Printre Vine-urile cu pisici și selfie-urile cu țoampe, sigur ai văzut niște știri legate de un tip, Sebastian Ghiță. Ca orice cetățean normal, te întrebi: „Cine e ăsta, dă cumva Samsung Galaxy S7 gratis pe pagina lui de Facebook dacă îi dai like, și dacă nu, de ce ar trebui să-mi pese?” Răspunsul e simplu. Din cauza senzației profund românești de a te bucura de răul altuia, întărită de faptul că „altul” ăsta e un personaj destul de grețos. Să o luăm pe rând:
Sebastian Ghiță omul
Tipul e un exemplar clasic de „om de afaceri cu statul”. Din ăla care ori a vândut ceva foarte scump la stat, ori a cumpărat de acolo ceva foarte ieftin. Sistemul clasic de îmbogățire în România. Prin 2002 a fost inculpat în cazul Tracia – Asesoft, fiind acuzat de complicitate la înșelăciune și fals în declarații în legătură cu niște tranzacții petroliere, bla bla, pe scurt statul a pierdut vreo 20 de miliarde de lei vechi. Avea 22 de ani atunci. Îți spun doar așa, ca să te întrebi ce naiba faci cu viața ta în momentul ăsta. Evident că a fost achitat, că pe atunci cam toată lumea era.
Videos by VICE
În 2009 avea o avere estimată la vreo sută de milioane de euro.
În 2011 și-a făcut televiziune, România TV, s-a aliat cu Ponta și și-a folosit tunul mediatic pentru a-l ajuta pe ăsta atât în lupta cu alte partide, cât și cele interne din PSD, respectiv USL. În caz că nu știai, cele mai mari mâncătorii și jocuri de putere se fac în interioarele partidelor. Apoi și-a folosit influența astfel dobândită pentru a intra pe lista deputaților, în cadrul USL.
E prieten bun cu Ponta, evident. Cei doi și-au făcut de mai multe ori vacanțele împreună. Chiar și după ce a pierdut prezidențialele, Ponta s-a dus cu Sebastian Ghiță în Dubai. Ponta a pierdut luptele politice interne din partid și a fost scos, ușor, din viața politică. Pasul următor e să fie plimbat în fața televiziunilor cu cătușele la mâini, ca să aplaudăm ca focile și să plângem de bucurie. Pentru asta, însă, trebuie construit un dosar sănătos. Și aici intervine prietenul Ghiță.
Citește și Demisia lui Ponta îți arată că ura este cel mai nobil sentiment uman
Sebastian Ghiță inculpatul
Ghiță e acuzat acum de o groază de chestii: două infracțiuni de dare de mită, două de folosire de informații confidențiale în scopuri neautorizate (și-a folosit influența pentru a le arăta unor inculpați ce dosare aveau), șantaj (a cerut jumătate de milion unei firme, ca să nu difuzeze un material incriminator la televiziunea lui), cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis.
Din fericire pentru el, însă, e deputat, ceea ce înseamnă că nu poate fi reținut sau arestat fără acordul colegilor lui deputați. Că așa e justiția amuzantă la noi. Întâi s-a dus la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, cu un filmuleț tragicomic în stil OTV, în care a explicat cât de interlopi sunt denunțătorii lui. De parcă e ceva ciudat că niște interlopi au denunțat alt interlop. Ăștia au zis „nu” la arestare, „da” la reținere.
Video via agenția de presă Klarmedia.ro
Ieri, când Camera Deputaților trebuia să-și dea votul dacă să fie reținut și/sau arestat, Ghiță a venit și a ținut un discurs emoționant, în care a explicat că e și el tată, viața e grea, că președintele Iohannis ar putea fi implicat într-un dosar penal, că și președintele Senatului ar putea fi, că dosarul lui e subțire și că se urmărește de fapt denunțarea lui Victor Ponta. Complet mișcați de acest discurs, colegii lui au respins atât reținerea cât și arestarea.
Să nu crezi că au făcut asta din camaraderie sau din simpatie. Au făcut-o că au înțeles ce vrea Ghiță să zică. Justiția funcționează de jos în sus și în lateral. Prinzi un șobolan, îl strângi cu ușa până denunță un șobolan mai mare, și tot așa până rămâi fără șobolani. Cum l-a denunțat Borcea pe Oprea, spre exemplu. Ghiță, la fel ca și Udrea și mulți alții înaintea lor, a sugerat fin că, dacă pică, nu pică singur, și o să toarne și ceva colegi ca să scape mai ușor. Inclusiv pe Ponta. De-aia parlamentarii au făcut zid în jurul lui: să-și scape pielea.
Citește și Nu e ușor să fii Gabriel Oprea
Și de aici treburile devin complicate
Înainte să urli că „vai, a scăpat” trebuie să înțelegi că arestul și reținerea nu prea au legătură cu procesul. Judecat tot o să fie pentru acuzații. Doar că n-o să fie reținut în prealabil într-un mod destul de nedemocratic. Nedemocratic, dar care, chipurile, ar ajuta DNA-ul să stea cu ochii pe el să nu influențeze procesul prin puterea pe care o deține și prin măgăriile de care e în stare.
O altă problemă e că dosarul împotriva lui, ca și multe altele de altfel, e posibil să fie destul de subțire, la comandă și împins de la spate să pară viabil, deși nu prea e. Nu avem de unde să știm, că ține de niște informații care nu sunt publice.
Și aici intervine problema morală pe care o dezbat mulți zilele astea: dacă un dosar e subțire, comandat politic și împins de la spate să existe, înseamnă că justiția nu prea e democratică și e posibil să alunecăm spre panta veselă a statului polițienesc, de care oricum ne apropiem ușor. În același timp, e foarte clar că omul e un cârnat odios și ne-ar face bine, ca nație, să stea după gratii.
Însă e foarte important ca justiția să fie independentă și corectă. Iar aici e posibil să nu fie.
Din punctul meu de vedere de om pragmatic și cinic, Ghiță la pușcărie e cioara din mână și chiar nu mă interesează cât din dosarul ăla e pe bune și cât e comandat. Independența și corectitudinea justiției sunt porumbelul de pe gard. Așa că am să mă bucur că Ghiță e biciuit în public și mă cam oftic că colegii lui burtoși l-au scăpat de făcut pipi la găleată.
Acum na, nu trebuie să te iei după mine. Dacă peste 20 de ani o să fim toți supravegheați, controlați de Poliția Gândurilor și executați dacă nu avem sentimente pufoase despre glorioșii noștri conducători, și o să îmi zici „uite, bă, de ce e important să ai o justiție corectă și să nu aluneci spre panta statului polițienesc”, o să ridic din umeri și o să zic „Da, ai dreptate, eram prost pe vremuri”. Dar momentan, hai cu arestarea!
Urmărește VICE pe Facebook
Mai citește despre clasa politică românească:
Tot ce trebuie să știi despre „Patrula lui Vlad Țepeș”, prima brigadă de hăndrălăi din România
Tot ce trebuie să știi despre cât de frică le e politicienilor români de votul într-un singur tur
Politicianul care s-a folosit de Colectiv în campanie pare mai decent în meme-urile care-l parodiază