But Y Thou explorează o mulțime de trenduri amuzante, ciudate și atipice ca să-ți dea răspunsurile mult căutate la întrebările care te obsedează.
În urmă cu aproape o lună, Lizzo le-a arătat fanilor pe TikTok cum își îngrijește tenul. „Ia uitați, mi-am luat gua sha”, a anunțat cântăreața în timp ce-și plimba pe linia maxilarului ceva care semăna cu o bucată de cartof.
Videos by VICE
Dispozitivul modest face furori în domeniul de beauty. Dacă folosești o piatră plată pentru masarea feței, te va ajuta la reducerea acneei și la sculptarea umflăturilor și în același timp îți va oferi o experiență tactilă demnă de ASMR.
Statisticile căutărilor pe Google arată că interesul pentru gua sha a crescut de aproape cinci ori în aprilie în comparație cu februarie; sunt peste trei sute de mii de postări pe Instagram în care este specificat termenul.
Gua sha își are rădăcinile în medicina tradițională chineză (TCM) și a existat timp de mii de ani ca remediu pentru ameliorarea simptomelor pentru diverse afecțiuni. Dar a primit din nou atenție în ultimii ani din partea influencerilor de beauty pentru potențialele beneficii faciale. Cândva un tratament mai puțin cunoscut, acum a devenit un trend.
Fiindcă am crescut în Singapore cu rude care făceau des tratamente TCM, știam că gua sha este o procedură intensă care îți lasă urme roșii pe tot corpul. Unele studii au descoperit că gua sha tradițională pentru corp poate ajuta la refacerea musculară. Cu toate astea, despre eficiența gua sha facială s-au făcut puține cercetări.
Evident că faima recentă de care a avut parte m-a făcut curioasă: De ce au devenit așa de brusc mulți oameni obsedați de gua sha? Chiar funcționează?
Ce este gua sha?
Am vrut să știu mai multe despre gua sha înainte să o iau pe calea influencerilor de beauty, așa că am apelat la o specialistă. Conform lui Yeo Wei Ling Tricia, medic la Kin Teck Tong, o clinică tradițională de medicină chineză din Singapore, sunt două tipuri principale de gua sha: una pentru corp și alta pentru față. Deși tradiționala gua sha pentru corp lasă în urma folosirii „pete ca niște vănătăi, cea facială are o tehnică mult mai blândă”, a spus ea.
„Scopul dispozitivului facial pentru gua sha este să stimuleze derma pentru îmbunătățirea elasticității și pentru eliberarea tensiunii ca să-ți relaxezi mușchii feței”, a spus Yeo și a adăugat că de obicei tehnica implică să-ți masezi fața cu bucăți plate de jad sau de cuarț roz în mișcări orientate în sus. Efectul ar trebui să fie de relaxare a mușchilor rigizi și să accelereze drenarea țesutului.
Ca avertisment, trebuie să știi că gua sha nu este potrivită pentru toată lumea.
„Nu ar trebui să folosești niciun tip de gua sha dacă iei anticoagulante (medicamente care previn sau reduc îngroșarea sângelui). Este bine să te consulți cu un medic TCM dacă ai probleme cu tenul, cum ar fi acnee sau rozacee”, a spus Yeo.
Aileen Teng, fondatoarea Probeau Wellness, o clinică din Singapore specializată în tratamente faciale cu gua sha, printre altele, avertizează împotriva folosirii gua sha pe răni, arsuri solare și piele sensibilă. Mai recomandă și să aplici loțiune pe față înainte de gua sha ca să previi înroșirea pielii.
Ce instrumente trebuie să folosești pentru gua sha
În mod tradițional, gua sha era practicată cu linguri de ceramică și monede. În zilele noastre, instrumentele pentru gua sha se găsesc sub forma unor bucăți de piatră, de diverse forme, mărimi și materiale, toate cu beneficii relativ diferite.
Unii cred că anumite tipuri de pietre sunt mai potrivite pentru unele persoane. De exemplu, proprietățile de răcire ale jadului ar fi bune pentru echilibrarea tenului, iar cuarțul roz este mai potrivit pentru vindecare spirituală și pentru tenul cu predispoziție acneică.
Dar în realitate, aceste minerale s-ar putea să țină mai mult de trend.
Teng a spus că nu prea contează tipul de piatră folosit pentru gua sha.
„Poți folosi orice atâta timp cât nu este ascuțit, iar tehnica și direcția de masare sunt corecte”, a spus ea. Pentru gua sha facială, de exemplu, ar trebui să faci mișcările dinspre centrul feței într-o singură direcție în locul celei de înainte și înapoi.
Care sunt beneficiile gua sha?
Majoritatea presupuselor beneficii ale gua sha sunt bazate pe credințele din medicina tradițională chineză.
„În TCM se crede că gua sha mișcă sângele și qi-ul”, a spus Yep. Mișcarea de masare se crede că stimulează meridianele faciale (canale energetice dispuse în tot corpul) și că ajută la eliminarea fluidelor din piele și la detoxifiere. Conform spuselor lui Yeo, gua sha facială poate să-ți ofere „iluminarea naturală a tenului” prin creșterea circulației sanguine și susținerea fluxului limfatic.
Teng are o perspectivă mai spirituală. Conform învățăturilor din medicina tradițională chineză, oamenii cu prea multă energie yang în corp, sunt mai predispuși la încălzire, lucru care poate cauza înroșirea feței. Oamenii cu mai multă energie yin tind să aibă un ten mai palid și mai tern. Se crede că gua sha poate ajuta echilibrarea yin și yang.
Cum faci gua sha acasă?
În timp ce gua sha pentru diverse suferințe, cum ar fi febră sau durere musculară, trebuie lăsată pe seama profesioniștilor, cea facială este super accesibilă pentru îngrijirea tenului.
„Vestea bună este că nu există un mod greșit sau corect să faci gua sha facială. Faci ce te ajută să te simți bine”, a spus Yeo.
Recomandă să pui dispozitivul de gua sha în frigider peste noapte, ca să fie rece dimineața, gata să te ajute la desumflarea feței. Poți face gua sha și seara, după ce te-ai spălat pe față, dar înainte de aplicarea cremei.
„Circulația îmbunătățită va ajuta la creșterea absorbției produsului”, a spus Yeo.
Dacă ești pregătită cu instrumentul de gua sha în mână, Yeo recomandă să urmezi pașii ăștia pentru o rutină zilnică simplă:
1. Începe din mijlocul frunții cu mișcări spre exteriorul tâmplei, până la linia părului. Repetă de trei ori pe fiecare parte.
2. Apasă cu blândețe și ține dispozitivul sub fiecare ochi, apoi trece-l peste el, cu pleoapele închise. Mișcă dispozitivul gua sha sub zona de sub ochi spre tâmple, până ajungi la linia părului. Repetă de trei ori pe fiecare parte.
3. Înclină unealta la 45 de grade cu mișcare ascendentă de la buze și peste tot obrazul. Fă opt repetări în fiecare direcție.
4. Mișcă încet dispozitivul din mijlocul bărbiei peste maxilar spre ureche. Mișcă-l în spatele lobului și apoi în jos spre gât, ca să elimini excesul de fluide în glandele limfatice. Repetă de trei ori pe fiecare parte.
A funcționat gua sha pentru mine?
Bineînțeles că a trebuit să o încerc și eu.
Cum mă chinui cu fața pufoasă de dimineață, de obicei scap de asta pe timpul zilei natural. Fiindcă promitea să rezolve problema instant, am știut că trebuie să testez faimosul dispozitiv de beauty. Primul lucru pe care l-am făcut când m-am trezit a fost gua sha.
Am aplicat o picătură de cremă pe față și am început să masez cu un dispozitiv gua sha. Dar nu eram obișnuită să-mi hidratez tenul cu cremă zilnic, așa că am avut o senzație uleioasă o bună parte din zi. Când am început să mă frec cu dispozitivul a trebuit să mă obișnuiesc cu mișcările pe denivelările de pe față.
Lăsând la o parte inconveniența asta minoră, am descoperit că gua sha a fost o metodă eficientă pentru dezumflarea feței. În anumite zone, presiunea dispozitivului mi-a oferit un masaj profund satisfăcător.
Pe lângă rutina de dimineață cu gua sha, fiindcă o aveam la îndemână am folosit-o de mai multe ori pe zi ca să-mi masez fața, câteodată în timp ce munceam sau când mă relaxam înainte de culcare. Am descoperit că frecarea feței cu blândețe este o formă de terapie subapreciată de a-mi aranja sprâncenele într-o stare meditativă de relaxare.
În zilele noastre, dispozitivele de gua sha vin și sub forma unor role faciale, o invenție care are aceeași bază și beneficii similare. După săptămâna cu gua sha plată am trecut la rola facială cu jad pentru încă șapte zile.
Rola facială este clar mai bună pentru începători. După ce m-am uitat la câteva tutoriale online, am devenit deja expertă. Și fiindcă este creată ca să alunece lin pe piele, nu a trebuit să aplic niciun fel de loțiune înainte.
Rola facială are și două capete diferite ca mărimi. Am folosit partea mai mică pentru zona de sub ochi și cea mare pentru restul feței și linia maxilarului.
Ca parte din rutina mea de dimineață, rola facială a fost o revelație. M-a ajutat să-mi deschid ochii umflați de dimineață. Nu sunt sigură dacă se văd diferențele în poze, dar a fost destul de eficientă pentru dezumflare. Iar senzația de după m-a ajutat să mă simt mai trează și pregătită pentru restul zilei.
În urmă cu două săptămâni m-aș fi strâmbat la ideea de a-mi freca fața cu o piatră și să consider asta rutină de beauty, dar tehnica TCM chiar m-a ajutat la dezumflarea feței și la cearcăne. Dacă schimbările astea nu sunt evidente, mi-a plăcut și tot ritualul, iar asta e de ajuns pentru mine. Grijă de sine!
Gua sha este ușor de folosit, dar ușurința cu care poți să-ți masezi fața cu rola în fiecare dimineață m-a cucerit. Probabil că voi păstra gua sha plată pentru serile speciale de îngrijire a tenului acasă, dar voi folosi de dimineață varianta de rolă cu două capete.