FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cinci momente când PSD a arătat că e mai apropiat de Rusia decât de America

Lui Sorin Grindeanu i se reproșează, printre altele, că nu a strâns relațiile cu Putin.
Dragnea în vizită la Trump. Fotografie de pe contul de Facebook a președintelui PSD

Scandalul ăsta din PSD bate record după record în ceea ce privește ridicolul. Nu știu dacă ai remarcat dar, miercuri seară, Sorin Grindeanu i-a dat o zmetie puternică partidului care-i reproșează, printre altele, că nu a strâns relațiile economice cu Rusia. Premierul a spus că-și asumă acest lucru dintr-o grămadă de motive legitime și a sugerat că Dragnea și ceilalți ar avea propriile interese în domeniul ăsta.

Publicitate

„Știam că România e în Uniunea Europeană, iar UE a impus sancțiuni economice Rusiei. Poate că domnul Vălcov și ceilalți știu altceva. Și de-asta trebuie să plec, probabil", a declarat Grindeanu într-o conferință de presă.

Bun, știi deja părerea mea despre Guvernul Grindeanu, acum am să analizez un pic schimbul ăsta de acuzații pe tema Rusiei. Nu sufăr de teoria conspirației și uneori chiar mă enervează ăia care văd numai mâna lui Putin, atunci când se întâmplă ceva nasol în România. De data asta m-am gândit însă mai profund și am ajuns la concluzia că poți să găsești câteva momente în care PSD (plus ALDE) chiar s-a comportat ca avocatul Rusiei în România. Sau, mă rog, așa a dat de înțeles.

Când lumea protesta în stradă împotriva Ordonanței 13, Meleșcanu semna înțelegeri cu ambasadorul Rusiei

La nicio lună de la preluarea portofoliului Ministerului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu avea o întrevedere cu omologul său rus, Valeri Kuzmin. La finalul discuțiilor, Kuzmin anunța o dezghețare majoră a relațiilor diplomatice dintre România și Rusia. Pentru ruși, discuțiile au fost caracterizate ca fiind utile și optimiste.

Cei doi au promis atunci că vor semna trei documente pentru colaborări în domeniul culturii, mass-mediei, sportului, educației și învățământului. E tare colaborarea aia în domeniul presei, mai ales când toată Europa se plânge de propaganda rusească din mediile de informare.

Publicitate

Îți mai amintesc doar că tipul ăsta, Kuzmin, a catalogat ordonanța 13 o problemă minoră, în condițiile în care șase sute de mii de români ieșiseră în stradă împotriva ei.

Rușii de la Gazprom stabileau în Parlament modificarea prețului la gaze

Scriam aici la începutul lui martie că Iulian Iancu, un pesedist de seamă, șef al Comisiei pentru Industrii și Servicii de la Camera Deputaților, a susținut mai multe modificări, aduse de o subsidiară a Gazpromului, la ordonanța care reglementează prețul gazelor. Dacă ai uitat, Gazprom este compania națională de gaze a Rusiei. Modificările astea serveau intereselor distribuitorilor de gaze, în dauna consumatorului de rând și până la urmă au fost aprobate de Comisia pentru Industrii.

Pe scurt, Iancu nu a vrut liberalizarea prețului, iar asta înseamnă că noi plătim mai mult pe gaz decât ar fi normal.

Citește și: PSD tocmai a recunoscut că te-a mințit în ultimul an (și vrea să te mintă în continuare)

Partea cea mai proastă este că amendamentele astea pot să pună în pericol ditamai investiția americanilor în Marea Neagră și cea a Comisiei Europene în construcția gazoductului BRUA (Bulgaria, România, Ungaria și Austria). În plus, despre Iulian Iancu s-a scris, în dosarele Wikileaks, că ar fi omul rușilor în România, dar el a negat vehement acest lucru.

PSD susține pe față Coaliția pentru Familie

Dacă citești VICE înseamnă că știi foarte bine cât de puternică este această coaliție de ONG-uri și cum vrea să modifice Constituția, după ce a strâns 3 milioane de semnături cu ajutorul BOR și a altor culte religioase din România. În viziunea acestei organizații, promovarea valorilor creștine este sinonimă cu interzicerea avortului, nerecunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex sau reducerea femeii doar la rolul de mamă. Seamănă izbitor cu ceva fabricat în laboratoarele de la Kremlin și nu m-ar mira dacă această organizație nu ar deveni partid politic.

Citește și: Toate taberele din PSD care se mănâncă între ele zilele astea

Publicitate

VICE scria că Bogdan Stanciu, una dintre figurile proeminente ale CpF, este un militant împotriva avorturilor și homosexualilor, dar și împotriva unei Europe unite, liberale și progresiste. În plus, există date certe că organizația asta are legături cu oamenii lui Putin, nu mai detaliez aici.
CpF este susținută pe față de PSD. Chiar Dragnea s-a declarat de partea acestei organizații.

Liviu Dragnea a fost dus la masa lui Donald Trump de omul lui Putin

Călătoria lui Daddy Dragnea și a lui Grindeanu la Casa Albă ca să-l vadă pe Trump și care a costat sute de mii de euro a fost mijlocită de Michael Flyn. Tipul ăsta a fost consilierul pe probleme de securitate al lui Trump, până când s-au prins americanii că ar avea niște legături nu tocmai potrivite cu Kremlinul. De la Flyn a pornit ditamai scandalul în SUA, pentru că CIA și FBI îl bănuiau că a orchestrat implicarea agenților lui Putin în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

Lupta cu multinaționalele și cu Soroș este inspirată din Rusia

Retorica asta a apărut prima dată în Rusia. Președintele Rusiei i-a declarat război pe față miliardarului care a investit o mare parte din averea sa susținerii cauzei liberale în mai multe țări din lumea asta. Nu vreau eu să mă bag, dar în timpul protestelor și în preajma alegerilor prezidențiale din 2014, retorica PSD-ului s-a centrat numai pe demonizarea lui Soroș, a multinaționalelor care au cumpărat țărișoara și pe faptul că noi trebuie să fim mândri că suntem români.

Evident, multinaționalele au spălat creierele protestatarilor, le-au dat lanterna și i-au scos în stradă pe protestatari, de parcă cei adunați în Piața Victoriei erau oile lui Daea. Iar toate ieșirile publice ale PSD-iștilor în care încearcă să justifice ceva ce nu merge îl au ca principală țintă pe Soroș.

Citește și alte articole despre PSD și Dragnea:
Europa ne spune că vom ajunge datori vânduți (mulțumim Dragnea și Olguța Vasilescu!)

Cele mai bune glume cu întâlnirea dintre Trump și Dragnea care au împânzit Internetul

Harta asta îți arată locul României în lume după ordonanța care-l scapă pe Dragnea