Când aveam 24 de ani, am zburat din Brooklyn până în orașul meu natal, North Carolina, pentru pisica mea, Simon. Era un motan surd de Angorra, pe care l-am avut de la opt ani, dar nu o mai ducea așa bine. Când eram mic, dormea în patul meu în fiecare noapte, iar blana lui albă era prezentă constant, indiferent cât de mult aspiram. De mulți ani făcea un tratament cu medicamente de inimă, pe care mama i le administra diligent în fiecare noapte. La început, îi băga pe gât pastilele, dar apoi a recurs la injecții.

Când l-am revăzut, mititelul de abia putea să mai meargă. Mama mi-a spus că va trebui eutanasiat și l-a adus ca să îl mai țin în brațe o ultimă oară. În timp ce-l mângâiam, a avut un impuls de energie, pe care l-am simțit și eu, și a sărit din brațele mele direct în sufragerie. Am auzit un geamăt, apoi o căzătură (cred) și încă un geamăt. În orice caz, când ne-am dus după el, Simon era mort.

De când a murit Simon, am dezvoltat un interes fascinant pentru poveștile cu moartea animalelor de companie. Mi se pare, acum ca adult, ca un drum inițiatic, o reamintire că legăturile cu adolescența sunt din ce în ce mai fade, în fiecare an. Dar spre deosebire de atunci când te muți de la părinți sau capeți independență financiară, moartea poate veni subit și abrupt, în orice moment.

Pentru copii, moartea animalului de companie este deseori prima experiență cu moartea, o replică crudă la inocența și imortalitatea tinereții.

Recent, am vorbit cu oameni de peste tot și am strâns experiențele cu animale de companie decedate. Poveștile lor sunt pline de durere și inserții de umor negru și au devenit momente definitorii în viețile lor. Cum a spus și o persoană care mi-a povestit cum și-a înfometat hamsterul din greșeală: „Nu sunt sigur dacă e umor negru sau doar e sinistru.”

CÂINELE M-A PRINS ÎN TIMP CE MĂ UITAM LA FILME PORNO, APOI A MURIT

„Aveam 17 ani și aveam de la șase ani un pug pe nume Minnie. Eram în camera mea, la calculator, și mă uitam când pe Facebook, când la filme porno. Chiar când voiam să caut clipuri recente cu Gianna Michaels, Minnie intră în cameră, se uită la mine, facem contact vizual, iar apoi se întinde lângă biroul meu.

După câteva minute, am observat că Minnie avea spatele arcuit de colțul biroului, într-un fel foarte ciudat și contorsionat. I-am simțit corpul rece și rigid și am realizat că a murit. Cred că a făcut un efort, ca să nu moară singură.” (Jake)

I-AM ÎNLOCUIT PEȘTELE FRATELUI MEU DE VREO CINCI ORI

„Mama mea nu a vrut să ne luăm un animal de companie adevărat, așa că i-a luat fratelui meu mai mic un pește betta. Și-a numit peștele Jeremiah, după el însuși. Am avut câteva incidente cu peștele Jeremiah, așa că fratele meu este acum la al cincilea Jeremiah și habar nu are. Odată, am citit pe net că peștii betta preferă apa caldă, așa că am mutat acvariul lângă mini-radiatorul meu. Din păcate, am uitat complet de el și până mi-am adus aminte, deja era prea târziu. Practic, i-am fiert peștele, așa că eu și mama am fugit să cumpărăm unul nou până să-și dea seama.

Altădată, Jeremiah a înghețat pentru că l-am uitat lângă o fereastră deschisă, în mijlocul iernii. A trebuit să-l înlocuim încă o dată, când eu și fratele meu îi curățam acvariul și l-am scăpat pe scurgere. Ne-a luat peste o oră să îl scoatem cu o lingură și până am reușit, era deja mort. L-am aruncat în toaletă. Câteva zile mai târziu, ne uitam pe Discovery Channel și am aflat că peștii betta pot trăi fără apă câteva ore… Oops!” (Alyson)

„Old Yeller” de Walt Disney

CÂINELE MEU S-A SUFOCAT ÎNTR-UN SAC DE GUNOI

„Primul meu animal de companie a fost un câine beagle, pe nume Clifford. Iubeam la nebunie câinele ăla și petreceam mult timp cu el în curtea din spate. Într-o zi, femeia de serviciu a venit albă toată la față. I-a spus ceva mamei mele, care apoi a venit în cameră total afectată. Se pare că Clifford mirosise ceva bun în pubela de gunoi și a ridicat capacul cu nasul ca să urce înăuntru.

Probabil capacul a căzut la loc și el s-a sufocat acolo până când femeie de serviciu i-a găsit cadavrul rigid. Aia a fost prima oară când mi-a fost luat ceva care avea însemnătate în viața mea personală. Încă am o poză înrămată cu mine și Clifford, când ne jucam în curtea din spate.” (Charlie)

MI-AM GĂTIT PAPAGALUL, DIN GREȘEALĂ

„Vara, obișnuiam să ținem papagul Heartsweet la fereastra aprtamentului nostru din New York. În dimineața când am împlinit șapte ani, m-am dus la colivia lui Heartsweer, ca să-i cânt cântecelul meu tradițional: «Heartsweet, the Parakeet, tweet tweet». În schimb, am găsit o pasăre prăjită pe fundul cuștii. Era început de noiembrie și nu ne-am dat seama că se dădea drumul la căldură. Colivia lui metalică se afla pe caloriferul din fața geamului. Primul și singurul meu prieten a fost omorât de ziua mea.” (Mary)

PRIUSUL DIN IAD

„Aveam un labrador galben, pe care eu și fratele meu îl primisem de Hannuka, când eram mai mici. Ne-am întors de la cinema și la noi în casă era un cățeluș. Practic, a fost cel mai tare Hannukah. I-am dat numele de Mama. A făcut cancer și a orbit, așa că am ajuns să o eutanasiem de ziua mamei mele. Înainte ca părinții mei să o ducă la veterinar, ne-am uitat cu toții la Fresh Prince, episodul când Will realizează că tatăl lui e un pierde vară. Atunci, când ai mei au luat-o cu mașina pe Mama, celălalt câine, Roscoe, a observat că Mama nu s-a mai întors. De atunci, el a refuzat să se urce în Prius. Pentru el, aia era mașina morții.

Roscoe avea dreptate, următoarea dată când l-am luat cu mașina a fost ca să-l eutanasiem.” (Will)

Fotografie cu Marley and Me via 20th Century Fox

MI-AM GĂSIT MOTANUL MORT ÎN PODUL CASEI

„Stripes era un motan roșcovan, care venea mereu la noi după mâncare. Într-o zi, l-a lovit o mașină și l-am dus la veterinar. Operația a costat 300 de dolari și l-am păstrat. Ocazional, se mai plimba prin cartier doar ca să mai vadă care-i treaba. Câteodată, pleca cu zilele, dar nu era mare lucru. Fratele meu avea acces la pod din camera lui și ne mai jucam p-acolo. Într-o zi, am urcat în pod și Stripes era mort. Probabil era acolo de vreo săptămână, pentru că intrase în putrefacție și șobolanii îi mâncau corpul. Cred că am leșinat după ce am realizat asta.” (Haley)

CÂINELE MEU S-A SINUCIS

„Când eram mai mică, ai mei s-au hotărât să cumpere un câine imens, pe nume Seven. Ea era super prietenoasă, dar cam prostănacă. De exemplu, aveam un leagăn în spatele casei în care ne dădeam eu și frații mei. Din când în când, Seven venea fix în fața leagănului și se lovea. Ne părea destul de rău, dar nu se învăța minte, așa că ne-am hotărât să o legăm cât ne jucăm.

Într-o zi, după ce ne-am jucat afară, ne-am dus înăuntru să ne uităm la desene și ea a rămas afară legată. Mai târziu, m-am uitat pe fereastră si am văzut-o cum stătea doar pe labele din spatele fără să se miște. Eram destul de confuză, așa că am chemat-o pe dădaca noastră să se uite și am realizat ce s-a întâmplat. Seven a alergat de atâtea ori în jurul stâlpului încât s-a strangulat singură. Practic, câinele meu s-a spânzurat.” (Katherine)

AM CRIOGENAT CÂINELE DECEDAT

„Sora mea avea un câine pe nume Moppet, care suferea de epilepsie. Moppet a murit din cauza unei crize de epilepsie pe 23 decembrie. Pentru că locuiam în Oshkosh, Wisconsin, cabinetele veterinare erau închise de pe 23 până pe 27 decembrie. Era atât de frig încât înghețase pământul, așa că nu puteam să o îngropăm în curte și nici s-o ducem la veterinar. Am pus-o într-o cutie și am lăsat-o în garaj acoperită cu o pătură prin care tot se vedea copul ei neînsuflețit.” (Andrew)

Citește și: Cum arată cimitirul animalelor de companie de la Buiucani, un fel de Titan al Chișinăului

O POVESTE CLASICĂ CU PISICI ȘI ȘOARECI

„Când eram mic, mama mi-a luat un hamster pe care îl chema Brownie. A scăpat din cușcă, a mâncat otravă pentru șobolani și a murit. Apoi, mama mi-a luat doi șoricei, care s-au dovedit a fi băiat și fată. Făceau constant pui și noi îi duceam la petshop ca să îi vândă. La un moment dat, am convins-o pe mama să păstrez un pui. Practic, aveam o gașcă de șoricei într-un hatitat pe care îl făcusem la mine în cameră, dar mai aveam și trei pisici. Într-o zi, când ne-am întors din oraș, am găsit capacul de la habitat dat la o parte. A fost un masacru.” (Diane)

MI-AM EUTANASIAT PISICA CU LOPATA

„Când eram mică aveam un motan pe nume Pooker. Era un suflet bând, dar cu cât îmbătrânea, devenea mai nefericit și vai de curul lui. Îi cădea blana și tata nu mă lăsa să-l țin în casă. Mereu mă plângeam la părinți și îi rugam să-l ducă la veterinar, dar nu au vrut. Ei sunt genul de oameni care consideră că asigurarea medicală este hoție, deci să-l ducem pe Pookers la veterinar era de neconceput. Într-o zi, m-am întors de la școală și tata mi-a spus că Pookers a murit. Am fost tristă, dar m-am gândit că poate e mai bine pentru el. Mai târziu, am aflat, de la sora mea, că tata a omorât pisica cu lopata, în curtea din spate. Și asta a fost.” (Erin)

Citește și: Fotografiile astea dintr-un cimitir de animale te vor face să-ţi iubeşti potaia şi mai mult

AM HRĂNIT ROZĂTOAREA GREȘITĂ

„Pe la 12 ani, am primit un hamster. El a găsit repede o modalitate de a ieși din cușcă, așa că ajunsese să locuiască în camera mea. Era destul de tare, ieșea de sub pat când mă jucam pe calculator și stătea cu mine, iar la schimb eu îi lăsam apă și mâncare în fața cuștii. Cușca a rămas în cameră, dar, după câteva luni, am hotărât să fac curat și să o arunc. Atunci am descoperit corpul lui neînsuflețit din cușcă. Probabil s-a băgat într-o zi acolo și nu a mai putut să iasă. Apoi, am realizat că apa și mâncarea pe care o lăsam în fața cuștii în fiecare zi era mâncată de altă rozătoare, în timp ce hamsterul meu murea de foame în cușcă.” (James)

Cartea asta e super deprimantă: „Where the Red Fern Grows”

RATONUL DE COMPANIE, FOLOSIT CA MOMEALĂ PENTRU CÂINI

„Când eram mică, tatăl meu creștea și dresa ogari și mergea cu ei la vânătoare. Oamenii obișnuiau să se ducă la vânătoare de ratoni în toiul nopții. Pentru că eram mică, nu mă luau niciodată cu ei și nu prea înțelegeam eu ce implică acestă vănătoare de ratoni. Cea mai mare responsabilitate a mea era să pun momeală în diverse locuri din pădure, ca să atragă mici ratoni pe proprietatea noastră. Îmi plăcea la nebunie să fac asta, pentru că mă plimbam cu Atv-ul și mă cățăram în copaci. Într-una dintre aceste aventuri, eu și tata am găsit un pui de raton, care era atât de drăguț încât l-am rugat să-l luăm cu noi acasă. El a fost de acord și ar fi trebuit să-mi dau seama că ceva nu era în regulă. Totuși, am avut grijă de micuț și l-am hrănit cu lapte de capră, până când a crescut suficient de mare ca să mănânce mâncare pentru câini. Îl chema Rascal și îl iubeam. Locuia pe verandă, dar câteodată îl mai furișam la mine în cameră, în ciuda faptului că se căca doar în pat.

Citește și: Îmi pare rău că ți-a fost decapitat cățelul

Cum spuneam, noi creșteam ogari și mereu aveam pui care trebuiau dresați. Trecuseră câteva luni de când îl salvasem pe micul meu prieten și, în sfârșit, am aflat ce se întâmpla la o vânătoare de ratoni. Eram în casă, într-o după amiază, când am auzit câțiva câini care dădeau târcoale (adică câinii au găsit animalul pe care au fost dresați să vâneze). Asta nu era un lucru neobișnuit, dar știam că nenorociții nu aveau voie să fie liberi, așa că am alergat afară să văd de unde era toată hărmălaia.

În curtea din lateral, tata stătea în mijlocul unei mulțimi de câini care schelelăiau, cocoțat într-un copac cu mâinile încrucișate. Cu cât m-am apropriat, am observat o sfoară însângerată care atârna de copac. L-am întrebat pe tata de ce lătrau câinii, iar el mi-a răspuns: «Micul tău prieten și-a îndeplinit scopul.» Câinii se luptau pentru corpul neînsuflețit al ratonului meu.” (Katelyn)

MI-AM TRANSFORMAT PISICA ÎN BLANĂ

„Eu am crescut în Australia, iar vecinii noștrii erau oameni de la țară, care aveau o vulpe împăiată, jupuită chiar de ei. Îmi plăcea la nebunie, și când mergeam în vizite, o țineam în brațe și o mângâiam. Mereu îi întrebam pe ai mei dacă putem să jupuim pisica după ce moare, pentru că mi se părea super tare. Ei mă aprobau fără să se gândească prea mult la asta. Șapte sau opt ani mai târziu, când bietul meu motan a fost călcat de mașină, eu i-am întrebat pe ai mei dacă putem să-i ducem corpul neînsuflețit la vecini, ca să-l jupoaie.

Părinții mei și-au respectat promisiunea făcută în doară și l-au chemat pe vecin, care, surprinzător, a acceptat să facă asta. El a jupuit pisica și i-am pus blana și pielea într-un congelator. Din când în când, mă duceam să mângâi punga. Ca să termini operațiunea, trebuie căptușită cealaltă partea a blănii cu pielea, dar nimeni din orașul nostru nu știa să facă asta. Câteva luni mai târziu, s-a nimerit ca tata să se ducă într-o călătorie de afaceri, unde găsise pe cineva care s-a oferit să facă asta. Așa că, a luat motanul pe avion, într-o cutie frigorifică și câteva luni mai târziu s-a întors cu el împăiat.

Era superb, avea până și mustățile! Nu avea ochi, dar când veneau prieteni în vizită, îi puneam pietricele în ochi și ne prefăceam că e încă în viață sau alergam cu el deasupra capului, ca un Ewok. Îl țineam în vitrina din sufragerie și sora mea mereu îmi spunea să-l iau de acolo, pentru că i se părea dubios. Încă mai există, dar eu locuiesc în altă țară, iar soțul meu cu siguranță nu e interesat de un animal împăiat.” (Beverly)

Urmărește-l pe Drew Millard pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre animale de companie:
Picioare bionice pentru măgari și berbeci peroți: Lumea protezelor pentru animale
Tipul care trolează Instagramul cu sute defotografii cu animale moarte
Fotografii cu animale sacrificate pentruzeități, în Nepal