În caz că te întrebai de ce, în epoca tehnologiei, nu luăm cât mai multe decizii prin referendum, englezii au mai adus o contribuție importantă democrației: ne-au aratat când procesele astea de decizie nu sunt o idee bună. Nu sunt o idee bună în general și tâmpită de-a dreptul în chestiuni esențiale. Cum ar fi apartenența la UE.

Democrația directă este ca o teslă: pare unealta supremă, care rezolvă tot felul de probleme. Nu ai mai avea nevoie de altceva. Până când îți dai cu ea în coaie. Ca la orice idee cu potențial, totul stă în implementare. What went wrong? se întreabă acum englezii.

Cam asta:

Logica din spatele unui referendum ca Brexit-ul este, în aparență simplă: fiind o decizie atât de importantă pentru viitorul țării, poporul ar trebui să se exprime direct, astfel încât să obținem un rezultat clar.

Și a funcționat.

Avem acum o grămadă de clarități: oamenii regretă că au votat „leave‟ (de fapt, nu credeau că chiar o să câștige, a fost așa, la sanchi), știm că motivele invocate în favoarea exit-ului au fost niște vrăjeli (au recunoscut chiar și cei care au pistonat alegătorii cu ele câteva luni bune) și mai știm că Regatul Unit este divizat pe mai multe linii: urban-rural, tineri-bătrâni, englezi-galezi-scoțieni-nord irlandezi.

În timp ce ne bucurăm de această claritate nou dobândită în urma referendumului, ne dăm seama că, de fapt, nu am rezolvat problema: britanicilor nu le este mai clar ce au de facut.

Nimeni n-a răsuflat ușurat că, gata, de luni știu ce au de făcut.

Iar problema nu s-a rezolvat, pentru că procesul referendumului nu este în măsură să rezolve o astfel de problemă, sau, în tot cazul, nu așa. Un referendum poate valida o soluție negociată, dar nu poate crea una.

Toată lumea știa ce însemnă „remain‟, dar nimeni nu avea o idee clară despre ce înseamnă „leave‟. Niște experți au încercat să sugereze că ar fi nașpa, dar erau tot ăia care nu au făcut mare brânză la ultima criză și nici nu aveau argumente prea entuziasmante.

Te aștepți ca, într-o situație de genul ăsta, țara să stea la sfat, să se asculte unii pe alții și după ce iau o decizie, să tragă toți în aceeași direcție, eventual după un referendum care să o valideze.

Așa funcționează, de exemplu, un referendum care aprobă o Constituție: țara alege o Adunare Constituantă, ăia se dau cu capul de pereți până când găsesc o variantă de Consituție cu care sunt cât mai mulți de acord și care nu nemulțumește pe nimeni și apoi se face un referendum.

Pe modelul că nu ești tot timpul de acord cu celălalt, dar mai importantă e relația, decât cine are dreptate.

Referendumul, prin natura sa, tinde să prezinte lucrurile binar: ori e laie, ori bălaie. Întrebările complexe nu au, de obicei, răspunsuri (atât) de simple. Când avei 14 ani ai vrut să fugi de acasă, că nimeni nu te înțelegea. Poate ai și făcut-o. Ți s-a părut o idee la fel de bună și după ce ți-a trăcut nădful?

Problema în cazul de față e că fugitul de acasă aduce automat și schimbatul broaștei. Și totuși, dacă vrei să îți iei lumea în cap, ți-ar fi util un Parlament (britanicii au unul, care chiar funcționează). Într-un Parlament, diverse comunități cu diverse interese își aleg reprezentanți, ăștia se strâng toți la capitală și discută până ies legi.

Legile sunt pentru toată lumea și sunt respectate de toată lumea, pentru că, înainte de a fi votate formal (așa, într-un fel de mini-referendum între parlamentari) ele sunt puse în discuție publică (unde oamenii, mai mult sau mai puțin pricepuți, își dau cu părerea), sunt făcute analize de impact și dezbătute și negociate de către reprezentanții diverselor grupuri de interese (legitime, nu oculte).

Este un proces mai complex și mai anevoios decât ștampilatul unei căsuțe, dar, iată, minune, produce rezultate mai bune.

Asta nu înseamnă că referendumurile sunt inutile. Dar contează ce ai de decis: dacă ai de decis în ce culoare să vopsești gardul, e ok să faci un referendum. Dacă nu e ok culoarea, peste câțiva ani va trebui oricum să îl vopsești din nou. Și dacă dezbatem ce culoare să fie gardul înseamnă că suntem de acord că trebuie vopsit. Dacă nu cădem de acord după câteva zile de discuție asupra unei culori, e ok să facem referendum: trebuie luată o decizie și pusă în urma problema gardului, căci sunt și altele de făcut.

Dar merge logica asta și pentru o problemă ca ieșirea din UE?

Mă îndoiesc.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre Brexit:
Hei, bunico, ce dracu' ai făcut?
Îi pasă sau nu Europei dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană?
Cele mai importante schimbări din Uniunea Europeană după summitul de săptămâna trecută