De vreo patru-cinci ani sunt atent la finalul anului să văd câte un bilanț cu ce mai fac oamenii pe internet. Bine, poate că nu toți oamenii, dar ăștia din România. Ceva special sigur iese de fiecare dată. În 2015, de exemplu, am aflat că Florin Salam a fost, pe Google, mai tare decât Simona Halep. În 2016, s-a lucrat cu rețeta de cocovan (mai franțuzescul „coq au vin”). În 2017, s-a vrut a se afla secretul ancestral: socată reţeta bunicii.
Toate astea ne-au dus la finalul lui 2018. Pe Google a fost frumos, acolo unde românii au vrut să afle ce-i curentul electric, dar crema internetul s-a adunat pe eMag. Magazinul online s-a apucat de făcut astfel de liste după ce-a crescut suficient ca oamenii să nu mai facă diferența între comerț și motor de căutare. Pe lângă produse, unde probabil majoritatea se pricepe să caute ce-are nevoie, apar și diverse curiozități despre care e bine să aflăm.
Videos by VICE

Într-o anumită proporție din timp sunt un om exagerat de bun. Iată, și acum, când am luat lista la mână și am încercat s-o explic pe înțelesul celorlalți români care nu-nțeleg diverse chestii căutate de concetățenii lor. Și, sincer, eu nu-s deloc surprins că cineva a căutat „coșciug”. Când te lovește paguba și n-ai de unde să iei, nu poți să faci nazuri. Dar, în fine, să trecem la lista cu adevărat importantă.
LIMBA ROMÂNĂ DE LA CARE S-A CHIULIT ANGRO
Cel mai des eu mă plâng că românii-s analfabeți digital. Sigur, nu toți, dar scoatem bine capul în lume la capitolul ăsta. Și nu e singurul analfabetism. În egală măsură, nu-mi place nici fixismul de-a folosi cuvintele așa cum ne-au venit din alte limbi. Că dacă am fi făcut asta, azi încă am fi zis mot-a-mot sau vis-a-vis. Din lista eMag, am găsit următoarele unde e nevoie de explicații:
- iziuri – e vorba, de fapt, de Yeezy, un brand de adidași făcut de Kanye West împreună cu Adidas și costă aproape 2 000 de lei pe la noi. Sunt surprins că-i popular brandul în România și nu-s deloc impresionat c-a prins la cocalari
- schuiși – se scrie „Squishy” și nici nu știu dacă să-i zic că-i jucărie. Sunt tot felul de modele pe care le strângi în mână și ele revin la forma inițială. Cam ca bilele alea anti-stres, semn că 2018 ne-a tocat toți nervii
- big de ras gilet – căutarea asta mi-a adus aminte de „leidi spizdic” (Lady Speed Stick – n.r.). Era gluma preferată a unui unchi din familia mea. În cazul de față, e vorba de marca Bic și marca Gillette (deținută de Procter & Gamble). Am înțeles însă că-i vorba de-un aparat de ras și sper că a găsit ce căuta
- haloin – fără alte explicații, e chiar greu să scrii Halloween
- bluthod – cred că Bluetooth e unul dintre cele mai dificile cuvinte, pentru români, și chestia pe care o are nici măcar nu-i atât de importantă
- giacă – știu că, probabil, naziștii gramaticii fac spume când văd așa ceva, dar să ne gândim pragmatic: chiar trebuie să avem „geacă” și „gheață”, când sunt la fel de bune și „giacă” sau „ghiață”?
CĂUTĂRILE FFF PRECISE AU UN SECRET (SIGUR, SIGUR!)
La un an după ce-am înțeles cum funcționează internetul am început și eu să râd de oamenii care caută cu fraze pe Google și nu cu cuvinte cheie (cum ar fi mai eficient). Aceiași oameni i-am regăsit și-n lista asta cu niște căutărie fie extrem de precise, fie total inutile. De exemplu, topul sigur e luat de: „telefon pentru mătușa mea Gabriela”. Tanti Gabi sigur e o femeie de milioane, dar nu așa găsești răspunsuri pe internet.
„Vreau să văd toate jucăriile care le are eMag din pompierul Sam” nu-i o greșeală, de fapt, ci căutarea disperată a unui tată sau a unei mame care pur și simplu a cedat. A zis că asta e, își bagă pula, ia ce pică și merge mai departe. Și înțeleg perfect un așa părinte, chiar dacă eu nu-s părinte. E aproape un război civil în zona de jucării la supermarket în preajma Crăciunului.
Cetățeanul care a căutat însă „mașină făcut bani falși hârtie A4” eu îl bănuiesc ca fiind un regizor la debut și nu i-au ajuns banii de Monopoly pentru figuranți.
„Ceva cu telefoane maricu buton în spate elgiprețuri mai slăbuțe” și „iPhone cel mai scurt preț” sunt aproximativ în aceeași categorie – a oamenilor pentru care limba e cel mai viu organism. Sper ca, în 2019, „prețuri slăbuțe” și „prețuri scurte” sau „prețuri scurtate” să devină hip și să le folosim cu toții. Prea ne-am săturat de cei care corectează fraze cu „s-au scumpit prețurile”. E timpul să corecteze și altceva.
CÂND INTERNETUL TE AJUTĂ, DAR NU TE FACE MAI DEȘTEPT
Există un oarecare optimism în căutările „rezultate examen” și „adeverințe medicale cu ștampile”. Un elev de cel mult clasa a opta a crezut că găsește o hibă în sistem și-și asigură viitorul. Din păcate, ca să citez altă căutare, n-a avut „bulan”.
Cineva a ținut însă în viață, în 2018, cuvântul „ciocate”. Așa cum altcineva a reînviat căutarea „căciulă dacică” ocazie cu care dau bună ziua acestui Burebista modern. La „centură buric” habar n-am ce s-a căutat, deci e timpul să trec mai departe.
Oricât am prețui viața la țară, din fotografii spectaculoase trase de diverși prin Bucovina, existența unui țăran e obositoare și chiar chinuitoare. Mai ales când vrei să pui în bătătură un „cazan țuică stabil des” și internetul nu te ajută cu nimic. Cred însă că ne apropiem vertiginos de oprirea schimbării climatice cu dorința unui om de-a găsi „acumulator de căruță”. Ori asta, ori și-a bătut calul până l-a făcut cârnați, niciodată nu e clar când e vorba de viața satului.
CELE MAI OPTIMISTE CĂUTĂRI ALE ANULUI
S-a lucrat frumos în 2018, cu stil și cu accent pe fashion, de unde și curiozitatea: „tricou armani kalvin klain” la pachet cu mai popularul brand „guggi”. Poți să zici ce vrei despre vloggeri, dar se vede treaba că n-au pompat suficient în brandul Gucci să mai iasă și el din anonimat. Cu o oarecare frumusețe sunt și căutările: „wuikas” (cred că e: Whiskas), „huavep 10 leit” (unde e: Huawei P10 Lite), „walwiuv” (cred că e: Allview) și „aullwiu” (unde e: Allview).
Am ajuns și la partea bună: „unde găsesc boomeranguri adevărate de vânătoare australiene?” și eu încă nu știu dacă treaba asta e corelată cu căciula dacică. Dar ar fi frumos, nu? Un dac frumos, în ie și căciulă, care vânează zimbri cu un boomerang.
Căutarea „cum se numesc alea care se agață în copac” sper că n-a întors răspunsul: „păsărici”. Altfel, e onorabil că cineva a vrut ghidul pentru Ignat când a căutat „cum pîrlești un pork”. E un mix ciudat aici între vorba veche, cu î din i și acel „k” de zici că-i era prea lene să caute un „c” onorabil pe tastatură. Sper că n-a fost același om cu cel care a vrut să știe „cât înseamnă 0.49 alcool”. Dacă ar fi, iată, s-ar explica chestii.
Am evitat să zic ceva de categoria cu typo-uri, că alea sunt cel mult amuzante când „mișto” devine „muisto”, dar deja e fumată gluma de vreo 10 ani. E timpul să nu ne mai hăhăim la greșeli de scriere, chiar dacă ele sunt „cleanță pentru poaertă”, unde cineva s-a chinuit destul de mult să greșească. Bine, fie, merită amintită căutarea „spart watch”, pentru că e ca un arc peste timp. Prin 2008-2009, colegii mei se amuzau teribil, ca niște câini scărpinați pe burtă, când întrebau pe câte un coleg mai avut dacă acum are „spart phone”. Fff amuzant și fff actual.
P.S. mențiune onorabilă: „telescop de bătaie”, unde cred că un intelectual a citit articolul cu bătaia de la Târgu Neamț și și-a spus că poate și el să se bage, dar nu cu parul ca orice român.
Citește mai multe despre românii pe internet:
Toate modurile în care ești umilit pe internet, în România
Am folosit istoricul Google ca să-mi spionez rudele
Cum ajungi rasist, în România, dintr-o glumă pe internet