Cum să scapi din România

Am întrebat români din Franța ce trebuie să știi dacă vrei să te muți acolo

România are cea mai mare rată de creștere a diasporei, între 2000 și 2015, după Siria. Dar noi n-avem războaie și ISIS.

de Andrada Lăutaru
11 Octombrie 2017, 10:36am

Emilia, 26 de ani. Fotografie via contul ei de Facebook

Am fost de mai multe ori în Franța și oricât de mult mi-au plăcut plajele din sud, cidrul din nord și aerul fancy din Paris, mereu m-am întors acasă frustrată că vocabularul meu în franceză este foarte sărac. Bineînțeles că de fiecare dată mi-am promis că gata, o să recuperez tot ce n-am învățat în liceu, dar după două zile am uitat. Cumva, minusul ăsta a cântărit mereu ca punct decisiv care a demontat sau cel puțin a amânat orice gând aș fi avut legat de încercarea unui trai acolo. Am fost curioasă ce argumente i-au convins pe cei care și-au luat un bilet doar dus spre țara muzicii lui Brassens.

Am întrebat mai mulți tineri români care trăiesc în Franța cum au hotărât să se mute acolo și care au fost primele obstacole din drumul lor. Am aflat că birocrația se mănâncă și acolo pe pâine și că într-adevăr cel mai bine ar fi să mergi la niște ore de franceză înainte să te muți.

Emilia, 26 de ani, kinetoterapeut

VICE: Când te-ai mutat în Franța și de ce?
Emilia Ghergut: M-am mutat în Franța acum doi ani și patru luni pentru jobul de kinetoterapeut. În România mi-a fost foarte greu să găsesc de lucru în domeniul meu (chiar și în ceea ce privește stagiile de practică în facultate) și am decis să vin aici ca să pot practica ceea ce am învățat la facultate, în Bacău.

Care a fost cea mai grea parte?
Cred că a fost procesul administrativ dinainte de a veni aici. Știam oarecum la ce să mă aștept pentru că aveam alți colegi care se stabiliseră deja aici, dar în alte regiuni (eu stau în Provence). Tot procesul de aplicare pentru a obține autorizația de liberă practică în Franța a durat cinci-șase luni, plus încă trei luni în care am așteptat un răspuns oficial de la Comisia din departamentul unde am trimis tot dosarul.

Citește și: De ce nu mai vrea președintele Franței șantiere cu români

Răspunsul primit a fost unul pozitiv cu o mențiune, și anume aceea de a efectua un stagiu de o săptămână. Mi s-a dat o listă cu toate spitalele, clinicile și centrele/cabinetele private agreate pentru a primi stagiari. Am început să sun la peste 20 de spitale pe zi cu o limbă franceză de nivel mediu, din fericire, dar cu care tot am întâmpinat greutăți pentru că nu mai era ca la școală, unde profesoara vorbea lent și clar. Am învățat două fraze pe de rost pe care a trebuit să le repet zi de zi timp de aproximativ două luni. După cele două luni începusem să îmi pierd răbdarea, așa că am apelat la un site de joburi francez doar pentru kinetoterapeuți unde am cerut ajutor. Și așa am ajuns să îmi cunosc actuala colegă.

Crezi că sunt diferențe între cum sunt primiți românii în sud și în alte părți, de exemplu?
Nu, nu cred asta. Cred că dacă transmiți o energie pozitivă, primești aceeași energie pozitivă.

Ca român, unde te poți adresa pentru a primi ajutor pe partea de birocrație, odată ajuns acolo?
Depinde de domeniul în care lucrezi. Aici cam toate se leagă de job. Dacă ai job, poți să îți faci cont la bancă, poți să iți iei o chirie, poți să aplici pentru cardul de sănătate etc. Altfel, există centre de informare și instituții sociale care te pot îndruma. Dacă nu ai job încă, primul lucru care trebuie făcut este să mergi la Forțele de Muncă, unde au o platforma care te poate ajuta să găsești un job. În cele mai multe cazuri, nu prea se concretizează ajutorul lor pentru că există multe alte lucruri birocratice în care te poți împotmoli.

Păi, de unde începi?
Primul lucru pe care l-am făcut împreună cu prietenul meu aici, a fost să îi facem profilul la Forțele de Muncă. A avut profilul activ la ei timp de un an jumătate, timp în care a primit câteva oferte în domeniul lui, dar nu pe ceea ce era specializat. Apoi, după un an ne-am dat seama că pentru a face un curs intensiv de franceză cu stagii în diferite intreprinderi, organizat tot de ei, aveau nevoie de numărul lui de securitate socială, număr care noi credeam că poate fi obținut doar atunci când ești salariat. Aparent nu, dar nimeni nu ne spusese. Cu aceeași ocazie ne cereau un cont la bancă, dar nicio bancă nu a vrut să ni-l deschidă din același motiv al lipsei jobului. Pentru mine a durat un an să primesc magicul carte vitale, cardul de sănătate care e văzut ca un card cadou aici pentru că majoritatea intervențiilor medicale sunt rambursate 100%.

Am ajuns să ne convingem că motto-ul birocrației franceze este: „Pourquoi faire simple, quand on peut faire compliqué?"

Cum se poate descurca cineva care nu vorbește limba?
Pentru cei care nu vorbesc limba există asociații de integrare a imigranților. Ar trebui să fie una în fiecare oraș mediu sau mare. Cea de la noi din oraș se numește ASTI. Prețul este de 20 euro/lună și mi se pare un mecanism foarte bun de învățare și integrare în comunitate. În rest, e cam greu fără limbă pentru că nivelul lor de engleză e foarte scăzut. Altfel, există cursuri la centre specializate care costă în jur de 1 500 euro/ 3 luni.

A fost ceva total neașteptat ce ai descoperit acolo?
Unul din lucrurile neașteptate la cultura franceză a fost numărul mare de minorități existente aici. Adică da, știam că au fost multe colonii franceze în Africa și Orientul Mijlociu, dar nu mă așteptam să găsesc o multiculturalitate atât de diversă. Ceea ce nu e un lucru rău întotdeauna. Însă de la atacurile din Paris, dar mai ales după cel din Nice, eu și prietenul meu reflectăm serios la situația noastră. De la ieșiri în oraș la mersul cu trenul, la călătoriile în Paris sau alte locuri aglomerate și până la căutarea unei alte țări adoptive. Ceea ce e trist.

Orice alt sfat îți mai trece prin minte și crezi că cineva care se gândește să se mute în Franța ar trebui să știe?
Singurul sfat pe care aș fi în măsură să-l dau celor care se gândesc la venirea și stabilirea aici ar fi acela de a cunoaște bine limba. Fără limbă, poate deveni destul de frustrant și împovărător și câteodată rămâi blocat în demersuri administrative fără sfârșit care probabil se vor finaliza cu o depresie frumoasă.

Ioan, 35 de ani, reprezentant vânzări

Fotografie de Juanedc via Flickr

VICE: Când te-ai mutat în Franța și de ce?
Ioan: Foarte târziu și totuși în timp util pentru a nu o lua razna. Decembrie 2014. De ce? Nu mai aveam pentru cine și pentru ce rămâne în România și simțeam nevoia de o schimbare în același timp.

Ce-a fost cel mai greu pentru tine?
Aș zice segmentul birocratic al integrării în sistem, în rest totul a curs firesc, cu toate că nu vorbeam deloc limba franceză, există facilități pentru a recupera acest handicap, dacă îți dorești.

Crezi că sunt diferențe între cum sunt primiți românii în sud și în alte părți, de exemplu?
Peste tot sunt oameni și oameni, depinde și ce fel de om ești și tu. Personal nu am sesizat niciun fel de discriminare, atât timp cât ai un comportament normal.

Citește și: Am întrebat români din Germania ce trebuie să știi dacă vrei să te muți acolo

Ca român, unde te poți adresa pentru a primi ajutor pe partea de birocrație, odată ajuns acolo?
„Pôle emploi", un echivalent franțuzesc pentru Forțele de muncă, este important pentru că îți deschide orizonturi. Deși este destul de rar să te încadreze, să îți găsească de muncă, îți oferă niște informații care îți deschid orizontul, felul de a vedea cum e structurat sistemul în Franța. Apoi, orice demersuri ulterioare cam de orice natură privitor la integrarea ta în sistem este condiționat de a avea dovada faptului că ești înscris la pôle emploi.

Cum te descurci dacă nu vorbești franceza?
Depinde ce înțelegem prin „a te descurca" și depinde foarte mult de domeniul tău de activitate, de ce știi sa faci. Poți supraviețui, poți fi remunerat foarte bine, dar nu poți evolua, nu te poți integra.

„Nu mă așteptam ca birocrația de aici să o depășească cu brio pe cea din România."

Care e cea mai frumoasă parte din viața ta în Franța?
Partea frumoasă? Am scăpat de încrengătura cumetriilor, de sentimentul sufocant că partidul e în tot și toate, că indiferent de cât de mult ai munci și ai fi de pregătit, întotdeauna se va găsi un lingău de partid habarnist care va fi împins pe ușa din dos în postul pentru care, celor 20-30 de contracandidați, li se oferă iluzia unui concurs în cel mai bun caz.

Anca, 28 de ani, criptografie

Fotografie din arhiva personală

VICE: Când te-ai mutat în Franța și de ce?
Anca Nițulescu: Povestea de dragoste cu aroma francofonă a început cu ceva timp în urmă, în anii copilăriei. Mama îmi citea revistele belgiene de benzi desenate Pif et Hercule, Asterix et Obelix, priveam fascinată desenele Les trois musquetaires, unde eroii erau câini și pisici. Am crescut cu ritmuri de „chanson française", Georges Brassens, Édith Piaf, Jacques Brel fac parte din parcursul meu spre Paris. În sufrageria familiei am auzit multe povești, secrete și cochetării franțuzești de la prietena cea mai bună a mamei, profesoara de franceză, o iubitoare a Parisului. E ușor de ghicit că alegerea Franței ca destinație nu a fost deci deloc întâmplatoare.

„Accidentul" s-a produs după ce am absolvit Facultatea de Matematică din București și mi-am dat seama că îmi doresc să rămân în mediul academic, să fac cercetare, la un nivel competitiv, lucru destul de greu de realizat în România. Acum patru ani am obținut o bursă a Institutului de Matematică Henri Poincaré din Paris, condus de matematicianul Cédric Villani și mi-am început aventura în orașul luminilor.

Ce-a fost cel mai greu pentru tine odată ce te-ai mutat?
E costisitor să trăiești ca student la Paris, dar oferta culturală și deschiderea pe care ți-o dă acest oraș cosmopolit merită orice sacrificiu. Cel mai greu mi-a fost însă să mă obișnuiesc cu statutul meu de „imigrant", să fiu privită ca un străin, uneori chiar să trebuiască să port povara imaginii negative pe care o au românii în Franța. Dar am luat-o ca pe o provocare, am realizat repede că sunt singura responsabilă și capabilă să mă integrez, să mă fac apreciată pentru ce sunt eu.

„Începutul și acomodarea sunt mai dificile, iar integrarea şi formalităţile administrative se derulează uneori cu greutate, e nevoie de răbdare și perseverență."

Ce faci, ca român, ca să combați birocrația din Franța?
În cazul meu a fost destul de simplu, am ajuns aici printr-un program de burse de studiu, deci am beneficiat de consiliere, tutorat și asistență din partea instituției care m-a acceptat. Cred că pentru cei care sunt pe cont propriu în Franța, o soluție ar fi să se adreseze comunității de români de aici, există grupuri pe rețelele sociale sau mailing list-uri în care românii schimbă impresii și sfaturi. În plus, cred că sunt atâția români în Franța încât este practic inevitabil să nu ai cel puțin o cunoștință aproape de locul unde decizi să te muți.

Citește și: Românii supărați că n-a ieșit extrema dreaptă în Franța sunt cei mai siniștri dintre pământeni

Și dacă nu știi limba?
Cred că depinde foarte mult de mediul în care îți dorești să te afli și de nivelul de interacțiune pe care îl dorești cu francezii. Mediile business, învățământul superior, întreprinderile mari sunt locuri internaționale, unde vei întâlni poate mai mulți străini decât francezi, iar limba folosită este, în general, engleza. Pe de altă parte, pentru a gusta cu adevărat din cultura franceză, mai ales din cea pariziană, și pentru a înfrunta cu succes birocrația de care nu poți fugi, cunoașterea limbii te ajută foarte mult.

A fost ceva total neașteptat ce ai descoperit acolo? Ce?
Sunt multe lucruri care sunt de negăsit în alte părți, de la baguette & fromage la apetitul pentru rafinament și calitate pe care îl au francezii. Am descoperit că francezii sunt aparent neprietenoși, dar singura metodă să te faci acceptat este să fii tu prietenos cu ei.

Orice alt sfat îți mai trece prin minte și crezi că cineva care se gândește să se mute în Franța ar trebui să știe?
Nu mă îndoiesc de faptul că partea financiară influențează puternic decizia fiecăruia de a pleca în străinătate, dar din experiența mea, pot spune că Franța nu este o destinație pur și simplu „profitabilă", Franța trebuie trăită cu pasiune.

Alexandra, 27 de ani, actuar

Fotografie din arhiva personală

VICE: Ce-a fost cel mai greu pentru tine când te-ai mutat în Franța?
Alexandra Dincă: M-am mutat în Franța în aprilie 2014 din motive profesionale. Cea mai grea parte a fost să mă adaptez la modul de viață al francezilor sau mai bine spune al parizienilor. Sunt cunoscuți ca fiind foarte aroganți și reci, iar eu venind dintr-un mediu complet diferit, mi-au trebuit aproximativ trei ani pentru să accept această idee.

Ca român, unde te poți adresa pentru a primi ajutor pe partea de birocrație, odată ajuns acolo?
Te poți adresa oricând ambasadei. Problema este că timpul de așteptare pentru orice solicitare este foarte mare.

Cum se poate descurca cineva care nu vorbește limba?
E foarte greu. Francezii nu vorbesc alte limbi. Eu am fost nevoită să învăț franceză întrucât am suferit un fel de depresie culturală din cauză că nu reușeam să mă înțeleg cu oamenii. În locurile turistice, marea majoritate a oamenilor vorbesc engleza, însă în mediul profesional fără franceză nu prea reușești să produci la capacități maxime.

Citește și: Români din Barcelona mi-au spus cum au trăit violențele și referendumul pentru independență

Care e cea mai frumoasă parte din viața ta în Franța?
Cea mai frumoasă parte din Franța este faptul că pot călători oriunde în Europa doar urcându-mă în tren. De când sunt în Paris am vizitat mai mult decât am vizitat până la 23 de ani (vârsta la care am venit aici). Apoi, din punct de vedere personal pot spume că cea mai frumoasă parte este ca l-am întâlnit pe iubitul meu.

Sfat: învață franceză și înarmează-te cu răbdare. Totul se mișcă încet, însă odată pus mecanismul în mișcare, totul vine de la sine.

A fost ceva total neașteptat ce ai descoperit acolo?
Deși în Paris există un amestec de culturi, am fost plăcut surprinsă să cunosc oameni de peste tot, am cunoscut oameni care au doctorat în fizică cuantica și au decis să se facă profesori de dans, oameni care mi-au schimbat complet viziunea asupra vieții și cărora le sunt foarte recunoscătoare.