Am făcut diplome false atât de bune, încât s-au angajat oameni cu ele

Dacă te întrebi ce este un falsificator, există șanse mari să ai în minte câteva imagini: un impostor care pictează capodopere false sau Leonardo DiCaprio care semnează cecuri false în Catch Me if You Can… În cazul ăsta, pensula nu e unealta lui Chris*, dar are un lucru în comun cu toți cei care au aceeași profesie: știe cum să înșele lumea. El e tipul la care apelezi când ai nevoie de un document administrativ important. Dar spre deosebire de ce ți-ai putea imagina din partea unui falsificator, cheia nu este să creeze o replică perfectă. Timpul necesar pentru fiecare document n-ar fi profitabil, fiindcă de fapt ai nevoie doar să faci îndeajuns încât să fie credibil. 

Cum te-a tentat și pe tine să falsifici o scutire pentru ora de sport la școală, primul fals fabricat de Chris a fost pentru el însuși: un raport disciplinar prin care să ascundă niște tâmpenii de mama lui. Apoi a trecut la nivelul următor când a realizat că ar putea face bani de pe urma talentelor lui speciale. Clienții lui sunt adesea studenți și tineri blocați în proces din cauza unei bucăți de hârtie. Le oferă orice, de la un certificat de internship la o diplomă falsă. 

În prezent, deși are un job respectabil, câteodată mai acceptă și „contracte”. Pentru infracțiuni de fals sau uz de fals, riscă până la trei ani în închisoare, o amendă de 45 de mii de euro în Franța și mai presus de toate, posibilitatea de a-și vedea toate eforturile făcute ca să iasă din zona de delincvență reduse la nimic. Deci inițial nu i-a plăcut ideea de a povesti pentru VICE despre mica sa afacere. Dar până la urmă ne-am întâlnit într-o după amiază în Paris ca să vorbim despre viața lui paralelă.

VICE: De ce te-ai apucat să falsifici documente?
Chris: M-am apucat când eram în clasa a cincea. Pe atunci începuse să mă intereseze calculatoarele și voiam să devin designer de jocuri. Reușisem să sparg o versiune de Photoshop ca să pot să îmi fac scutiri fără să fiu prins. Pe vremea aia făceam trafic cu droguri, eram cărăuș și știam pe toată lumea din d’Ile-de-France. Când au aflat și alții ce făceam, am început să falsific și pentru ei. 

Ce fel de documente falsifici și cum te asiguri că nu vei fi denunțat?
Mereu colaborez doar cu oameni pe care îi cunosc, fie că sunt cunoștințe de pe vremea când făceam trafic de droguri, prieteni sau prieteni ai prietenilor mei. Regula de aur este să nu dăm nume. Dacă cineva este prins și interogat, spune că a primit un fals, dar nu știe numele falsificatorului și atât. Toate schimburile mele sunt securizate prin diverse protocoale și după ce-mi termin munca, mereu o șterg. Dacă la un moment dat vin autoritățile la mine, nu vor găsi nicio dovada împotriva mea. Oricum, fac numai documente mici, precum diplome, tocmai ca să evit genul ăsta de problemă.

Nu este diploma un document important?
Nu, un document important este un certificat de cazier judiciar, un contract de muncă sau unul de închiriere. Impactul legal nu este același, fiindcă astea sunt hârtiile care sunt urmărite cu atenție, iar consecințele de pe urma falsificării lor vor fi total diferite. De exemplu, un brevet nu are aceeași valoare ca un doctorat. 

Cum te abordează oamenii în general?
De cele mai multe ori ei mă caută, dar se mai întâmplă să-mi ofer și eu serviciile. Știam un tip care căuta disperat un job în marketing. I-am falsificat o diplomă de master de la Nanterre, un master în Management. La referințele care validează diploma i-am spus să scrie câteva referințe pe CV-ul lui cu datele mele de contact, un număr Lycamobile, în cazul în care sună recrutorul. Astăzi este manager de proiect la o companie de energie. 

Ai avut vreodată comenzi neobișnuite?
Am făcut la un moment dat o diplomă de terminare a celor nouă clase, acel Brevet des collèges. Sună inofensiv când vorbesc așa, dar era pentru un sudanez care venise în Franța. A cerut naționalitate franceză și pentru asta trebuia să treacă TCF (testul pentru limba franceză) și să obțină nivelul B1 de limbă. Faza e că nu trebuie să dai testul ăsta dacă poți să arăți că ai o diplomă precum cea de terminare a celor nouă clase. L-am scutit de a mai da testul. 

Ce tarife ai în comparație cu cei care vând falsuri pe Darknet?
Nu e posibilă comparația, ei sunt plătiți în Bitcoin. Din moment ce eu lucrez prin recomandări primesc doar cash. Nu am un preț fix, totul depinde de ce este dispus să ofere clientul ca să-l ajut și cât de dificilă e munca pe care mi-o cere. Pentru brevet am luat două sute de euro și pentru diploma de master de la Nanterre o mie șapte sute de euro. Pentru o diplomă de licență, trebuie să ai ștampila academiei, semnătura rectorului și al președintelui de facultate, e foarte complicat. Mai sunt de asemenea și toate decretele pe care se bazează universitățile pentru acordarea diplomelor, și un număr unic de înregistrare în partea de jos a fiecărei diplome eliberate. Odată era să mă păcălesc. Am fabricat o diplomă fără să realizez că președintele universității se schimbase între timp. A trebui să o refac cu totul și să caut șablonul potrivit pentru diplomă, cu semnătura corectă. 

Deci nu faci de la zero documentele false, ci ai nevoie de modele.
Bineînțeles. Asta e tehnica de bază în falsuri, îmi folosesc rețeaua personală. Cu toții știm un frate al unui prieten de-ai mătușii care a studiat la HEC. Cer o copie scanată a diplomei prin cineva. Adesea, ca să justific, mă prefac că este pentru un proiect foto sau o cercetare de diplome pentru o teză. Dacă nu găsesc ce caut printre cunoscuți, găsesc pe internet. Sunt o mulțime de oameni care, ca să-și demonstreze o aptitudine, își pun online diplomele de antrenori sportivi sau de bijutieri… Prietene, e super mișto că ai făcut un curs de patiserie, dar nu posta diploma pe internet așa!

Oamenii nu sunt prudenți? Cum poți să-ți protejezi diploma?
Pur și simplu nu o pui pe net sau pui watermark-uri peste ea, ca să o faci mai greu de falsificat sau imposibil. Deși genul ăsta de metode sunt limitate. Este ușor să tai bucăți dintr-o imagine și să umbli la transparență ca să obții o copie pe care o poți folosi. Când cer scanări de diplome, majoritatea oamenilor nu sunt suspicioși. Câteodată sunt chiar foarte fericiți să-mi arate diploma frumoasă de liceu, le gâdilă egourile. 

Când vorbești despre asta pare ușor să faci documente false. Cum se pot asigura angajatorii că documentele sunt adevărate în cazul ăsta?
Asta mă amuză, de cele mai multe ori nici nu le verifică, unii nu-ți cer nici copie după diplomă. Doar citesc ce scrie pe CV. E de înțeles totuși. Având în vedere numărul de oameni care aplică pentru post, e imposibil să procesezi totul. Îți poți imagina cum ar fi să verifice fiecare candidat când nici măcar nu sunt siguri că-l vor angaja? Nu ai timp de pierdut cu asta, trebuie să fie eficienți când vine vorba de costuri și nu pot petrece mult timp să verifice sursele mereu. De cele mai multe ori cred că omul nu are niciun interes să mintă.

Revenim la ce mi-ai spus despre documentele mici și mari. De exemplu, este un document mare cel care va fi verificat în mod sistematic de poliție?
Nu poliția e primul pericol cu care te confrunți. Riscul este ca recrutorul să afle că ai pus o diplomă falsă la CV, de exemplu. Poliția nu are timpul sau resursele să verifice fiecare fraudă, ei atacă rețele mari și organizate. Eu nu sunt o captură mare și de aia sunt relativ tăcut. Acum fac asta ocazional, și doar pe comandă. Sunt scriitor freelancer dacă vrei, un scriitor freelancer în falsuri.

Te-a tentat vreodată să faci asta full-time?
Nu, fac asta mai mult ca să-i ajut pe prieteni și pe oamenii din orașul meu. Comenzile mari ca cele cu diplome plătite cu o 1 700 de euro sunt foarte rare. Nu vine în fiecare săptămână cineva la mine ca să-i fac rost de o diplomă la politehnică. Când ieși în fiecare sâmbătă la restaurant cu partener/a ai nevoie de bani și nu ai de ales decât să accepți sau să refuzi să ieși. Azi am un job bun, deci nu vreau să periclitez asta. Ca să trăiesc din falsuri ar trebui să multiplic comenzile și să mă fac cunoscut. Aș atrage atenția poliției și mi-aș mări canalele prin care aș putea fi prins. 

E amuzant cum încă de la început ți-ai făcut multe conexiuni cu IT-ul. De cele mai multe ori, când vorbim despre falsificare, ne gândim la cineva care lucrează într-un atelier mai degrabă decât în spatele unui ecran.
Ce descrii ar fi putut fi adevărat în urmă cu 20 de ani. Dacă de exemplu vreau să reproduc o ștanță aș face-o la un lăcătuș sau la un cizmar care face ștampile rapide. Imediat cum își primesc banii nu mai suspectează nimic. Nimeni nu-ți va mai cere să prezinți originalele astăzi, totul merge pe fotocopii. Acum se fac cursuri ca să înveți cum să folosești diverse programe și să faci editări grafice. 

Deci până la urmă să fii un falsificator e același lucru cu un designer grafic?
Ai nevoie de aceleași aptitudini.

Crezi că sunt mulți oameni care fac ce faci tu?
E greu de estimat, nu există un sindicat al falsificatorilor. În organizațiile de infractori, în zonele unde se vând droguri, fiecare are un rol anume în funcție de ce știe să facă, și de obicei unul dintre ei joacă rolul de falsificator al găștii. Ceea ce oamenii nu realizează este că nu trebuie să cauți un falsificator profesionist dacă știi pe cineva care se pricepe la Photoshop sau design. Cu toții știm pe cineva care e as la calculatoare și la grafică.

*Prenumele a fost schimbat pentru a-i păstra anonimatul.

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.