Economie · Bani

Am investit 350 de mii de euro la bursă și i-am pierdut pe toți

Un tânăr investitor mi-a povestit eșecul vieții lui.
investitie la bursa teapa, teapa bursa
Fotografie via GettyImages

Aveam 26 de ani și eram prost, vai de steaua mea. M-am mutat în Statele Unite la 18 ani. Nu aveam bani și mi-am luat tot felul de joburi de căcat în facultate. Nu am mers la o școală bună și am lucrat în vânzări după absolvire. La primul job câștigam 40 de mii de dolari pe an. La al doilea 50 de mii. Așa că am început să fac bani abia acum trei ani și jumătate, când am găsit în sfârșit un job bun. Am zis că l-am prins pe Dumnezeu de picior.

Publicitate

Nu aveam alte pasiuni decât să fac bani, așa că am economisit destul de mult. Numai asta am făcut timp de trei ani. Apoi am hotărât să îi investesc. Inițial mi s-a părut super palpitant domeniul bursei. Era ca jocurile de noroc, adictiv.

Eu sunt super conservator. Nu dau banii pe nimic. Cheltuiesc 2 500 de dolari pe lună, din care nouă sute pe chirie. În ultimii zece ani, am cumpărat doar trei lucruri valoroase: laptopul, în 2014, care m-a costat cam 1 500 de dolari; mașina, în 2017, care a costat cam 2 700 de dolari și, recent, un iPhone, la 1 300 de dolari. De obicei, maică-mea îmi dădea telefonul ei vechi când își cumpăra altul nou.

Sunt conservator și din perspectiva investițiilor. Aveam trei sute de mii de dolari economisiți într-un cont și câștigam doar o mie de dolari pe an cu ei, ceea ce e ridicol. Dar urmăream piața constant. La job, cercetez companiile și modelele lor de business. Îmi place mult să citesc cărți despre investiții.

Prin 2017, am băgat trei mii de dolari în cripto și i-am pierdut pe toți. Vedeam cum toată lumea făcea bani și nu înțelegeam de ce mie nu îmi ieșea. Lucrez în tehnologie și mulți dintre colegii mei aveau averi de milioane de dolari. 

Totul a început cu un pariu de cinci mii de dolari pe AMC. Apoi cei cinci mii de dolari s-au transformat în 15 mii când am pariat pe altceva și, mai târziu, în cincizeci de mii, când am pariat pe argint. După care am zis că vreau un pariu mai puțin riscant. Am ales să pariez pe Alibaba. Acțiunile scăzuseră de la 330 la 245 de dolari, dar eu voiam să găsesc o companie cu raportul preț-câștig mic și toți analiștii aveau un rating de cumpărare de 40-50 la sută. M-am documentat și am decis că e un pariu foarte sigur, cu riscuri foarte mici.

Publicitate

Inițial, am investit trei sute de mii de dolari în februarie, practic tot ce aveam în cont. M-am gândit că n-o să fac foarte mulți bani, dar nici n-o să pierd nimic. În cel mai rău caz, m-am gândit că o să rămân cu 280 de mii.

Prețul acțiunilor a început să scadă încă din prima zi. Le verificam zilnic și asta a început să-mi afecteze sănătatea mintală. Problema cu Alibaba e că sunt acțiuni duale și trebuie să le urmărești și pe piața din Hong Kong, și pe cea din Statele Unite, de luni până vineri. Te uiți încontinuu la ele.

Pe 13 aprilie, mama mi-a zis să vând și să ies. Și nu știu ce a fost în capul meu. Orgoliu, prostie. Toți investitorii cu experiență ziceau că o să crească. M-am autoconvins că o să crească. La fiecare salariu, mai puneam bani deoparte și așa s-au adunat o sută de mii de dolari. I-am băgat și pe ăia în acțiuni. Efectiv rămăsesem fără bani de chirie la un moment dat. Am băgat tot în acțiuni. Maică-mea mi-a zis să nu fac asta. Dar n-am ascultat-o. Când am investit și suta aia de mii, mama mi-a zis vinde mâine, vinde mâine, vinde mâine. N-am ascultat-o, din prostie și lăcomie. Și tentația riscului.

În următoarele zece zile, a scăzut cu alte treizeci la sută. Deja nu mai aveam nicio șansă să fac profit, pierdusem pariul.

investitie la bursa teapa, teapa bursa

Ce s-a întâmplat după ce a pierdut pariul.

Aproape toți cei patru sute de mii de dolari s-au dus pe apa sâmbetei. (Găsești aici cum funcționează un astfel de pariu în investiții). Deja începusem să mă rog ca disperatul, deși nu sunt religios.

Publicitate

Dar tot mai aveam o doză de optimism. La urma urmei, îmi mai rămăseseră 75 de mii de dolari și speram că Alibaba o să își revină. Dar nu și-a mai revenit. De la 75 de mii, banii mei au scăzut la cincizeci de mii.

Am fost deprimat vreo două luni. Știam că am dat fail și mă simțeam ca ultimul idiot. Eram atât de nefericit încât părinții mei n-au vrut să mă facă să mă simt și mai rău. Maică-mea mi-a zis de vreo două ori „dacă m-ai fi ascultat...”, dar n-a insistat, pentru că îi părea rău de mine. Ar fi trebuit s-o ascult, îmi zisese să diversific măcar acțiunile, să nu iau de la aceeași companie. Dar mi-a zis de atâtea ori că nu e bine ce fac, încât am vrut să-i arăt că greșește și m-am încăpățânat să fac după capul meu.

Mi-am închis contul de pe aplicația Robinhood în octombrie, chiar înainte de ziua mea. Nu mai suportam să am pe cap stresul ăsta. Practic, la final, am rămas cu douăzeci de mii. În ziua în care am vândut acțiunile, m-am gândit iar că e o greșeală să vând. Dar chestia e că m-am simțit mult mai bine după ce am scăpat de ele.

Unul dintre lucrurile care m-au ajutat să trec peste a fost întâlnirea cu un tip random. Mi-a zis o poveste care mi-a schimbat puțin perspectiva. E un tip de cincizeci și ceva de ani. I-a luat foarte mult să economisească 150 de mii de dolari. I-a investit și a pierdut o sută de mii din ei. M-a emoționat povestea lui. Mi-a zis că nu l-a interesat decât să rămână cu niște bani cât să-și țină fetele în facultate. Așa că m-am gândit că mă plâng degeaba. La urma urmei, am un acoperiș deasupra capului. Am mâncare pe masă. Mi-a schimbat total perspectiva. 

Publicitate

investitie la bursa teapa, teapa bursa

Nu cred în investiția pasivă. Dar nu cred nici în investiția maniacală, pentru că mulți investitori nu au experiența și educația necesare. Cred că tinerii sunt proști, mai ales cei care au bani acum. Sunt mulți ca mine, care au prea multă încredere în ei și își asumă riscuri aiurea. Oamenii au de obicei impresia că ei sunt mai deștepți decât restul. Dar adevărul e că nu prea sunt. Eu unul am fost total idiot. Nu aveam idee ce fac, dar am avut încredere în instinctul meu.

E vina mea că nu mi-am diversificat portofoliul. Dar cred că genul ăsta de aplicații pentru investiții sunt făcute cumva să îți crească nivelul dopaminei. Când cumperi niște acțiuni sau cripto și le vezi că urcă sau scad, îți dă dependență. Modelul lor are scopul să te facă să vinzi și să cumperi încontinuu, fie că pierzi sau câștigi bani.

Una e să faci o rețea socială care creează dependență precum Facebook, alta e să te joci așa cu banii oamenilor. E alt nivel de machiavelism. Iar Robinhood a făcut aplicația să pară ca un joc. Mie mi-a făcut mult rău, dar totuși am avut noroc că n-am ajuns la sapă de lemn. Și sunt încă tânăr, am timp să-mi refac economiile. Dar când cineva care are un salariu minim pe economie devine dependent de așa ceva, ajunge la ruină. Iar asta e super nasol.

Acțiunile Alibaba se vând cu 125 de dolari în prezent, adică jumătate din cât erau când le-am cumpărat. În retrospectivă, mi se pare evident că a fost o decizie imbecilă și riscantă, luată dintr-o combinație de ego, lăcomie, încredere exagerată în mine și FOMO. Dacă aș face asta din nou, n-aș mai fi băgat și ultimii o sută de mii de dolari, dar tot aș fi făcut pariul inițial de trei sute de mii. Nu de alta, dar a fost o lecție importantă. Am învățat să nu mă mai bag cu atâta încredere în ceva ce îmi depășește competențele. Dar dacă aș fi așteptat încă trei ani sau ar fi fost două milioane de dolari în loc de trei sute de mii?

Publicitate

Când am pierdut banii, cel mai mult am regretat nu că i-am pierdut, ci că am realizat că nu aveam alte pasiuni. Că am muncit trei ani de zile ca prostul pentru nimic, fără măcar să mă distrez în weekenduri. La ce bun?

*****

Ca răspuns la povestea investitorului cu care am stat de vorbă, un purtător de cuvânt de la Robinhood a respins ideea că firma ar fi transformat aplicația într-un joc:

„Compania noastră a investit la greu în stabilitate, materiale educaționale și customer support, ca să ne putem susține clienții pe parcursul experienței lor. În ultimii ani, am îmbunătățit mult platforma și încercăm să le oferim oamenilor cât mai multe opțiuni educative. Vrem să facem investițiile accesibile pentru toți și scopul nostru nu e să le dăm impresia că e un joc.”

Purtătorul de cuvânt a mai accentuat că designul aplicației și modelul de afaceri al companiei sunt standard pentru industrie și în proces de continuă optimizare. „De curând, am implementat criterii mai riguroase de eligibilitate pentru clienți și le cerem să aibă experiență financiară”, a adăugat el.