Am vizitat un târg de nunți din București și am înțeles de ce nu mă voi însura (prea curând)
Toate nunțile sunt unicate, până vezi că aproape toți fac la fel. Fotografii de Răzvan Băltărețu.
Chestii

Am vizitat un târg de nunți din București și am înțeles de ce nu mă voi însura (prea curând)

Nunta clasică din România e un fel de paradis al kitsch-ului, o șaorma cu de toate, dar fără gust.
01 Noiembrie 2016, 8:06am

Dacă mi-aș judeca viața prin ceea ce văd pe Facebook, prin oamenii pe care îi am acolo, m-aș putea considera un norocos. N-am participat decât la două nunți în ultimii doi ani, una în Moldova, cu alte obiceiuri și a fost ceva mai bine decât în România.

Însă, ori de câte ori m-aș duce la un eveniment d'ăsta, rămân cu aceeași impresie: nunțile sunt prelungite aiurea, costă mult, mâncarea e multă și proastă, băutura se termină când decide restaurantul, iar cineva fură mireasa ca să îi dea soțului șansa s-o răscumpere doar pe niște alcool.

Știu ce îți zici, sigur e ceva în neregulă cu mine că nu mă bucur cu cei care găsesc fericire într-o chermeză kitschoasă și scumpă.

Prețurile la inele și verighete nu mă sperie cu adevărat decât când aud că le poți pierde ușor

Recunosc, poate am înțeles eu prost lucrurile. Ba chiar am vrut să verific asta. Așa că în weekend m-am dus în cuibul nunților ca să înțeleg ura mea față de cele din România.

Evenimentul a fost la Palatul Parlamentului, deci kitschul era deja asigurat. De asta m-am prins încă de la intrare, unde am dat peste două limuzine de-alea care îți par mișto doar când termini liceul și vrei să impresionezi fetele din clasă sau când te dai mare în fața rudelor de la țară.

La majorat e mișto să cobori din limuzină. Ești încă tânăr și lumea îți permite să n-ai gusturi

Intrarea m-a costat 25 de lei și de banii ăștia organizatorii mi-au dăruit o pungă neagră. Am crezut, cum ai crede și tu, că e ceva de mâncat, de atârnat pe tine sau de sex. N-a fost. Era doar o pungă plină cu pliante și tot așa au fost orele până la ieșire: pe unde ajungeam, mai strângeam un maldăr de hârtii sclipicioase.

Dar am găsit și câteva informații care poate te ajută să știi ce te așteaptă.

Locul unde are loc nunta e ca decorul unei emisiuni tabloid

Dacă tot te-ai obișnuit cu beții și moravuri ușoare în Bamboo, de ce n-ai face și nunta acolo?

Să fim serioși între noi, încă de la început. Îți alegi locul în care faci nunta în funcție de câți bani ai, nu de dorințe. Cum n-am gânduri să schimb inele, mi-am permis să visez grandios. Așa că am tot trecut pe la standuri unde erau amenajate mese. Doar câteva diferențe de culoare te făceau să nu confunzi un local de la Lacul Tei cu unul de pe lângă Bragadiru și cu un restaurant de cinci stele.

Toți au mese rotunde, ca să încapă cât mai mulți oameni la ele și cărora să li se pară că au ceva în comun. Scaunele sunt în mare parte albe, cu o pernă pe care să reziști cât mai mult orelor de nedans. Peste mobilier atârnă diverse huse mai mult sau mai puțin arătoase.

Mai sunt sălile cu candelabru care vine fix deasupra mesei sau deasupra ringului de dans. Și nu știu dacă pozele lor de prezentare erau neglijente sau lumina a rămas la fel ca în anii '90: difuză, galbenă și cu ceva neoane care să îți semnalizeze unde e ieșirea. Însă hotel Giuliano mi-a luat ochii cu ceva: un pian și cu un om care pretindea că știe să cânte la el.

Dacă pot convinge invitații, cu așa decor, să dea cu o sută de lei mai mult, eu zic că merită.

Aici, pianistul se odihnea

Cât despre preț, pornește de la mâncare. Nu există sume fixe, totul se judecă pe baza meniului. Am făcut însă un calcul și mai jos de șase mii de euro, pentru o sută de persoane, n-aș reuși să ajung în aceste locații „de poveste". Poți chiar crede că prinzi câte un bonus, cum ar fi o terasă, spațiu închis de fumat sau aranjamente florale naturale, dar și acestea sunt cumva incluse în prețul final.

Te poți mărita cu tricolor pe masă, cum a făcut și bunica. Ce-ar mai fi România, fără tradiții?

Mâncarea înseamnă sarmale lângă alte sarmale

Flori 100% naturale, deoarece invitații sunt activiști pentru protejarea Pământului prin oprirea procesării plasticului

Ziceam că locațiile sunt închiriate în funcție de meniu. Ăsta începe de pe la 60 de euro, dacă ești norocos, și ajunge la... la cât vrei tu. Cumva știi că mâncarea nu te va surprinde și asta nu e chiar o veste bună. Cele mai multe restaurante au aceleași feluri pe care, foarte probabil, s-a măritat și bunică-ta.

Ai aperitiv, pește, sarmale, fel principal, care de multe ori înseamnă porc și uneori pui, și tort. Sigur, ai ceva libertate la multe restaurante, să alegi între felurile din vreo opt-zece meniuri. Dar asta nu te face să te simți mai gurmand sau mai elitist, înseamnă doar că plătești un bucătar capabil să gătească trei tipuri de pește în cinci stiluri diferite.

Sarmalele sunt la fel, că nu-s chiar atâtea moduri în care poți găti carnea rămasă de la mici.

La băuturi e mai simplă și mai directă treaba: fie sunt nelimitate, fie se termină cândva în miezul serii. Îți dai seama ușor de fluxul unui restaurant, în funcție de răspunsul la întrebarea: „Și cu băuturile cum facem?". Cele disperate după clienți dau nelimitat, cele mediocre dau o parte din alcool și mai vii tu cu o parte, iar cele de sus dau o parte și ce e peste, plătești, dar mai mereu încearcă să îți bage în meniu niște cocktailuri.

Nu le lua, că sunt ca în club: multă gheață, puțin alcool. Iau însă ochii la invitați, dacă vrei să-ți convingi rudele de la țară că ești mai bun decât ele.

După vreo patru-cinci discuții mi-am spus să fiu acel român pe care șefii de sală și restaurantele l-ar urî. Am vrut să schimb cu totul meniul, să fac o singură farfurie, cu trei feluri pe ea, fără sarmale. Nu am putut să aflu vreun cost.

„Discutăm când ne faceți o vizită, nu știm dacă avem pește de-ăla, da' întrebăm. Se poate să renunțăm la sarmale, desigur. Da' vă faceți ce meniu vreți, puteți schimba și felurile între ele", a fost mai mereu răspunsul pe care l-am primit.

O femeie de la unul dintre restaurante mi-a zis mai direct: „Nu zic, puteți schimba orice, dar noi așa avem oferta, că românii vor mult, chiar n-are rost ceva pretențios, rudele sunt deja obișnuite". Am vrut apoi să am un bufet suedez pe masă cu supă cremă de ciuperci și ceva sushi. „Da, se poate... da' mai bine, că, știți, supa e dificilă, oamenii mai varsă, fața de masă se strică în juma' de oră".

Oare cum ar arăta o sală de mese, dacă Ikea s-ar ocupa de decorat?

N-am înțeles dacă e dificilă spălarea la mașină sau dacă fețele de masă sunt întoarse pe partea cealaltă pentru următorul eveniment și e bine să ai grijă de ele.

A, și mai sunt câteva scheme la calcularea costurilor: „meniu + 10% pentru chelneri" e cea mai întâlnită, urmată de „meniu 1+ 10% chelneri + ce băuturi se consumă peste cele oferite". Dar dacă faci nunta duminica, nu-ți mai ia nimeni cei 10%.

Probabil că atunci când românilor le va fi trecut foamea, vor începe să facă nunți de care să le fie drag. Sau nunți fără rude care știu ele cum e mai bine.

Ce asculți, cine face poze și cu ce te îmbraci la nuntă

Când misiunea ta e să răscolești prin cutii de carton pline cu rochii de mireasă

Dacă ești curios cu cine l-ai putea înlocui pe Salam, acum că a plecat din țară, îți dau câteva nume din care ai putea alege: Trupa Bravo, Trupa Marion, Trupa Mates, Maria Buză, Nicu Gigantu sau Constantin Fulgerică.

Am exagerat, am zis că vreau muzica mea, o trupă indie, specializată în cântări minimaliste, fără dedicații, care are nevoie de o sală cu acustică impecabilă, ba chiar și să aibă timp înainte pentru repetiții. Nu se poate, mi s-a spus, poate doar cu două ore înainte, să se așeze, să pregătească instrumente.

Poate așa înțelegi de ce la cele mai multe nunți muzica e doar tare și are, uneori, un DJ care să anunțe că s-a furat mireasa.

Citește și: Ghidul VICE pentru prima ta nuntă ca adult

Cu pozele e mai simplu. Am dat peste un fotograf care mi-a spus că livrează în trei luni și mă costă doar 1 500 de euro, pachetul avantajos. Un altul mi-a spus că a studiat ceva pictură de Rembrandt în Belgia și s-a specializat pe portrete. Mătuși-mea ar fi încântată, nu știe precis unde e Belgia sau cine e Rembrandt, dar vine la nuntă, nu concurs de cultură generală.

Totuși, portofoliul lui nu arăta ca al unui specializat în artă, dar avea prețuri de sub o mie de euro și livra mai repede.

Nunta pe pânză e fix ceea ce pare: tablouri în timp real (pentru că aparatul foto e o unealtă malefică, care fură sufletele oamenilor)

În schimb, spre ieșire, am dat de superoferta vieții mele de viitor mire: 4 800 de lei, dar îmi lasă la 4 500 pentru Black Friday, și îmi trimite pozele în 10 zile. Ba chiar vine și cu cameraman, pentru câteva sute de lei în plus.

La poze, ca la locații, fiecare cu preferințele sale. Nu știu de ce ai vrea să ai poze în care tu și ea îmbrățișați un copac, dar fotografii mi-au spus că livrează tot ce vrea clientul, de la fotoreportaje clasice, ca de presă, până la poze aranjate și făcute în orice fel de cadru.

Sincer, i-am confundat puțin cu lăutarii. Și pe unii, și pe alții ți-i poate recomanda restaurantul.

Dacă nu vii cu mama să alegi toate cele de nuntă, se mai pune că te-ai însurat?

În sfârșit, când vine vorba de îmbrăcat, contează la nuntă să fii mireasă. Am văzut atât de multe rochii în câteva sute de metri că dantela mi se pare a doua natură a mea. Și toate sunt vag la fel, cu mici diferențe în design, în suportul pentru sâni și în mâneci. Nu sunt însă de condamnat croitorii, ci cererea pieței.

La fel ca la mâncare, și aici e doar material, trebuie să te decizi doar la cum vrei să arăți. Cât despre bărbați e cumva clar de ani buni: costum negru sau gri. Hai, că nu e atât de greu să arăți ca toți ceilalți.

Ce am învățat despre mine (cel puțin cât m-am crezut viitor mire)

Da, așa mă văd și eu la nuntă: omul care începe să dea cu mătura când oamenii încă mai cred că au de mâncat și petrecut

Am plecat de la târg cu două kile de pliante și cu convingerea viguroasă că nu sunt potrivit să mă însor. N-am răbdare să înțeleg de ce nu poți schimba niște scaune sau cum un meniu trebuie să fie compus din atâtea feluri de mâncare. Recunosc însă, am mai multă stimă pentru cei care se însoară.

Să te plimbi și pentru doar două ore printr-un așa târg cu rudele după tine și să încerci să ajungi la un compromis pare mai dificil decât să dresezi crocodili în cadă. Mama reușea să mă țină și două ore la cumpărături când mă îmbrăca de școală, nici nu vreau să știu cum ar fi dacă ar avea ceva de spus pentru nuntă. Să nu mai zic că și mireasa ar avea și ea părinți, rude și pretenții.

Pe repede înainte, lucrurile sunt simple: stabilești în mare la târg, te duci pe la restaurante, cauți fotograf, cântăreț, costum, rochie, altă rochie pentru zi, mașină pentru mătușa din Teleorman și pentru unchiul din Măcin, jartea, buchet de mireasă. Și, la final, rămâne asta.

Ah, da, și luna de miere, care ține o săptămână, că mai trebuie să și lucrezi pentru creditul de la bancă cheltuit pe nuntă.

Citește și alte chestii despre nunți:
Cum să-ţi faci nunta dacă eşti tânăr şi falit
Românii își regizează foarte prost nunțile
Furatul miresei este cel mai nasol obicei la nunțile din România