FYI.

This story is over 5 years old.

Stiinta

Robotul ăsta o să ne construiască un imperiu din gheață pe Marte

Viitorul bate la ușă.
Keating et. al.

Un nou robot care printează 3D ar putea fi cheia pentru a construi rampe de aterizare și baze pe Lună.

Robotul ăsta, construit de o echipă de cercetători de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) seamănă un pic cu roverul Curiosity de pe Marte combinat cu Canadarm. Botul lor se alimentează cu energie solară, se mișcă autonom și proiectează materiale de construcție precum spumă și beton de la un cap de imprimantă atașat la un braț mobil. De asemenea, e destul de rapid: poate printa un dom de 14 metri în diametru cam în 13 ore.

Publicitate

Deși asta nu e cea mai mare structură printată de un robot, e destul de impresionant și clar o să evolueze. Proiectul este în desfășurare de prin 2011, iar, datorită utilizării de energie solară regenerabilă, autonomiei și o găleată atașată cu care poate colecta materiale din mediu înconjurător, precum pământ și gheață, scopul final al robotului ar fi ca într-o zi să poată zbura în locații îndepărtate, precum spațiul cosmic, unde să construiască structuri din materialele disponibile și fără intervenția umană.

Citește și: Tipul ăsta care are doar școala primară a construit un robot

„Dacă te duci în locuri ca Marte, ar fi destul de dificil să cari cu tine materialele necesare pentru a construi acolo", spune Steven Keating, primul autor al unei lucrări care descrie robotul, publicată joi în Science Robotics. „Este clar că trebuie să folosim resurse locale de pe Lună și Marte, pentru a fabrica lucruri precum rampe de aterizare."

Totuși, mai e de lucru până ajungem acolo. De exemplu, Keating spune că panourile solare încarcă destul de greu bateriile, ce durează doar opt ore în momentul de față. De asemenea, robotul trebuie să dezvolte mai bine printarea 3D din materiale precum pământ și gheață.

Deși poate estima înălțimea solului și să lucreze în jurul lui când printează o structură, mai are mult până când va fi în stare să scaneze o locație și să decidă care e cel mai bun loc pentru o coloană, de exemplu. Echipa de la MIT a progresat în experimente pe toate aceste fronturi, spune Keating.

Publicitate

„Tot conceptul nostru a pornit de la un sistem mobil care este auto-suficient, ceea ce înseamnă că poate obține propria energie, propriile materiale și se poate deplasa autonom cu ajutorul informațiilor despre mediu înconjurător", explică el.

Între timp, robotul care printează 3D este conceput pentru a se încadra în procesul actual de construcție, ceea ce înseamnă că poate fi implementat imediat pe Pământ, spune Keating. În timp ce alți robot care printează 3D  pot construi clădiri întregi dintr-odată, sau pe-aproape, nu e tocmai un produs dorit de companiile de construcții. În schimb, Keating și colegii lui au conceput robotul pentru a prelua o fază din procesul de construcție și anume: cadrele de beton, care sunt făcute dintr-o structură din spumă, umplută cu ciment.

„Am dezvoltat un sistem fiabil care folosește materiale de construcții și o tehnică care se integrează în procesele de construcții existente", spune Keating.

Mai întâi vom cuceri șantierele de construcții, iar apoi Luna.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre printarea 3D:
Spitalul din Orientul Mijlociu care ajută victimele războiului cu imprimante 3D
Ne va salva printarea 3D în caz de dezastre naturale?
Printarea 3D cu grafen va cuceri viitorul