High Hui

De la muștele cu tumori până la psihopații de pe Tinder: ce s-a mai întâmplat în știință

Cam un sfert dintre utilizatorii de Tinder sunt de fapt combinați.

Aplicațiile de dating pot să fie un loc interesant din care să aduni date și să înveți despre comportamentul uman. Helen Fischer, antropoloagă specializată în biologie, a făcut asta cu date de pe Match.com; ăsta e al optulea an în care se dă publicității un raport fascinant denumit Oameni singuri în America și e numai despre obiceiurile și preferințele de dating ale oamenilor.

Un nou studiu publicat în Computerele in comportamentul uman a analizat date despre utilizatorii de Tinder și-a dezvăluit ceva mai sumbru: a raportat că o parte dintre utilizatori sunt implicați în relații serioase în timp ce folosesc aplicația. Cercetătorii au chestionat 1 486 de utilizatori de Tinder și au constatat că circa 22% aveau relații. Și jumătate din acei oameni au spus că s-au întâlnit cu cineva cu care s-au conectat pe Tinder.

Videos by VICE

Autorii studiului au decis apoi să analizeze trăsăturile de personalitate și motivațiile acestor utilizatori de Tinder care nu sunt solo. Există un grup de măsurători în psihologie cunoscute sub numele atrăgător de „Triada Întunecată”, care evaluează machiavelismul, narcisismul și psihopatia. (Dacă-ți amintești din liceu, Machiavelli e tipul care a zis că pentru un lider cel mai bine e să fie temut, nu iubit.)

„Aceste trăsături de personalitate distincte, dar asociate, sunt caracterizate de exploatare, manipulare, lipsă de empatie și răceală emoțională și au primit destul de multă atenție din partea cercetătorilor care le folosesc ca să-și dea seama de comportamentul uman în numeroase contexte”, au scris cercetătorii.

Când au analizat să vadă dacă utilizatorii de Tinder în relații au aceste trăsături întunecate, au constatat că ei chiar au obținut scoruri mai mici la „agreabilitate” și „conștiinciozitate” și au luat scoruri mai mari la „nevroză” și „psihopatie”. Utilizatorii de Tinder în relații cu scoruri mai mici la agreabilitate și conștiinciozitate erau mai predispuși să folosească aplicația pentru sex. Trăsăturile pronunțate de narcisism și machiavelism erau asociate cu folosirea Tinderului ca să-și gâdile orgoliul.

Există limitări în colectarea autoraportărilor, așa că viitoarele cercetări asupra motivațiilor și trăsăturilor de personalitate vor trebui să fie mai detaliate în privința întrebărilor despre durata relației și momentul ales pentru comportamentele respective, au notat autorii.

„Concluziile noastre mă fac să mă întreb dacă nu cumva aplicațiile de dating or fi o amenințare la adresa relațiilor romantice”, a declarat pentru PsyPost autoarea studiului, Elisabeth Timmermans. „Sigur, cercetările noastre sunt prea preliminare ca să tragem astfel de concluzii, dar sugerează deja că anumiți oameni (adică cei cu anumite trăsături de personalitate) sunt mai susceptibili să folosească aplicațiile de dating în scopuri de infidelitate decât alții.”

Dacă ketamina e opiod, ar trebui să fie folosită pentru depresie?

Ketamina a demonstrat un mare potențial în a trata depresia și pare să funcționeze mai rapid decât orice alt medicament disponibil. În timp ce antidepresivele tradiționale pot să-și facă efectul și-n câteva săptămâni, ketamina începe uneori să acționeze în doar 40 de minute. Dar un nou studiu indică faptul că unele dintre acele efecte pot să provină din activarea sistemului opioid al creierului, care e implicat în durere, recompensă și, de asemenea, dependență. În trecut se credea că ketamina funcționează doar prin interacțiunea cu sistemul glutamat al creierului, care e implicat în memorie și învățare.

Ca să testeze ce face ketamina în creier, cercetătorii au început un studiu dublu anonimizat, încrucișat asupra adulților cu depresie rezistentă la tratament. Unii dintre participanți au primit ketamină și un placebo, iar alții ketamină și naltrexonă, care blochează receptorii de opioide. „Naltrexona a anulat efectele antidepresive ale ketaminei într-atât de complet, încât cercetătorii au încheiat mai repede studiul, din motive etice”, a raportat Science Magazine.

Cercetătorii nu se pot pune de acord asupra a ceea ce înseamnă asta, raportează NPR. Unii dintre ei cred că ketamina s-ar putea dovedi la fel de adictivă ca și alți opioizi și ar trebui să acționăm cu grijă când o folosim pentru tratamente psihiatrice. Autoarea studiului, Carolyn Rodriguez, a declarat pentru NPR că efectele asupra sistemului glutamat sunt în continuare importante și că noile descoperiri sunt „începutul unei conversații” care dezvăluie că „mecanismul de acțiune al ketaminei e complicat.”

Tumorile muștelor excluse social progresează mai rapid

Un nou studiu asupra muștelor a descoperit că interacțiunile sociale s-ar putea să influențeze evoluția unor boli non-transmisibile, precum cancerul. Cercetătorii au pus o muscă cu o tumoare într-un grup cu alte muște sănătoase. Celelalte muște sănătoase au izolat musca bolnavă atât de mult, încât ar fi putut la fel de bine să fie și singură. Dar când musca bolnavă a fost înconjurată de alte muște cu cancer, acelea au inclus-o în grupul lor social. La musca exclusă de muștele sănătoase tumoarea a progresat mai rapid, iar la cea inclusă de celelalte bolnave, creșterea tumorii a încetinit.

Deci cum de-au știut muștele sănătoase că musca are o tumoare în primul rând? Beata Ujvari, bioloagă evoluționistă și autoare a lucrării, zice că nu se știe sigur. Nu se știe dacă muștele au detectat cancerul sau dacă s-au prins că musca bolnavă se comportă diferit față de celelalte. (Deși spune că există niște studii interesante asupra cancerului la oameni, care arată că neuronii olfactivi sau de miros de pe antenele muștelor de oțet pot să distingă celule epiteliale mamare sănătoase de diverse celule de cancer la sân.

Indiferent cum au știut muștele, cercetătorii au emis ipoteza că tumoarea muștei izolate a progresat mai rapid, pentru că era supusă unui stres în plus. „E posibil ca asta să-i fi scăzut din resursele pentru suprimarea tumorii și/sau să determine condiții favorabile pentru creșterea tumorii”, a spus Ujvari.

Întrebarea care trebuie pusă, când vine vorba despre studii pe animale, e dacă le putem transfera concluziile direct la oameni? Oare oamenii izolați ar avea boli care progresează mai rapid? Ujvari spune că nu știm sigur, dar factorii psihosociali, precum evenimentele traumatizante din viața omului, nivelurile ridicate de simptome depresive sau nivelurile scăzute de sprijin social au fost asociate cu rate mai mari de cancer, precum cancerul la sân și cel la colon. La mamifere, izolarea socială a fost asociată cu o progresie mai rapidă a diabetului de tip II, boli cardiovasculare sau cerebrovasculare și dezvoltarea cancerului mamar, adaugă aceasta.

„Ne trebuie și alte experimente asupra altor specii vertebrate înainte să putem transfera direct conceptul asupra studiilor pe oameni, însă totuși studiul nostru accentuează importanța sprijinului social și a bunăstării psihosociale în evoluția și rezultatele cancerului”, spune aceasta.

Poți să crezi că un alt corp e al tău doar uitându-te la el

Iluzia mâinii de cauciuc e un truc celebru de proprietate a corpului, cu ajutorul căruia poți să-ți păcălești mintea să creadă că o mână de cauciuc e a ta. Funcționează așa: propria ta mână e ascunsă și te uiți, în schimb, la o mână de cauciuc. Apoi, mâna ta reala și cea de cauciuc sunt atinse sau mângâiate în același fel. În curând, o să simți că atingerea mâinii de cauciuc, mai degrabă decât pe cea reală. E o cale mișto de a descoperi cum știe creierul unde îți e plasat corpul în spațiu și ce aparține corpului tău și ce nu.

Un nou studiu, disponibil pe bioRxiv, a descoperit că poți să activezi iluzia asta chiar mai repede decât se credea până acum: nu ai de nevoie de elementul de atingere. Se credea că atingerea sincronizată e esențială pentru a crea senzația de proprietate a corpului. Dar cercetătorii din Marea Britanie au arătat că, la unii oameni, simpla observație vizuală a unui manechin poate duce la senzația de proprietate.

„Putem obține proprietate asupra unui corp fals doar dacă ne uităm la el? Da, putem!”, a scris pe Twitter autoarea studiului, Laura Crucianelli. Pentru mai multe pe subiectul experiențelor controlate de decorporalizare, uite cum transferul conștiinței într-un cap de robot te-ar putea face mai puțin înfricoșat de moarte.

De ce și-ar dona cineva un rinichi unui complet necunoscut?

Nu prea are mult sens să ne riscăm viața pentru alții, din punct de vedere evolutiv. Dacă suntem organisme care încearcă să supraviețuiască, de ce am face ceva ce ne-ar putea împiedica această abilitate?

Există o teorie, conform căreia altruismul e generat de empatie, scrie Christian Jarrett în The Psychologist. Cu cât simți mai mult problemele celorlalți, poate cu-atât mai mult o să simți dorința de a-i ajuta. Un nou studiu a încercat să evalueze relația dintre empatie și ajutarea altora prin analizarea reacțiilor creierului la oamenii super altruiști: și-au donat rinichii unor necunoscuți.

Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au adus 25 de donatori de rinichi la un laborator și i-au comparat cu 27 de subiecți de control. Toți participanții au experimentat presiune dureroasă asupra degetelor lor mari și s-au și uitat la un clip cu altcineva care are parte de aceeași durere.

Donatorii de rinichi au demonstrat o suprapunere neurală mai mare când au experimentat ei durerea și când s-au uitat la alții care experimentează durerea. Asta înseamnă că chiar și atunci când doar se uitau la altcineva care simte durere, aveau niveluri asemănătoare de activitate în regiunile creierului ca și atunci când simțeau ei înșiși durerea. Au demonstrat și niveluri asemănătoare de activitate cerebrală când anticipau durerea unui străin ca și atunci când anticipau propria durere.

„Concluziile de față asociază direct empatia măsurată obiectiv și durerea”, au scris autorii, deși au notat că concluziile lor trebuie replicate cu altruiști mai puțin extremi pe viitor.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

https://www.facebook.com/viceromania/