FYI.

This story is over 5 years old.

NUMĂRUL OMULUI DE NISIP

Rezistența VHS în perioada comunistă din România

Muream de nerăbdare să vedem un meci între comunism și un personaj care a reușit să numere până la infinit. De două ori!
2.11.12
Fotografie via Facebook

M-am întâlnit cu regizoarea de film documentar și editoarea Ilinca Călugăreanu încă din 2012, în februarie, ca să îmi spună că, la momentul ăla, începea lucrul la un film numit Chuck Norris vs Communism. Nu mi-a dat prea multe detalii, dar muream de nerăbdare să văd un meci între comunism și un personaj care a reușit să numere până la infinit. De două ori! Dorința mi s-a îndeplinit între timp, și pe 19 noiembrie va avea loc proiecția filmului Chuck Norris vs Communism, la ora 19:30, în sala ArCuB.

Publicitate

Ca mulți dintre cei care au acum în jur de 30 de ani, Ilinca a copilărit cu animație dublată de Irina Margareta Nistor și, din când în când, câte un film de groază văzut de sub pătură, fără știrea părinților. În 2011, a tresărit recunoscând vocea Irinei Margareta în culisele unui festival de film din Londra. Și-a amintit de zecile de casete cu filme care circulau pe sub mână în copilăria ei și a realizat că povestea lor și felul în care au coabitat Van Damme, Chuck Norris și Bruce Lee cu sistemul totalitar fac o poveste extraordinară. Irina Nistor a acceptat să fie ghid în această descoperire: de la ea au aflat că în fruntea operațiunii se afla un enigmatic inginer Zamfir și au pornit pe urmele lui și pe traseul casetelor, de la producție, la vizionare.

VICE: Ce peripeții ați avut până acum la filmări?
Ilinca Călugăreanu: Perioada filmărilor din martie a fost o goană continuă. Am avut două, trei interviuri pe zi, presărate cu întâlniri și ședințe. Mi-a rămas în minte după-masa foarte călduroasă în care am găsit camera plină cu matrițele VHS după care s-au copiat milioanele de casete aflate în circulație în anii 80. Erau păstrate fără mari precauții, pe niște rafturi improvizate în pereții și ferestrele camerei, acoperite de praf și de timp. Împreună cu toată echipa de filmare am stat înghesuiți în cămăruța cu pereții acoperiți de casete, privind la un mic televizor, așezat pe un munte de aparate video. Am auzit cu toții vocea Irinei traducând filmul Cinci colțuri cu John Turturro și Jodie Foster și a fost ca și cum am fi călătorit în timp la una dintre vizionările ascunse de pe vremuri.

La cine sunt aceste casete?
Matrițele au fost dăruite de domnul Zamfir cuiva care lucra pentru el și pe care l-am vizitat în acea după-masă, dar a cărui identitate nu aș vrea să o dezvălui încă. El mi-a povestit că, una dintre metodele de a face rost de aparate video în anii '80 era prin traficul cu câini chihuahua. El trimitea căței în Germania cu șoferii de TIR și primea, pe trei pui, două aparate video!

Publicitate

Pe domnul Zamfir ați reușit să-l găsiți și să-l convingeți să vorbească?
Da, în cele din urma l-am găsit pe carismaticul și misteriosul domn Zamfir, care a angajat-o pe Irina să dubleze filmele până după Revoluție. Dar nu dorește să apară în fața camerei. După câteva întâlniri, a acceptat să facem o înregistrare audio și ne-a dat un interviu nemaipomenit, pe care de abia așteptăm să îl integrăm în film. Dar procesul continuă, revenim pentru filmări în București în toamnă și sper ca, în cele din urmă, să obținem și material filmat.

Cam câți bani făceau pe lună domnul Zamfir și Margareta?
O casetă costa în jur de 1 000 de lei într-o vreme în care salariul mediu era de 3 000. Iar Irina era plătită cu 200 de lei pe film, care apoi putea să-i aducă domnului Zamfir mii și mii de lei, pentru că toate casetele erau multiplicate. E greu de spus câți bani făcea el pe lună, dar e clar că foarte mulți. În pragul Revoluției avea peste 100 de aparate video, deci, la fiecare trei ore ieșeau peste 100 de casete… Din păcate nu există o bază de date cu clienți, Zamfir nu a păstrat mai nimic din acea perioadă.

La ce preferau românii să se uite atunci?
Cele mai populare erau clar filmele de acțiune, cu Bruce Lee, Van Damme, Chuck Norris, Stallone și toți greii perioadei. Foarte bine mergeau și serialele gen Pasărea Spin, Shogun și Întoarcere la Eden, cu crocodilul care aproape mânca eroina. Dar circulau și foarte multe filme grele: Brazil, 1984, Nașul, Taxi Driver, Doctor Zhivago. Pe multe dintre casete, dacă rămânea loc dupa cele două filme, se compensa cu videoclipuri muzicale: Pet Shop Boys, CC Catch, Michael Jackson. Și erau și reclame. A fost o surpriză plăcută pentru mine să găsesc pe o casetă o reclamă la Tunelul Canalului Mânecii, care încerca să obișnuiască lumea cu ideea că într-o bună zi va exista o astfel de minunăție.

Dar filmele porno? Pe alea cine le dubla?
Asta nu știu, și nu știu dacă aveau nevoie de prea mult dublaj. Dar știu că domnul Zamfir a refuzat din start să se ocupe de ele, din motive morale. Dar și pentru că pedepsirea unei asemenea fapte ar fi fost drastică. Cei care făceau trafic cu filme porno erau mult mai vânați de Securitate și de Miliție.

Publicitate

Deci avea și domnul Zamfir o cenzură personală.
Da, nu-i plăceau nici filmele cu Woody Allen – erau prea intelectuale și nu aveau trecere la public. Și nu aprecia nici filmele cu gay, dar asta știu doar de la Irina, încă nu am abordat subiectul cu el. Greu de spus de ce, dar nu foarte surprinzător, oricum.

Pentru zece secunde de Mirabela Dauer se pot plăti mii de euro. Voi în jurul căror sume vă-nvârtiți cu costurile de copyright?
Bugetul este în jur de 300 000 de lire. Costurile de copyright variază. Vom folosi arhiva TVR, care are propriile prețuri, dar cut-urile din filme pot fi de la câteva mii de dolari, până la zeci de mii, în cazul unor filme mari. Vom începe și o nouă campanie de adunare de fonduri pe IndieGoGo, iar dacă cititorii voștri vor să vadă povestea casetelor pe marile ecrane, ne pot ajuta cu mici donații. Fingers crossed!

Cum ți s-a schimbat percepția asupra subiectului de-a lungul producerii filmului?
Am început munca la proiect văzând lucrurile în alb și negru. Mă așteptam să aflăm că, pe de o parte, se aflau the good guys – cei care produceau și distribuiau casetele, împreună cu sutele de mii de oameni care le vizionau și, de partea cealaltă, the bad guys, cei de la Securitate și de la conducere, care ar fi dorit să distrugă operațiunea. Dar situația era mult mai complexă: cele două tabere au schimbat membri între ei și chiar și cei din familia Ceaușescu vizionau casetele. Una dintre provocările majore pe care le vom avea la montaj este să reconstruim cât mai nuanțat fenomenul VHS și perioada sa de glorie.

Un film produs de Vernon Films și Bungulow Town Productions. Muzica de Alexandru Bălănescu.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre comunism:
Viața de zi cu zi în România comunistă
Viața gay între Mița Baston și… Securitate
Am vizitat raiul comunist al Bulgariei