Fotograful mexican Fernando Brito, din orașul Culiacan, Sinaloa, dă peste o grămadă de morți în timp ce-și face meseria la ziarul local El Debate. În ultimii doi ani, a câștigat nenumărate premii pentru colecția lui Tus Pasos Se Perdieron con el Paisaje (Pașii tăi se pierd în peisaj), care cuprinde fotografii cu cadavre.
Zilele astea vin multe fotografii sumbre din Mexic, datorită bătăliilor continue între cartele și guvern. Dar lucrările lui Brito ies în evidență pentru că el pare să privească oamenii morți ca făcând parte din peisaj. E un fel de liniște și pace în fotografiile lui care îmblânzește imaginea morții. Deși preferă fotografia de artă jurnalismului, Brito spune că scopul lui principal e să atragă atenția asupra crimelor cu care se întâlnește în mod constant, crime de care lumea trebuie să știe. Inspirați de lucrările lui macabre, l-am sunat să stăm de vorbă.
Videos by VICE
VICE: Cum ai început să faci fotografie artistică deși lucrezi la ziar?
Fernando Brito: Mă întrista foarte tare să văd zilnic cadavrele astea, oamenii ăștia de care uită toată lumea. Se transformă din persoane reale în statistici peste noapte. În același timp, imaginile pe care le vedeam la știri m-au făcut să-mi dau seama că fotografii nu aveau experiență, iar fotografiile nu aveau valoare. Că fotografiile nu vor rezista trecerii timpului. Am intrat în concursul foto nu ca să câștig, ci ca să pot atrage atenția asupra a ceea ce se întâmplă. M-am străduit să organizez expoziții în galerii, să recontextualizez fotografiile drept artă și de acolo vedeți și voi unde am ajuns.
Fotografiile pe care le făceai pentru ziar s-au suprapus cu cele din galerii?
La început am lucrat la colecția asta doar pentru mine, n-am arătat-o nimănui. Fotografiile acelea n-au fost publicate niciodată în ziar. Făceam fotografiile pentru colecție separat.
Ce părere au avut colegii tăi? Li s-a părut ciudat sau curios?
N-au avut nicio părere, pentru că nu le-am arătat nimic niciodată. Am arătat fotografiile cuiva la ani de zile după ce le-am făcut.
Cum reușești să faci fotografiile fără să fie nimeni în jur?
N-am fost niciodată singur cu un cadavru. N-am fost nici primul la fața locului. Sunăm echipe de oameni, poliția, pompele funebre. Mai sunt și reporteri de la alte ziare. Ne bazăm unii pe alții, astfel încât să nu fim niciodată singuri. După ce termin de analizat cadavrul de aproape, fac pozele pentru ziar, după care îmi găsesc locul din care vreau să fac fotografia pentru mine și aștept să plece toată lumea din cadru. Uneori fac multe fotografii, alteori fac doar una.
Când va fi complet acest proiect?
Va continua pe termen nedefinit. De fiecare dată când ies pe teren și văd o oportunitate de a face o fotografie pentru colecție, profit de ea. Am refuzat câteva propuneri de a transforma colecția într-un album. Nu mă atrage ideea de album cu oameni morți.
De ce crezi că a atras atenția colecția ta?
E simplu. De fiecare dată când cineva vede o fotografie, știe mai multe despre ce se întâmplă în Mexic și are tendința de a afla mai multe și de a face ceva să oprească acest masacru trist. De aceea a câștigat Pedro Pardo un premiu la Concursul de Fotografie World Press, pentru că a arătat exact ce se întâmplă.
Ce alte povești ți-ar plăcea să documentezi?
Sunt interesat de multe povești, dar nu pot abandona acest protest al meu împotriva crimelor. Sunt atâtea părți nespuse ale poveștii. Trăim într-o țară extrem de coruptă cu foarte puțină transparență guvernamentală. Motivele sunt evidente. Nimeni nu poate garanta sinceritate.
Ce urmează în cariera ta?
Probabil voi continua să fiu foto editor la El Debate, dar am și alte proiecte la orizont. Investighez oamenii evacuați din Sinaloa. Mulți oameni sunt afectați de asta și cred că povestea trebuie adusă la lumină. Cu cât oamenii vorbesc mai mult despre ce se întâmplă în lume, cu atât mai bine. Sper că nu voi fi singurul.
Traducere: Oana Maria Zaharia
