Ce se întâmplă când îți ia o veșnicie să ejaculezi și cum rezolvi chestia asta

Da, chiar e o problemă.

|
ian. 13 2018, 4:19pm

Articolul a apărut inițial pe Tonic.

Scenariul

Prietenul tău a văzut o tonă de referințe din cultura pop despre disfuncții erectile și ejaculări premature, însă nu a dat de prea multe cazuri despre situația lui: ejaculare întârziată. El a observat că durează foarte mult ca să ajungă la orgasm, atât oral, cât și prin sex cu penetrare, asta dacă poate ejacula.

Prietenul tău înțelege că oamenii se bucură de sexul cu cineva care poate „ține mult timp”, dar el are o bănuială că nimeni nu vrea să se oprească în mijlocul unei partide pentru a se hidrata și poate mânca ceva. În plus, acum filtrează o mare parte din experiențele sale sexuale în capul său, stresându-se dacă poate sau nu să ajungă la orgasm.

Informații

Ejacularea întârziată poate fi cauzată de mulți factori diferiți, fizici sau psihici, spune Seth Cohen, urolog și profesor de urologie de la NYU Langone Health. „Conform studiilor, în Statele Unite, o ejaculare normală se întâmplă după șase-zece minute de activitate sexuală”, adaugă el. „Dacă se confrunți cu ejaculare întârziată, s-ar putea să dureze 15, 20 sau chiar 30 de minute ca să ejaculezi, sau chiar deloc.”

Clinica Mayo recomandă ca pacienții să identifice natura ejaculării întârziate, în ideea de a ajunge la originea problemei, astfe cal disfuncția să poată fi adresată. Prietenul tău ar trebui să-și da seama dacă are ejaculare întârziată dintotdeauna sau a dobândit-o în timp. Dacă problema e de când și-a început viața sexuală, ar putea fi problematic, din moment de a ajuns la o maturitate sexuală. Dacă a dobândit-o, asta s-a întâmplat după ce a funcționat sexual în parametri normali pentru o perioadă mai lungă de timp.

Dacă prietenul tău ia în considerare sfatul clinicii Mayo, atunci el ar trebui să observe dacă ejacularea întârziată este generală, adică dacă se întâmplă în orice activitate sexuală și cu orice partener, sau dacă ține de context și se întâmplă doar în anumite circumstanțe.

„Nu aș putea spune că ejacularea întârziată este rară, dar nu este întâlnită la fel de des ca ejacularea prematură sau disfuncția erectilă”, spune Cohen. Deși e normal ca bărbați să aibă din când în când ejaculări întârziate, problema adevărată e atunci când persistă și ar putea fi legată de o problemă fizică de sănătate, spune el, sau dacă induce stres psihologic pentru persoana în cauză, sau partener.

În cel mai rău caz

O tulburare neurologică sau o traumă gravă ar putea fi cauza ejaculării întârziate a prietenului tău. „Dacă nervurile care se duc la penis sau vârful penisului sunt compromise de traume sau intervenții chirurgicale, sau dacă există o întrerupere a acestui plex de nervuri, atunci erecțiile pot fi OK, în cel mai bun caz. Dar senzația poate fi limitată și ai nevoie de acea senzație pentru reflexul de ejaculare", spune Cohen.

O altă cauză fizică mai gravă a ejaculării întârziate ar putea fi atribuită nivelurilor inferioare celor normale de testosteron. „Mai presus de impactul asupra ejaculării, nivelurile scăzute de testosteron pot avea un impact negativ asupra multor lucruri, inclusiv dezvoltarea hormonală masculină, pubertate, creșterea testiculelor, libidoul, dorința de a avea intimitate și calitatea erectilă", spune Cohen.

Ce se întâmplă

Disfuncția sexuală a prietenului tău este probabil fie psihosomatică fie provocată de reacții la medicamente. „Multe antidepresive, în special cele ca Prozac, Zoloft, Lexapro, cresc nivelul de serotonină din creier", spune Cohen. „Creșterea serotoninei este bună pentru că ameliorează simptomele depresive, însă medicamentele pot scădea simultan libidoul și dorința, amplificând în același timp efectele secundare sexuale, care pot include ejacularea întârziată.”

De fapt, Cohen subliniază că tratamentul pentru ejacularea prematură poate deseori să includă un tratament de antidepresive, pentru a impune în mod intenționat o ejaculare întârziată în timpul activității sexuale. Utilizarea altor medicamente, incluzând stimulentele și antidepresivele, poate afecta capacitatea creierului de a percepe că este timpul să ejaculeze. „Nu contează dacă este un stimulent sau un inhibitor, medicamentele pot afecta neuro-chimia din creier și cu siguranță pot avea un impact asupra ejaculării", spune el.

De asemenea, starea psihologică a unei persoane în timpul sexului poate avea un impact profund asupra timpului necesar pentru ejaculare. Dacă prietenul tău a avut o experiență sexuală negativă în trecut, asta ar putea cauza cu siguranță pentru ejacularea sa întârziată. „Dacă ești foarte anxios cu persoana cu care te afli, va fi dificil să ejaculezi", spune Cohen. „Dacă suferi de anxietate din cauza performanței sexuale și supra-analizezi asta, poate îngreuna ejacularea sau chiar determina o ejaculare prematură.”

Ce ar trebui să facă prietenul tău

Prietenul tău ar trebui să se ducă la un urolog, chiar dacă consideră că ejacularea întârziată e pe fond psihic. Astfel, poate consulta un medic pentru a elimina posibilitatea unei probleme fizice, cum ar fi nivele scăzute de testosteron sau traume.

„Atunci când un pacient are problema asta, revizuim în detaliu istoricul medical și verificăm dacă iau antidepresive, dacă au trecut prin intervenții chirurgicale la nivelul pelvisului sau li s-a scos prostata”, spune Cohen. „Pentru oricare din tipii ăștia care vin cu astfel de problemă, voi face teste hormonale, iar dacă nu sunt în parametri normali, atunci vom purta o conversație despre cum să-și amplifice testosteronul.”

Dacă nu există probleme hormonale, traume fizice, droguri, antidepresive sau orice altă condiție fizică care ar putea cauza ejaculare întârziată, atunci Cohen recomandă ca pacientul să consulte și un terapeut sexual.

Citește mai multe despre disfuncții erectile:
Botoxul pentru penis ar putea fi mai bun decât Viagra

Ce droguri micșorează cel mai tare penisul și de ce

Implantul de 13 000 de dolari care-ți face penisul mai mare în doar o oră

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE