Publicitate
Instagram

Mi-am făcut cont pe Instagram când toți urăsc Facebook ca să văd dacă acolo e Paradisul

Știu ceva oameni care adoră să fie primii pe câte o rețea socială nouă. Eu nu. Eu aproape că-mi fac cont când pare că toată lumea e deja acolo și au o viață deja specială.

de Florentina Iana
08 Aprilie 2018, 10:15am

Ce poză de Instagram ar fi aia fără filtre și procesare dură? Fotografie de Răzvan Băltăretu/VICE

Orice cont în plus pe vreo rețea socială îți mai omoară un pic viața aia cea mai importantă: cea reală. Am ținut cu dinții de asta, m-am opus cât am putut, dar, așa cum se întâmplă, până la urmă, în viață, am cedat anturajului, presiunii și curiozității. Pe principiul „Fă-ți și tu cont de Instagram, să vezi ce mișto e aici!”.

Fără să renunț la ideea că socializarea asta artificială o să ne transforme, de fapt, în niște ciudați fără prieteni, am făcut-o. Mi-am făcut cont mai mult cu gândul că, pe viitor, asta o să ne definească ca persoane. Exiști pe Instagram sau ești un om de mâna a doua. Tu alegi! Parcă era și un serial de genul ăsta, Black Mirror?

Recunosc, sunt prea bătrână pentru rețelele sociale, dar am capitulat în fața trendului. Și, până la urmă, mă bucur c-am făcut-o, c-așa am aflat că dracul chiar nu este atât de negru. Sigur, n-o să zic acum că-s expertă, dar dacă tot e la modă chestia asta cu „insta”, o să-ți zic ce-am găsit eu pe-acolo și cum arată lucrurile când nu ești în miezul acțiunii.

Pe Instagram, scapi de haterii care-ți strică ziua pe Facebook

Pe Instagram e liniște. Aproape ca-n mormânt dacă ești nou în rețea și-ți mai faci și contul privat, ca să nu te găsească nimeni. În sensul că lipsesc haterii, adică postacii ăia care se inflamează pe Facebook la orice chestie virală într-o anumită perioadă și-ajung să se-njure și să urască din toți ficații oameni pe care nu i-au văzut în viața lor.

Nu zic că pe Instagram o fi totul pe bază de inimi și hastaguri prietenoase și că nu se găsesc și aici unii să arunce cu rahat mai ales în oameni publici. Dar e mai greu să o faci sub o poză cu căței și curcubee. Pe Facebook, ți-e la îndemână când ai de-a face cu știri sau elucubrații ale diverșilor. Așa că, în loc să te înveninezi aiurea din cauza unor chestii care nu-ți ating în niciun fel viața, mai bine devii un fel de autist social pe Instagram. Eu am simțit zenul încă din prima zi.

Acum, de sezon, sunt pozele artistice cu copaci înfloriți și haștaguri din alea cu spring și blossom. Toți care au Instagram sunt datori cu o postare din asta, e festival, miroase a primăvară. Iar dacă ești genul mai neieșit, nu-ți face probleme: oi rata tu primăvara, dar o admiri, din plin, virutal. Paradisul Instagram, ăla dătător de stări de bine, mai înseamnă orice poză cu animăluțe, curcubee peste o plajă din aia mișto sau mâncare prezentată cât mai hipsteresc. Eu am descoperit poezia în pozele de mai jos.

Aici e pe bază de flori și curcubee, dar pierzi știrile (dacă chiar îți păsa de ele)

Trecerea pe Instagram te scutește de nervi întinși la maximum, dar are și o parte nasoală. Te izolezi de tot ce se-ntâmplă important în lume. Pentru că, da, în rețeaua asta ai flori, păsări și tot felul de poze din vacanțe ale unora, dar n-ai informații. Și cred că ești și tu ca mine și ca mulți alții care mai află ce și cum doar de pe Facebook. N-am mai dat drumul la televizor, pe știri, de-un veac, iar ziare online sau lucruri de genul ăsta nu servesc. Facebook-ul o fi el pervers, da-ți servește primul știrile.

Dacă ești genul care vrea să trăiască într-o bulă a lui și să nu fie lovit de responsabilitățile lumii exterioare, atunci îți ajunge Instagramul. Dacă vrei să afli chestii despre atacuri teroriste, zile libere, nu-știu-ce a mai făcut PSD, eu zic să mai bagi în seamă și Faceboook. Nu de alta, dar iar o să fii ultimul care află c-a fost cutremur noaptea trecută.

La știri poți ajunge cumva, nu zic nu, dar e cale lungă ca să poți accesa articolul care te interesează. Din ce-am înțeles eu după o săptămână de folosit aplicația, lucrurile stau cam așa: te duci pe pagina unei publicații, la o instastory care te insteresează, dai swipe up și intri în articol. Simplu? Nu și pentru utilizatorul de Facebook, care intră pe site-ul publicațiilor dintr-un singur click. E clar că Instagramul încearcă, dar mai e până va deveni o sursă de știri.

Mai e o chestie cu știrile astea. Fiecare instastory de la publicațiile care se respectă e dat la o anumită perioadă de timp după ce s-a întâmplat treaba, că trebuie făcut separat, se lucrează, se alege text suficient de scurt etc. Mă rog, e cum îi zice numele: story, nu news.

Mi-am făcut cont de Instagram cu scopul de-a avea puțini urmăritori și mi se pare fabulos

Am cont privat. Care-i faza cu contul privat? De ce trebuie să fii biciuit în piața publică pentru că nu-l ai public, să fie mai ușor pentru toată lumea? Este chestia pe care mi-au reproșat-o prietenii mei veterani într-ale social media. Ceva de genul: ce rost are să ai cont pe Instagram, dacă nu vrei să fii găsită? Dar cine mă caută, până la urmă? Dacă nu ți-ai propus să fii vreun influencer sau dacă nu ai ceva de câștigat de pe urma mulțimii de followerși, nu înțeleg de ce ți-ai propune să strângi atâtea conturi virtuale.

Până la urmă, vin din lumea Facebook, unde am vreo 350 de prieteni, iar ăștia mi se pare mulți. Pentru că în gândirea mea naivă și old school, ăștia ar trebui să fie oameni cu care tu interacționezi sau chiar ieși la cafea. Nu un amic comun de-al unui amic comun al unui amic.

Recunosc că am în lista mea și oameni cu care am de-a face profesional, dar și cu ăștia am ieșit măcar o dată-n viață la cafea. Uite un comportament aiurea: eu mi-am făcut cont de Instagram cu scopul de-a avea puțini urmăritori, în timp ce mulți caută să rupă internetul. Să aibă kile de fani Până acum am 40 și mi se par mulți.

(P.S.: Am încercat să nu fiu găsită de PR-iști, că ne mai lovim unii de alții în presă, dar nu mi-a mers.)

Bile negre pentru aplicație: voma de haștaguri și instastories

Prima mea postare pe Instagram a fost una mega seacă. Nu tu haștag, nu tu filtre mișto, nu tu inimi și alte emoticoane. Doar o poză făcută cu o cameră mediocră și asta pentru că m-am simțit datoare să-mi fac și eu botezul, cumva, pe rețeaua asta. Dar chiar nu pot cu haștagurile, iar de moda asta m-am lovit mai demult, chiar pe Facebook.

Am înțeles și rostul lor, sunt cuvinte cheie după care te pot găsi alții din rețea. Dar de ce am fi eu sau tu relevanți pentru eticheta #bestdinnerrecipe, de exemplu? Când tot ce ai tu în farfurie sunt niște cartofi prăjiți și o salată. Ironie? Umorul de-ăla pe care-l faci doar că-i la modă? Poate că Instagram mi-a născut mai multe întrebări decât răspunsuri.

Sunt încă nouă aici și recunosc c-o să încerc și eu filtrele alea care să mă facă Gisele Bündchen, dar nu pot cu haștagurile, tati! Dar cum n-am nimic de vândut, nici măcar imagine, cred c-o să-mi fie foarte bine și așa, nepromovată. Și mai e secțiunea aia, instastory, un hit pe rețeaua asta socială. Mici filmulețe cu nimicuri, adică. Simpatice, ce-i drept, nu fac rău nimănui, și ceva mai cu vână-n ele decât poveștile statice de pe Facebook, așa că le trec și pe-astea la plusuri. Dar dacă mă prinzi că postez una, e rost de-o intervenție.

Oricum, trebuie să recunosc că postarea unui story din ăsta mă depășește tehnic, cu atâtea taguri, fluturi și inimi atașate direct pe pozele alea. Dacă ești pe vechi și ai prins oracolele din clasa a VIII-a o să ai un déjà-vu, că doar acolo mai vedeai atâtea sclipici, abțibilduri și culoare. Cumva, cu o poză simplă ca aia pe care o urcai acum o sută de ani pe Facebook ești un învechit, aici.

Bine, sunt și cazuri mai finuțe, precum poza asta cu concurentul meu preferat din emisiunea Exatlon. Sau poate că arată el prea bine și de-aia nu mă deranjează etichetele alea.

E mișto când nu apare pe toți pereții tot ce comentezi sau share-uiești tu

Uneori, așa pare viața pe rețeaua asta socială: mega colorată și plină de animale. Imagine de Vickie Liu via Instagram/Facebook.

Per total, Instagramul mi se pare mult mai discret și intim. Adică OK, și aici vede tot românul pe cine urmărești și de cine ești urmărit, dar, spre deosebire de Facebook, nu mai apari pe toți pereții când comentezi ceva sau dai un like amărât. Și nu există opțiunea de share, sportul național al oamenilor cu cont pe Facebook (doar dacă apelezi la aplicații terțe și nici atunci nu-i un share clasic). Pe principiul „vreau să spun ceva, dar tipul ăsta o spune mai bine, așa că ia de-aici un share!” Dar cel mai tare mi se pare că pe Instagram scap, în sfârșit, de vedetele enervante.

Alea care apăreau în toate postările, sugestiile și chestiile sponsorizate de pe Facebook. Aici, ai libertatea de a urmări persoana publică care te interesează și să vezi toate idioțeniile ei cu I love my life. Dar cel mai mișto e că la fel de bine poți să n-o faci. E ca și cum ai omorî virtual pe cineva insuportabil.

Ce-am înțeles până acum despre Instagram? Că aici ești un altfel de tu și-acum chiar n-o dau în abstracte. Pe Facebook, dacă ai posta o poză cu pisica ta, ai fi un alt penibil care urmează acest trend cu pisici (no disrespect to the cat). Și-aici intervine fratele Instagram, care te cheamă la el, unde ești liber să-ți verși liniștit pozele cu pisici, spre bucuria altor obsedați care le caută după haștaguri. Aici nimeni nu-ți judecă obsesiile, pentru că tocmai despre asta am văzut că e vorba.

Fiecare utilizator încearcă să devină un fel de influencer la el în cartier, insistând cu poze cu mâncare, case, mașini, telefoane, yoga sau sfaturi de slăbit. Așa că eu, cu cele trei poze ale mele cu mine, am pornit greșit din start.

Citește mai multe despre Instagram:
Cum a schimbat Instagram modul în care agăți și te combini

Un cont de Instagram îți arată cele mai urâte lucruri de pe internet

Românii care reconstruiesc Coloana Infinitului a lui Brâncuși pe Instagram

Tagged:
Facebook
Features
Internet
Social Media
Locale
Chestii
retele sociale