Ferentary Party Reloaded

Scriitorul Adrian Șchiop organiza anul trecut, la CNDB, Ferentary party, o seară de dans în care hipsterimea se îmbăta și dădea din buric pe manelele unora dintre cei mai buni lăutari ai cartierului mărginaș. Acum, scriitorul povestește pentru Vice cum s-a ajuns din Ferentari pe centru și se întâlnește din nou cu lăutarii, în mediul lor, ca să audă și ce cred ei despre tineretul super participant.

Cu băieții care cântă la Zețarilor am făcut cunoștință cu vreo două săptămâni înainte de party; i-am ascultat tot anul cât am stat în Ferentari, dar mi-a fost peste mână să mă bag în seamă cu ei; mergeam cu colegul meu de apartament, luam un Jidvei cu apă minerală și ne puneam pe ascultat – de vorbit și schimbat impresii între noi sau cu cei de la alte mese era cam dificil, pentru că muzica e foarte tare și nu prea te auzi decât dacă te apleci peste masă la urechea celuilalt și țipi ca-n cluburile de rock; de fapt, mint, pe vară stăteam pe terasă afară și acolo muzica se aude ceva mai încet și ne mai puteam înțelege.

Când aveam chef de discuții și cunoscut oameni noi, mergeam într-o crâșmă-magazin de la Vadu Nou – dar acolo nu erau lăutari, decât un TV care mergea pe OTV, tvsport și, intre 5 și 6, pe ProTV. Iarna barul nu e încălzit, deci cam faci frig și după două beri începi să tremuri si asta-ți cam taie cheful. Acolo e frumos vara, findcă terasa e răcoroasă, acoperită cum e de vie (parcă).

Odată am dat peste o aniversare în separeul de lângă încăperea mare a barului, acompaniată la acordeon și voce de un lăutar bătrân, cu un timbru răgușit și tabagic, care cânta cântece lăutărești. Din când în când, ca să anime atmosfera o dădea pe "măscării", cântece mai deocheate. Erau cinci-șase bărbați la o masă, trecuți de 50 de ani, iar lăutarul, cu cel puțin 10 ani mai bătrân decît invitații, cânta cred mai mult de plăcere, fiind prieten cu sărbătoritul și în consecință "plătit" cu bere și vin; nu era o aniversare cu dedicații chestii – ci mai mult o treabă între prieteni. "Da p-aia o știi, nea Jane?", întreba cineva de la masă și nea Jan zicea, șmecherește, că nu-și aduce aminte, "că-s bătrân și mai uit și eu", da dacă-i face o bere poate și-o aduce aminte. Cum nu avea trei mâini ca o caracatiță, moșu cânta o piesă, două, pe urmă făcea o pauză de un sfert de oră să-și savureze berea. "Hai nea Jane mai cântă-ne ceva cum știi matale" – "am obosit, mai lăsați-mă că nu vă mai cânt nimic", cocheta moșu, căruia se vede treaba că îi plăcea să se lase rugat. După câte-o piesă mai tristă, oamenii tăceau și câte cinci minute, fiecare în gândurile lui, și atunci nea Jan, ca un profesionist adevărat, începea să cânte din proprie inițiativă – ca să anime atmosfera sau s-o facă și mai albastră, cu o piesă de jale, cum îi venea lui. Crâșma de la Vadu Nou e însă mai mult o bombă, n-are chelner, iar servirea se face la magazinul alimentar de alături.

Barul de la Zețarilor e cel mai glam de pe Prelungire, îmbrăcat în termopane albe sclipitoare, cu mese de laminat și scaune cu cadre de aluminiu; pe jos are mochetă de-aia verde de plastic pentru exterior - și, pe iarnă, barmanița mai pornește un radiator. Are chiar și o sală cu o masă de biliard, într-o încăpere din curte, dar de puține ori am văzut pe cineva să se oprească acolo la o bilă. I se spune "La Băiatu" după porecla patronului – pe Prelungire, nimeni nu-și dă numele real, toți se cunosc după porecle.

În plus, e singurul bar cu program de lăutari, dar mă rog, asta e chestie de șansă, când băieții nu au program de cântat în altă parte și au nevoie de un ban. Fiindcă asta e regula în orice local, inclusiv la Million Dollars sau Hanul Drumețului, lăutarii nu iau bani de la patron, ci își scot banul exclusiv din dedicații. Ideea e, mi-a explicat un amic lăutar amator, care se mai produce și el pe la Zețarilor când are nevoie de un ban, "să prinzi un om beat și să-l lauzi ce tare e ca să scoți banul de la el". Fane, unul din lăutarii care s-a produs la party-ul de la CNDB, are un talent deosebit la asta, se proțăpește în fața victimei, i se uită adânc în ochi și-ncepe cu fata mea are valoare, copii ca ai mei nimeni n-are, cu atâta sinceritate și patos că mâna se duce singură la buzunar, peste voința ta. Un lăutar – fie că e vorba de Adrian Minune sau amicul meu amator - nu cântă niciodată urmându-și propriul feeling, ci după dispoziția clientului, așa e de când lumea.

Cum ziceam, la Zețarilor niciodată nu știi dacă o să auzi lăutari sau nu – se întâmplă chiar ca băieții, în mijlocul programului, să-și ia sculele și să plece, chemați de vreun telefon misterios. Odată s-a întâmplat ca unul dintre clienți, venit cu bani de afară, să-l confiște pur și simplu pe Florin Armeanu și pe Petrică Dinte acordeonistul și să-i ducă cu el; e o chestie de fală asta, să pleci cu lăutarii după tine, după ce ai dat un tun pe afară, ca să arăți că te-ai întors cu bani. Dar asta e altă poveste.

Dinte și Armeanu

Când i-am cunoscut pe băieți, tocmai renunțasem de voie, de nevoie, la jobul de ziarist. Mai urma să-mi intre un salariu, deci aveam o lună în față asigurată și în timpul ăsta trebuia să mișc ceva urgent pe alte planuri – hotărâsem să fie cu totul altceva decât presa de care, după șase ani de scris pe bandă, eram complet grețălit. Mihai Mihalcea, directorul de la CNDB, îmi propusese să dau un party de manele la ei și m-am gândit că Ferentariul ar putea fi un bun cârlig ca să agățhipsterimea, iar clădirea Teatrului Național un cârlig la fel de bun să agățlăutarii din Ferentari.

Am ieșit prin urmare "La Băiatu", în capătul la Zețarilor, și m-am dus direct la masa lăutarilor. Le-am spus că sunt ziarist și că vreau să fac un party cu ei la Teatrul Național și dacă ar fi de acord să presteze pe gratis pentru asta – "n-o să vă iasă bani, doar publicitate – o să scrie presa de voi, poate or să vină televiziuni". La început, băieții m-au privit cu suspiciune, dar când le-am arătat legitimația de ziarist au cedat, "și ia zi, ne faci vedete?", se hlizea Florin Armeanu lăutarul pe acolo, cu stilul lui timid și lunecos, de niciodată nu știi cum stai cu el, când vorbește serios și când la mișto, "pe tine Petrică Dinte nu te luăm, că nu dai bine la tv", i-a aruncat acordeonistului (porecla de "Dinte" i se trage omului de la dintele de aur din față). Deși e mai mic cu 12 ani, Fane de la Clejani, celălalt lăutar, pare un tip mai serios și mai matur decât Florin. Asculta fără să intervină, plimbând ochiul de la unul la celălalt; Cornele tată hai și tu, că uite ce zice omul ăsta", a conchis după ce m-a ascultat.

Cornel Bobea e creierul trupei, el îi adună pe băieți și le face rost de spații mai centrale unde să cânte, restaurante mai bune, populate de oameni cu bani. Ideea, în cartier, e să scapi de Ferentari, nu să rămâi pe loc. Una dintre principalele dificultăți când m-am mutat aici asta a fost, să-i conving pe oameni că nu sunt polițist sub acoperire, "de ce te-ai muta în căcatul ăsta de cartier când toată lumea vrea să scape de el? Tu vrei ceva de la jegoșii și amărîții ăștia. Ai tu un interes, nu mă duci, ești polițist sub acoperire", m-a luat la un moment dat G, unul din băieții din zonă, șeful informal al găștii cu care beam bere pe la începuturi. Toată faza semăna cu o judecată publică – în seara aia se strânseseră toți băieții care-și beau berea în fața magazinului de la jumătatea Livezilor. Cu cât înaintezi spre capătul Aleii Livezilor, cu atât lucrurile devin mai gri și lumea mai paranoică. În capăt de tot sunt blocurile de garsoniere, "la ghetouri", cum li se spune, care adună oamenii cei mai săraci și "drogații", pe care-i urăște toată lumea, români și rromi la un loc. Lumea e atât de amestecată pe Prelungire încât nu rămâne loc de "boală pe țigani" - și toată ura se concentrează pe drogații care stau "la ghetouri", în cele 5-6 blocuri de garsoniere de pe Aleea Livezilor și Popa Tunsu.

"Ai zis că ești student și ai 31 de ani – acuma ne zici că ești ziarist și ai 37 de ani. De ce ne-ai mințit?" și oricâte argumente am adus nu l-am mai putut convinge, mințisem și asta mă discreditase, așa încât, a concluzionat G. "nu mai ai ce căuta aici" și de atunci mi-am dat seama că cea mai bună acoperire e adevărul, să spui exact cine ești și cu ce te ocupi, să nu-ți ascunzi intențiile. Mi-a părut rău, fiindcă îmi plăcea de gașca aia, mai ales de G care era un tip la vreo 40 de ani, scund, grăsuțși foarte hotărât, îmi arătase bunăvoință la început, mă îmbătase și râsese cu mine, ca să vadă ce hram port și la un moment dat, după ce trăsese concluziile, îmi spusese în față ce crede și mă făcuse pe bună dreptate de râs în fața celorlalți.

Era un tip dur și foarte straight, prin asta cred că se impusese ca lider, avea un gen de fair play foarte masculin, ești om cu mine sunt om cu tine, rețin că la un moment dat venise la magazin un puștan la vreo 20 și ceva și, chiar înainte să intre în magazin, G îl oprise. "Ia vino tu aici", îi spusese calm și băiatul, ca o oaie supusă, se oprise zâmbind strâmb, "ce ai zis tu de mine, că n-am bani să-mi plătesc vinul care-l beau aici?", ridicase G ușor vocea, rămânând calm. Puștiul protestase slab, dar G deja nu-l mai auzea si a izbucnit într-o furie de-aia oarbă, de nestăvilit, "dau cu tine de pămînt, nenorocitule, îți rup oasele de te adună mă-ta cu fărașul de pe jos" și când ăla, deja palid, începuse să se justifice, G nu-l lăsase măcar să vorbească, "morții mă-tii de drogat", îl umilise îngrozitor și nimeni din gașcă nu intervenise să-l împace pe G, toată lumea tăcea și-l lăsa să-și consume furia. Dar asta e altă poveste.

Dinte și Cornel

Prin urmare, Cornel a fost delegat de lăutari să discute cu mine despre party. Cornel e un tip stilat și umblat, cântă la orgă sau la acordeon și umblă tot timpul cu un teanc de dischete multicolore cu programe pentru orga lui cumpărată second din Germania. Îi scosese pe băieți și pe afară, mai ales în Italia și Austria, atât la restaurante românești ("nu prea te poți baza pe patronii români de-afară, îți dau țeapă"), cât și în cele italienești. Se împrietenise cu un patron italian care-l mai chema să cânte cu băieții în restaurantul lui, plătindu-i drumul: "nu cântam muzică țigănească sau populară, ci șlagăre internaționale, Al Bano și Romina, Frank Sinatra". Banii și-i făcea din ce dădeau clienții italieni ai localului, care, necunoscând tradiția dedicațiilor, puneau bani într-o cutie.

Specialitatea lui e să organizeze "orchestre" cu care se produce în restaurante din București, inclusiv în unele de centru – dar și la nunți sau botezuri: "în Ferentari nu ies foarte mulți bani, mai bine merg satele din jurul Bucureștiului sau Colentina, acolo stau țiganii din neam de florari, care au bani"; de altfel, în zona de case din Colentina, spre șoseaua Perșani, curțile sunt mai mari și casele mai arătoase decât cele din Ferentari.

Cornel e un tip lucid și matur. A doua zi, la CNDB, ne-a adus și pe mine și pe Mihai Mihalcea, directorul instituției, cu picioarele pe pământ: "Voi vreți o petrecere cu oameni din Ferentari și centru la un loc – nu-i vorbă, băieții de acolo sunt de treabă cât sunt treji, dar ce te faci cu ei după ce se-mbată și sar la bătaie sau încep să pună mâna pe fund la femei?". Pe drum, mi-a zis că cel mai bine e să aducem fiecare invitații noștri în care avem 100% încredere, ca să nu ne trezim cu surprize, "unii dintre băieți n-au ieșit din cartier în toată viața lor, nu știu multe și odată li se pune pata". Avea și o teorie, că important e să ieși, să te plimbi prin mai multe medii ca să te deschizi la minte, să vezi cum trăiesc și alți oameni și să înveți de la ei să te porți, "să te mai șlefuiești. Crezi că Nuțu Cămătaru e prost? E un om versat și umblat, cunoaște oameni de toate felurile, de la doctori până la procurori și judecători și la toți trebuie să le vorbească pe limba lor. E un om care a văzut lumea, n-a stat doar în Ferentari; un om care face atâția bani nu poate fi prost, că nu cu mușchii a făcut banii ăia, ci cu creierul - ți-e clar că-l duce capul."

Avea și Cornel dreptatea lui - a doua zi am chemat un amic, Vlad Ursulean, să-i filmeze pe băieți ca să facem niște clipuri pe care să le postăm pe youtube ca promo la eveniment. Când am ajuns, băieții deja se produceau, cu Florin care se uita, plin de iubire, în ochii unui client beat și-i cânta de familie. Vlad a început să filmeze și Florin nu a mai putut să se uite în ochii clientului, dar ăsta era deja beat mort și tot dădea să se ridice de la masă și să-l pupe pe Florin, iar tovarășii încercau să-l rețină. Omul era cu chef, plângea de muci ce era, de fapt genul ăla de plâns de om beat care, când nu e lăsat să facă ce simte-n inima lui, poate oricând converti lacrimile în agresivitate și pumni aruncați la întâmplare; greu, foarte greu l-au convins să plece, și numai după ce l-a pupat și îmbrățișat pe celălalt lăutar, pe Fane, care se așezase la masa lui să-l potolească.

Dinte are un dinte de aur

O problemă a fost găsirea unui restaurant care să aducă alcoolul la party – problemă fiindcă, putând veni presă, nu mergea ca alcoolul să fie vândut integral la negru, măcar o parte din marfă trebuia trecută prin casa de marcat și forme legale. Ideea mea era că – de vreme ce nu îi puteam plăti pe băieți – să le iasă și lor un ban de la furnizorul de alcool. Mihai Mihalcea n-a fost nici el de accord cu vânzarea alcoolului la negru, deci ce e de făcut; "mortii se-ngroapă în pământ, viii în hârtii", a suspinat abia auzit Cornel.

"Casa de marcat e problema? Asta vrea?", a izbucnit Cornel după ce ne-am despărțit de directorul CNDB, "no problemo, știu un băiat din Ferentari care poate să-ți facă orice, și pe tata mare ți-l face la loc", m-am cam speriat de idee – dar nu mai puteam da înapoi și nici restaurant n-aveam de unde să scot. Din fericire, tipul cu abilități de vrăjitor, care avea ceva tarabă la piața Rahova, era plecat săptămâna aia la socrii, în Mangalia.

Ne-am dus la patronul de la Zețarilor, la Băiatu, dar nu am reușit să-l convingem, "vine lume fină, de centru, patroni cu bani", i-a rezumat Cornel. "Îmi garantezi tu că vin 200 de oameni?", s-a uitat Băiatu la mine, "Vezi? nu poți să-mi garantezi. Și atunci eu ce fac cu marfa nevândută? O țin pe stoc și o vând într-un an? Știi și tu cum e aici, lumea n-are bani, vin câțiva consumatori pe seară care trag de o bere. Băgați voi o mie de euro în marfă și eu vă pun firma la dispoziție, cu casă de marcat, bon fiscal și ce vă mai trebuie", a conchis Băiatu, un bărbat la vreo 45 – 50 de ani, cu o privire metalică, rece.

Aveam o pilă la Tago Mago, însă la Tago Mago, bar finuțde centru, scorurile erau mari, 5 sau 6 lei berea, iar conceptul meu implica scoruri cât mai mici, ca lumea să se îmbete și să înceapă să danseze pe manele; între manele și alcool e o legătură extrem de strînsă, practic nu se poate una fără alta. Până la urmă, tot Cornel a găsit soluția, un patron de restaurant etno din Militari, "Taverna lui Romeo", care era dispus să riște niște bani în afacere – dar nici vorbă să le dea ceva la băieți: "gândește-te, mi-a zis, sunt opt oameni, cu soliști și instrumentiști. Păi să le dau la fiecare un million – sunt opt milioane. Ce profit trebuie să scot eu din alcool ca să-mi rămână atâția bani? Iar să le dau mai puțin, a continuat necruțător, să zicem 50 de ron, îi jignesc; ce, ei sunt lăutari de 50 de lei pe noapte?" Avea și Romeo dreptatea lui. A rămas că le plătește taxiurile și le dă să bea pe gratis.

(foto Cătălina Tesa)

Din Ferentari, eu mi-am adus doar doi prieteni; lăutarii n-au adus pe nimeni. Cei doi amici (cărora n-o să le dau numele real) erau Radu.Jmen (cum are id-ul de mess) și Vasi. Radu are 23 de ani, e însurat de la 17, bașca doi copii pe cap – dar e afemeiat cât încape, tot timpul încerca să ne convingă pe mine și pe colegul de apartament să-i împrumutăm cheia, ba la un moment dat ne-a propus să împărțim toți patru "o pizdă" – "pt 50 de lei ne face o muie la toți". Vasi are 21 și e genul mai trendy, metrosexual de Ferentari, cu adidași de firmă, șapcă întoarsă cu cozorocul la spate, haină de piele neagră și gentuță oblică peste șold. Lucrează la Fane Spoitoru, încarcă, crapă și descarcă lemne şapte zile pe săptămână, și câștigă 1000 lei.

El mă ținea la curent cu ce se-ntâmplă pe scena de manele – luam un gram sau două de iarbă cu doi din prietenii lui și ascultam muzică de pe mobil sau de pe net, pe calculatorul meu; însă Radu nu fuma iarbă și nu trebuia să știe că noi o facem, el e doar cu femeile și vag cu alcoolul; iarba, care a apărut pe Prelungire abia de vreo trei ani, e (aproape) la fel de prost văzută ca heroina, iar lumea fumează cu precauții maxime, "uită-te, mai am ochii roșii?", ne întrebam unul pe altul când ieșeam din casă; heroina e mai ieftină ca în Centru, dar iarba mai scumpă – când gramul de heroină era 140 lei pe Prelungire și 200 în Centru, iarba era 60 lei gramul în centru și 80 în Ferentari; în plus, gramul ăla era jumulit bine, fiiind de fapt o jumătate de gram.

La party s-a strâns lume buluc, peste așteptări, toată floarea hipsterimii din București care, după o bere – două, a dat din buric pe manele fără inhibiții. Programul l-a făcut Cornel – "lasă-mă tată, ce crezi că e primul program pe care-l fac? Am făcut programe și pentru restaurante de Centru și pentru alea de cartier. O luăm ușor, cu nea Florică, să-i încălzească cu de-astea lăutărești, și pe urmă intră băieții cu manele să ți-i facă să dea din buric."

În zilele care au urmat, ne-am întâlnit să facem ceva poze – deși încântați de cum a ieșit cheful, aveau o nemulțumire: "ai zis că o să vină presă și televiziune – unde a fost presa și televiziunea?", mi-a zis-o direct Fane și eu n-am putut să mă scot; deși trimisesem comunicatul de presă la toate ziarele și televiziunile importante, nu venise niciuna. I-am întrebat ce părere au de oamenii care au venit la party: "Lume bună, de centru", a zis Fane, și altceva n-am putut să mai scot de la ei, "băieți și fete faine", a repetat sârguincios și Florin. I-am întrebat dacă au să reproșeze ceva și aici s-au codit până când Fane, care era mai curajos, a zis - "fratele meu, când faci un eveniment de-ăsta fii și tu mai atent cu amănuntele. Ne-ai chemat da nu ne-ai găsit loc de parcare, păi ce treabă e asta? Ce, noi nu suntem artiști, trebuie să ne milogim de bodyguarzii de la Inter să ne lase să ne parcăm mașinile?". Florin, care e mai timid, a câștigat și el ceva curaj, "lumea a venit, s-a distrat da n-a dat aproape nimic la lăutari. Aveau bani și băutura era ieftină. O sută de mii să fi dat fiecare și câți bani s-ar fi strâns? Cam zgîrciți oamenii ăștia ai tăi", a conchis. Altceva n-am mai reușit să scot de la ei.

Opinii ceva mai detaliate am scos de la cei doi prieteni cu care venisem la party. Radu mi-a zis "de mult n-a mai văzut atâtea pizde bune la un loc, am crezut că mor", iar Vasi l-a contrat, "degeaba, că erau fete cu fițe și școală, nu se uitau la pârliți ca tine – nici măcar n-ai pipăit ceva." "I-am luat la una numărul de telefon", a ripostat Radu. "Cu el o să rămâi – ce, crezi că trează o să se mai fută cu tine?", i-a răspuns la fel de liniștit Vasi. "Auzi, mi-a mai zis Radu, să știi că tipiii ăștia de Centru sunt cam blegi. N-am văzut unul să se dea la vreo gagică, să miște ceva. Gagicile aveau clar chef de bairam și distracție, să danseze să facă o mișcare – iar ăia stăteau ca fraierii. Ele trăgeau de ei… Cam pămpălăi băieții tăi de Centru", a încheiat el.

Citeşte şi:

Cel mai elegant puştan manelist din România

Shamanelism cu deţinuţi

Aur, smalex şi duşmani