de Instagram e mai mult un portofoliu. Majoritatea fotografiilor sale sunt cu modele de la ședințe foto sau peisaje superbe. Înainte să-l cunosc, și îl urmăream pe Instagram, eram curioasă și un pic intimidată. Mă întrebam cine erau toți oamenii ăia frumoși din feed-ul lui și cu cine a vizitat toate locurile alea. Și eu călătoresc, dar cu siguranță nu am fost în atâtea părți ca el.
Într-o noapte, ne-am uitat împreună pe profilurile noastre de Instagram și am relatat poveștile din spatele fotografiilor. Am aflat despre toți oamenii și toate locurile în care a călătorit. Asta m-a făcut să-l plac și mai mult, în loc să mă intimideze.
Un studiu recent publicat în Personality and Social Psychology Bulletin spune că menținerea unei „vizibilități a relației” destul de ridicată ar putea fi o mască de nesiguranță în relației. Totuși, eu mă întrebam cum ar fi fost să împărtășesc viața personală cu un public căruia chiar îi pasă de detaliile personale și ce motivează o persoană să împărtășească relația cu o comunitate online. Așa că am întrebat-o pe modelul și designerul Nadia Aboulhosn, care e foarte deschisă în privința relației sale.
Deși Alboulhosn distribuie mult conținut despre partenerul ei, cu cei cinci sute de mii de urmăritori, ea mi-a spus că de abia după opt luni de relație a postat un clip cu prietenul ei. Nu l-a etichetat în clip și nici nu i-a arătat fața la început, dar nici nu-ți dorea ca publicul ei să întrebe despre relația anterioară și voia să se asigure că e ceva serios înainte să-l prezinte pe social media.
Aboulhasn spune că felul în care ea prezintă relația pe social media este la fel ca în viața reală. Când alege să împărtășească online, mai întâi discută despre asta. E deschisă despre sentimentele și grijile ei cu iubitul, deci nu există probleme de comunicație. Ea spune că dialogul deschis este unul dintre motivele pentru care relația a fost atât de strânsă timp de trei ani. Cât am vorbit cu Alboulhosn, am realizat că până și oamenii care aleg să-și împărtășească online viața personală fac asta cu precauție. Dacă aș decide să-mi expun relația în mediul online, aș fi la fel de grijulie ca ea.
Am mai întrebat niște persoane obișnuit, cum abordează postările despre parteneri și am descoperit că majoritatea prietenilor mei, care sunt tot pe la 20 de ani, sunt aproape la fel de discreți ca și mine. Hazel, de 29 de ani, e într-o relație deschisă. Când am cunoscut-o prima oară, habar nu aveam că se vedea cu cineva. Ea nu a simțit niciodată nevoia de a pretinde o persoană în mediul online, sau în viața reală. „Cele mai multe cupluri fericite, în relații sănătoase, rareori postează despre viața lor personală”, spune ea. „Din punctul meu de vedere, asta e datorită faptului că o relație stabilă, sigură și sănătoasă se hrănește din interior și nu are nevoie de validare.”
Andrew, de 30 de ani, și Zoe, de 24 de ani, sunt împreună de aproape doi ani. Ei sunt doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, iar recent s-au logodit.
Ei formează unul dintre cele mai sănătoase cupluri pe care le cunosc. Zoe folosește social media foarte rar, însă Andrew postează des. Ei au început să publice despre relația lor de abia după luni de zile. Înainte să facă pasul, ei au avut mai multe conversații despre introducerea relației în social media. Andrew a fost mai sceptic, parte din cauza divorțului său. Când el și Zoe erau la începutul relației, nu voia ca prietenii și familia să se bage în treaba lui, înainte ca ea să devină o persoană permanentă din viața sa.
Când eu și Noah am început să ne vedem, și eu m-am simțit la fel. Am vrut să știu că e o relație reală, înainte să mă gândesc să o public în online.
„Nu doar că iau destul de în serios, dar nici nu am vrut să fiu una dintre persoanele alea care postează constant despre partener, cum e lumina vieții lor, doar ca să-l schimbe la scurt timp. Dar eu rareori aleg să postez orice fel de conținut pe social media, pentru că nu îmi stă în fire”, mi-a spus Zoe. Doi ani mai târziu, Zoe în continuare nu postează mare lucru despre partenerul ei, nici măcar când s-au logodit. Andrew este precaut în privința momentelor pe care alege să le publice. Faptul că au văzut prieteni care au relații complet diferite decât ce apare online i-a descurajat și mai mult.
„Cu cât văd mai mult oameni care postează despre relațiile lor, când știu sigur că sunt exact opusul în viața reală decât ce pretind pe social media, mă determină să nu mai postez nimic”, mi-a spus Zoe. Ăsta a fost un factor important și în decizia mea.
Eu tind să postez după ce lucrurile s-au întâmplat și când nu fac mare lucru.
Eu sunt genul care postează o fotografie dintr-o excursie de acum trei luni, pentru că n-am mai ieșit din apartament de trei zile. Eu nu public niciodată ca să dovedesc ceva, ci doar ca să mă simt ca și cum viața mea e un pic mai interesantă decât în acel moment. Când mă uit la relația mea cu Noah, prefer să fim prezenți când suntem împreună.
Am călătorit împreună, am mers la festivale și am mâncat la restaurante incredibile. Eu îmi doresc să mă distrez pe bune, atunci când facem lucruri împreună, nu să întrerup momentul ca să mă asigur că am conținut bun. Poate într-o zi o să mă simt diferit, dar pentru moment, aș vrea să păstrez relația pentru noi, în viața reală.