Noaptea de vineri la… protestele Kony 2012!

Corect. Mișcarea Kony continuă. Protestatarii nu au fost descurajați de scepticismul maselor față de cauza lor și nici nu s-au desumflat din cauza figurii lor care urla la diavol în fața Sea World. La fel ca Cosa Nostra sau ca fanii Bob Marley, vor să lupte pentru cauza lor la mult timp după ce liderul lor a încetat din viață. Nu, mișcarea Kony 2012 nu se va termina așa ușor.

Potrivit surselor mele, ziua protestului Kony 2012 va începe cu o cântare, care va fi ținută secretă până când masele furioase ale Copiilor Invizibili se vor fi adunat în Trafalgar Square. Când această mantra va ajunge la un volum destul de înalt, protestatarii se vor răspândi în grupulețe pentru a începe mișcarea „cover the night”. Știu că sună ca o piesă de pe următorul album Kings of Leon, dar e de fapt numele unui plan de a împrăștia foi de hârtie din pachetul Kony de 30 de dolari prin tot orașul.

Am fost avertizați că asta se va întâmpla în metropole și orașe de provincie la sfârșitul primului videoclip, cu pseudo-amenințarea că demonstranții anti-Kony „vor umple străzile din fiecare orașpână la ridicarea soarelui pe cer”. Am mers și eu să văd dacă acest act de caritate militantă va fi pus în aplicare.

Media de vârstă a participanților era de aproximativ 14 ani, iar procedurile păreau a fi ca după un concert pentru toate vârstele care s-a închis prea devreme și în urma căruia au rămas un grup de puștani dezorientați, care nu știau ce să mai facă în centrul Londrei. Ca cifră, n-a fost așa de rău, s-au apropiat de 100. Dar, ca să fiu sincer, există cicliști care fac scamatorii în Trafalgar Square și strâng mulțimi mai mari de oameni decât asta.

S-au adus și cai pe măsură pentru a sparge mica demonstrație. (Sincer, nu am idee de ce era un ponei deghizat în unicorn vineri noaptea în Trafalgar Square. Dacă știți voi, vă rog lămuriți-mă, pentru că încă mă gândesc la chestia asta.)

Au fost multe postere neoficial cu Kony pentru cei care nu voiau să dea 30 de dolari pentru un „action pack”. Ăsta arăta ca o copertă de album de la Odd Future. Dacă ei știu unde e Kony, de ce nu ne spun și nouă?

Tipii ăștia erau hardcore. Mereu cu glugi, anarhiști marxiști care nu pot pleca înapoi în Geneva după ce au împușcat un cal al poliției cu un pistol la summit-ul G4. Din fericire, poneiul deghizat în unicorn a scăpat privirii lor vigilente.

Deși nu am fost informat că jachetele reflectoare ale polițiștilor nu-ți permit să-i fotografiezi fără ca blitzul s-o ia razna și fotografia să arate ca dracu’.

„Find Kony”. „Fuck Kony”. Două perspective foarte diferite ale problemei, dar era înduioșător să vezi că fetele sunt totuși prietene în ciuda diferențelor de opinie.

În punctul ăsta, dezorientarea era în toi. Ca o lecție de educație fizică la care n-a apărut profesorul. Nimeni nu era sigur ce trebuie să facă. Aveau nevoie de un lider. M-am uitat în jur să văd dacă era pe-acolo vreun membru important al societății Copiilor Invizibili (cum ar fi Bărbatul Invizibil), dar fie erau prea ocupați să se bată cu gaz în Seattle, fie erau chiar invizibili.

Tipul ăsta în tricou roșu a luat toată greutatea mișcării Kony pe umerii lui și s-a auto-investit în funcția de lider, ca un general dus cu capul care apare la TV și le promite tuturor țigări gratis pe viață după ce un atac militar va avea loc.

Numele său e Ash și n-a pierdut deloc vremea după ce a preluat conducerea, începând o serie de mantre de război, una dintre ele fiind numele lui, pe care îl tot repeta încontinuu. Era un tip ciudat, dotat cu un simțal entuziasmului ezitant care te făcea să te întrebi dacă nu cumva fusese delegat chiar de Joseph Kony. L-am întrebat ce făcea și mi-a spus că e actor. Nu sunt sigur dacă glumea sau nu, dar avea vibrația aceea pozitivă pe care o studenții la teatru și țeparii care pretind că fac acte de caritate. În orice caz, era o versiune mai tânără și englezească a lui Jason Russell. Să nu vă mire dacă o să-i vedeți fața pictată pe un zid într-o zi.

Încet dar sigur am început să simt spiritul Angelei Davis și al lui Zach de la Rocha ridicându-se în mine. Inspirat de Ash și mantrele sale, mișcarea a început să aibă sens și pentru mine. Era timpul să mă implic în acțiunea „cover the night”.

După ce l-am ascultat pe Ash zbierând „avem nevoie de monumente!” timp de 15 minute, s-a hotărât că ne vom împărți în grupuri de câte zece și ne vom răspândi. Am hotărât să merg cu grupul lui Ash, care până la urmă i-a inclus pe toți ceilalți, carisma lui dovedindu-se a fi o piedică în calea răspândirii cauzei. I-a condus pe toți pe Whitehall spre Casa Parlamentului.

Cititori de Daily Express, nu vă uitați. Acestor oameni nu le pasă de războaiele voastre din trecut. Mișcarea Kony trăiește în prezent.

Ne aflam pe un teritoriu periculos acum, dar în ciuda celor întâmplate lui Charlie Gilmour, celălalt student grozav militant, s-au hotărât să treacă prin Cenotaph.

La un moment dat, Ash s-a hotărât că cel mai bun mod de a răspândi mișcarea prin Londra e să lipească postere pe parbrizele autobuzelor. A fost o idee deșteaptă, așa cum fac artiștii grafferi din New York pe metrouri, ca să știe tot orașul cum stă treaba în cartiere. Din păcate, arăta foarte nasol, ca și cum era un cântăreţ ambițios care folosea tactici de gherilă pentru a-și promova trupa de screamo.

Deja Ash fusese cuprins de spiritul revoluției și intrase în faza Rage Against the Machine. Nu mai știu ce-l înfuriase pe drum, dar devenise din idealist un radical. Nu se mai mulțumea doar să răspândească fluturași, voia război și nu-i păsa câte victime vor cădea.

În cele din urmă, am ajuns la Muntele Olimp al politicii britanice, hotărâți să creăm cel mai mare scandal de la faza când Eric Pickles s-a îndopat cu tikka masala de pui în cantină.

Mai erau și niște demonstranți old school în Piața Parlamentului, care îi priveau amuzați pe copiii exuberanți ca metaliștii ăia care se enervează că tot felul de puștani și celebrități poartă tricouri cu Motorhead fără să aibă vreo treabă cu trupa.

Până la urmă, a fost dezvăluită mantra secretă. Combinația secretă de vocale și consoane care trebuia să facă să se deschidă din cer o trapă din care să iasă un fulger care să treacă drept prin inima nemernică a lui Kony. Mesajul era: „Opriți-l pe Kony”.

Nu știu dacă asta spunea ceva despre dezamăgirea omenilor, dar toți au strigat parcă la mișto, cu excepția lui Ash, care a urlat mesajul înspre Parlament cu furia unui om care avusese un rol important în povestea Die Nelson Mandela Story, dar pe care îl pierduse din cauză că guvernul tăiase fondurile pentru film.

Cum am ajuns la Parlament mult prea devreme, nu știam unde să mai mergem. În sud dai de Westminster Bridge. În nord dai de poliție care caută deja amprente să vadă cine a devastat străzile acum o oră. Așa că toată lumea s-a împrăștiat și a dispărut în noapte, probabil pentru a duce mesajul anti Kony în cartierele lor. Așa că am hotărât să iau și eu un flyer ca să-l duc în partea mea de capitală.

Dacă o tipă de la o petrecere de burlăcițe sau un corporatist beat văd posterul nostru, munca noastră și-a atins scopul.

Urmăriți-l pe Clive pe Twitter: @thugclive

Traducere: Oana Maria Zaharia