Am început să aud voci de la 19 ani, după ce am trecut printr-o traumă

Cristina Contini, în vârstă de 54 de ani, aude voci de 35 de ani. „Dacă ne imaginăm că dormi noaptea, vocile te bântuie de când te trezești”, a spus Contini. Pentru ea, aproape mereu spun lucruri oribile în vocile oamenilor pe care-i cunoaște, cum ar fi părinții și rudele.

Contini spune că a început să audă voci la 19 ani, după ce a fost în comă după o operație. „Când m-am trezit, eram aceeași persoană, cu excepția unor simptome ciudate”, explică ea. „Auzeam mai multe voci, inclusiv pe a bunicii decedate, și nu înțelegeam de unde vin.”

Halucinațiile auditive sunt adesea asociate cu schizofrenia, dar Contini nu are și celelalte criterii folosite pentru diagnosticul acestei boli mintale. E valabil și pentru mulți alți oameni care aud voci. De fapt, după o perioadă inițială de acomodare, Contini a început să ducă o viață relativ normală. „Am avut o carieră, un copil și am găsit sensul a ceea ce mi s-a întâmplat prin ajutarea altora”, spune ea. 

În 2005 a fondat asociația Sentire le Voci (Auzirea Vocilor), prin intermediul rețelei de caritate internațională Intervoice. Organizația primește pacienți din toată Italia și-i conectează cu o echipă multidisciplinară de profesioniști și cu alți oameni care aud voci pentru sprijin.

Cristina Contini demonstrează cum e să auzi voci (în italiană).

„Fenomenul este de fapt mult mai răspândit decât am putea crede”, spune Francesco Bocci, un psiholog care lucrează cu asociația. „În jur de unul din zece oameni aude sau a auzit voci, dar numai 15 până la 20 la sută dezvoltă o boală mintală.” Alte studiii indică estimări mai scăzute și sugerează că, în 80 la sută dintre cazuri, halucinațiile dispar în timp.

Conform lui Bocci, experiența de a auzi voci este foarte diferită de la om la altul și nu există un singur diagnostic care funcționează pentru toată lumea. „Sunt elemente de depresie, paranoia și tulburare disociativă, dar aproape toate categoriile psihiatrice sunt limitative”, spune Bocci. El crede că singurul lucru pe care îl au în comun cei care aud voci este o formă de tulburare de stres post traumatic. 

Asociația lui Contini ajută oamenii care au halucinații verbale să dea sens experiențelor lor. „Să-și împărtășească condiția cu cineva care înțelege îi face pe cei care aud voci să se simtă mai calmi”, spune ea. Coordonează sesiuni de terapie de grup cu pacienți, membri ai familiei și specialiști din domenii diferite, împreună cu sesiuni de terapie individuală.

Abordarea asta multidisciplinară este cu siguranță o îndepărtare de la psihiatria tradițională, care asociază fiecare simptom cu un diagnostic precis și un tratament farmaceutic. Dar, conform psihiatrului Paolo Cozzaglio, un alt colaborator, ajută mai mult. „Să dai sens lucrurilor, în loc să prescrii pastile, este important în terapie”, a spus el. Blocarea halucinațiilor auditive cu medicamente face pacientul mai pasiv, și nu este o soluție eficientă pe termen lung. „Vocile fac parte dintr-o condiție persistentă cu care trebuie să învățăm să trăim, exprimă o parte din noi.”

Cei care aud voci au de-a face cu zeci sau chiar sute de glasuri în același timp. Unele sunt înăbușite, altele distincte. Unele aparțin unor oameni reali din viețile lor, altele unor străini. Descifrarea și diferențierea lor sunt un pas important pentru gestionarea condiției. 

Punctul de pornire este să încerci să înțelegi dacă persoana percepe o voce ca fiind internă sau externă. „Când vocile sunt gânduri obsesive percepute ca venind din interior, persoana care le aude are tendința să se automutileze ca să încerce să le oprească”, spune Contini. Dacă vocile sunt percepute ca externe, îl/o poate face să fie agresiv/ă cu alții. „Dacă o auzi constant pe mama cum te batjocorește, e normal să fii agresiv/ă cu ea, chiar dacă motivul nu este clar real.”

Mulți dintre cei cu care lucrează Contini sunt copii și adolescenți. „De obicei vocile apar la patru sau cinci ani după traumă”, spune ea. „Munca cu adulții e mult mai complicată, fiindcă își neglijează simptomele și au tendința să pună bariere psihologice greu de dat jos.”

De asta e atât de important să creștem conștientizarea. Stigmatul din jurul halucinațiilor auditive îi face pe oameni să se închidă în ei, să se îndepărteze de familie și de terapeuții care încearcă să-i ajute.

Vocile sunt „doar amplificări ale anumitor părți din sine”, a explicat Bocci. Depind de experiența ta subiectivă, relațiile tale, emoțiile și contextul cultural. Bocci își numește metoda „diagnostic emoțional”, din moment ce se axează pe identificarea traumei care stă la baza halucinațiilor, înțelegerea sentimentelor pe care le generează și cum le interpretează cel/cea care le aude. 

În cele din urmă, Contini vrea ca oamenii să știe că e posibil să trăiești o viață împlinită și satisfăcătoare în timp ce auzi voci, așa cum arată ea însăși. 

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.