Am urmărit Insula Iubirii ca să înțeleg ce înseamnă iubirea și înșelatul la români

Am dezvoltat de la o vreme un comportament care mă bucură și îngrijorează în același timp - urmăresc tot ce înseamnă cultură populară în România. Ader la tot felul de grupuri pe Facebook pe tot felul de teme (politice, mondene, diete, subiecte diverse), citesc știri și articole din tot felul de surse, de la Digi la Libertatea, stalkeresc ocazional persoane ca Adelina Pestrițu, Tudor Chirilă sau Lucian Mîndruță și urmăresc emisiuni de divertisment din prime time. Și nu d-alea de gătit sau de talente, d-alea cu scandal. Și în acest mood de cercetare al meu, am urmărit tot sezonul trei din Insula Iubirii de pe Antena 1.

Deja mă uitam la Bravo, ai stil! și am zis că încă o emisiune de genul îmi completează experiența. Plus că aveam câțiva prieteni care deja urmăreau cu interes și deci cu care puteam dezbate subiectul și bonus – sezonul ăsta participau și două persoane din orașul meu natal. Toate astrele erau aliniate și indicau către Insula Iubirii.

Dacă nu știi, Insula Iubirii e un fel de Vara Ispitelor care era pe PRO TV în anii 2000. Adică unde generația mea a văzut pentru prima dată niște acțiune de tip senzual într-un reality show, când internetul era slăbuț și innacesibil și nu toată lumea știa de filmele erotice Emanuelle. Da, vorbim despre emisiunea aia unde s-a lansat Cosmina Păsărin. Eh bine, Insula Iubirii e această variantă adăugită și antenizată care împarte niște cupluri pe jumătate, în două resorturi diferite și le supune testului fidelității, care este, conform realizatorilor acestei emisiuni, testul SUPREM al unei relații.

Nu vreau să intru în detalii despre ce și cum cred eu că ar fi fundamentul relațiilor, că nu-s nici doctor Andrei, nici Mihaela Tatu și nici Laura Andreșan. Doar zic că, dacă aș fi extraterestru și aș vrea să înțeleg cum e iubirea între oameni și m-aș uita la emisiunea asta pentru cercetare, aș reuși să remarc niște comportamente și să trag niște concluzii despre noi, ca soi de animal care trăim pe Pământ.

Simțeam că eram în liceu cât asistam la momentele în care se cunoșteau concurenții și la relațiile formate dintre ei și ispite. Adică era ca atunci când erai la un majorat și auzeai o discuție dintr-un cuplu, în care amândoi bârfeau ce urâtă e tipa X. Apoi, peste două săptămâni, îl vedeam pe tip cum se ținea de mână și poștea aceeași gumă de mestecat cu tipa X. Bine, asemănarea probabil se datorează faptului că jumătate dintre concurente erau ieșite de trei, maxim patru ani de pe băncile liceului (cu sau fără BAC, asta nu am verificat).

Nici măcar unul nu a avut tupeu să recunoască la început de emisiune că tinerii și tinerele care s-au prezentat ca ispite în emisiune sunt oameni atrăgători. Pun pariu că și salamandra cu spatele roșu (care e monogamă) recunoștea că i se par atractive specimenele de tip ispită. Dar nu și românașii noștri, și nu mă refer doar la ăia de pe insulă, mă refer și la ăștia de pe canapele care nu fac decât să îi reducă pe oamenii ăia la trăsăturile fizice predominante: „pompatu ăla", „buzata aia", „ciufulita aia". Și la sfârșitul emisiunii îi iubesc toți și îi respectă, pentru că i-au ajutat să se autodescopere sau, după caz, le dau follow pe Facebook.

Pentru un popor atât de voios, suntem destul de pesimiști când vine vorba de dragoste și atașament, pentru că ne e frică să nu dăm din lac în puț. D-aia a acceptat și mamaie bătaie de la tataie, d-aia l-a primit și vecina pe vecinul acasă după două săptămâni de haiducie după ce a câștigat un bilet la pariuri și d-aia colegul tău din generală nu se desparte de urâțica aia răutăcioasă care îi controlează fiecare mișcare.

Mă uitam cu o prietenă la emisiune și a avut o revelație cu privire la motivul pentru care durează relația Alexandra-Aurel, un cuplu iconic pentru tipul de legătură toxică la care unul nu renunță de teamă că nu găsește ceva mai bun, deși nu sunt singurii:

Să îți dorești treaba asta conștient e ca și cum ai vrea să suferi de o boală foarte nașpa, dar tratabilă, doar ca să te bucuri apoi de sănătate: destul de ciudat și masochist, dar cumva eficient.

Gelozie, acceptare, tristețe, beție, vină, îndrăgosteală, bucurie, încredere sunt doar câteva dintre sentimentele care i-au încercat pe concurenții emisiunii în Thailanda. Și eu, spectator fidel, am trecut prin toate alături de ei. Am plâns cu Diana când l-au expulzat pe Andy de pe Insulă, am suferit cu Nico din Cluj când am văzut ce tatuaje și-au făcut Cătălin și Nicoleta, am empatizat cu Robert când l-a surghiunit DeeDee, aproape am vărsat o lacrimă de bucurie când Raul i-a oferit Alexandrei cartea aia și chiar am căutat preț de zece minute să văd despre ce titlu e vorba.

Ce mi s-a părut însă și mai interesant la ediția asta au fost scandalurile de după emisiune. O ea care a picat în ispită și a băgat mâna în foc că nu se mai împacă cu fostul, acum căsătorită cu el, dă în judecată emisiunea din diverse motive legate de legitimitatea contractului ei și a felului în care au fost tratați în Thailanda.

O ispită încearcă cu disperare să demonstreze că iubita concurentului de care s-a îndrăgostit (cei din urmă fiind logodiți acum) a întreținut relații sexuale cu o ispită chiar la logodnic acasă, în timp ce acesta dormea. Altul face tricouri cu mesaje amuzante legate de sezonul acesta și le vinde în propriul magazin. Și nu în ultimul rând, numeroasele poze postate ba de ispite, ba de concurenți, cu ei împreună, din diverse locuri din oraș.

S-a întâmplat fenomenul pe care îl caută orice produs media – să se continue organic, fără investiție suplimentară din partea producătorului. Și, la cum arată în acest moment lucrurile, subiectele legate de Insula Iubirii – Sezonul al treilea nu se vor epuiza prea curând.