Am vorbit cu un psiholog să văd dacă mă învață cum să nu mai fiu egoistă

Una dintre cele mai groaznice trăsături de caracter pe care le am este egoismul. Nu vreau să par că mă auto-denigrez și nici nu pescuiesc complimente. Eu sunt egoistă. Eu prezint caracteristici care știu că nu sunt atrăgătoare: vorbesc în continuu despre mine sau viața mea, nu mă simt prost când cineva trebuie să strângă după mine sau să termine ceva ce eu am început, împrumut lucruri de la persoane și nu le mai returnez.

Mai pe scurt: tind să fac lucruri care îmi convin mie, chiar dacă asta înseamnă că cineva are de pierdut din cauza asta. E nasol, nu? Da, chiar e. Recent am văzut un film despre un psihopat cu tendințe de ucigaș în serie și am putut să relaționez. Dacă sunt îngrijorată? Cu siguranță.

Zece întrebări pe care ai vrut mereu să le pui unui tip care-și riscă viața pentru Instagram

Într-o căutare constantă a unei versiuni mai bune a sinelui, una care nu îngreunează viața altora, am hotărât să cer ajutor.

Am vorbit cu doctor Nick Haslam, un psiholog, care a studiat toată cariera lui tulburările de personalitate, ca să aflu dacă am o problemă serioasă și dacă există vreo speranță pentru mine.

VICE: Nick, ajută-mă! Sunt egoistă și vreau să mă schimb. Ce pot să fac?
Dr. Nick Haslam: Eu consider că cea mai bună modalitate de a fi mai puțin egoistă e să simți cât de bine e să faci lucruri pentru alte persoane. Deseori, oamenii sunt surprinși când descoperă cât de plăcut e să ai grijă de alții. Eu cred că poți începe cu complimente. Poate că faci asta deja, dar pur și simplu să lauzi oameni sau să recunoști când aceștia fac ceva bun, e un pas înainte. Orice comportament nou se formează treptat, cu mici schimbări.

Deci, eu deja fac asta, într-un fel. Și nu sunt sigură dacă am văzut prea multe thrillere psihologice, dar uneori îmi fac griji că fac lucrurile astea pentru că asta se așteaptă lumea de la mine. Adică, asta facem ca să fim persoane mai drăguțe. Eu cred că dacă nu aș ști că trebuie să facă lucrurile astea ca să fiu considerată o persoană decentă, probabil că nu le-aș face.
Chiar crezi asta?

Da… Mie îmi pasă destul de mult despre ce cred oamenii despre mine și nu vreau să fiu considerată rea. Însă, dacă sunt percepută drept rea sau insensibilă, pot să asimilez asta destul de rapid. Mă simt un pic sociopată.
Să vrei validarea cuiva nu e același lucru cu a fi egoistă. Asta doar înseamnă că părerile altora contează pentru tine, iar eu cred că ăsta e un semn că nu ești egoistă. E un semn că îți pasă de starea ta de bine și de fericirea materială. Deci eu cred că trebuie să faci diferența dintre a vrea validarea altora și doar să-ți pese de ce e bine pentru tine. Sunt lucruri destul de diferite.

Atunci întrebarea mea e următoarea: e normal să-ți pese mult mai mult de tine însuți decât de alte persoane?
Da. Cu siguranță este normal. Poți să-ți imaginezi lucrurile de care ne pasă ca niște cercuri concentrice. Majoritatea oamenilor le pasă mai mult de ei înșiși și mai mult de familia lor apropiată decât de alții. Plus, mai e și o gamă largă de cunoștințe de care-ți pasă mai mult decât de o persoană necunoscută, apoi există cercuri concentrice de persoane din orașul tău, din țara ta, în comparație cu restul lumii. Cu cât ajungi mai aproape de sine, cu atât îți pasă mai mult de lucruri.

Până la urmă, e logic: dacă toată lumea ar fi complet egoistă, societatea nu ar funcționa, pentru că oamenii nu ar avea grijă unii de ceilalți. De asemenea, nimeni nu vrea să fie înconjurat de samariteni fără de păcate. Ei pot fi un pic cam plictisitori… Întrebarea este: ți se pare că grija ta e legată mult mai puțin față de alții decât de tine, încât să fie patologică?

Nu chiar. Poate. Poate doar pentru că îmi place să cred că sunt suficient de inteligentă emoțional încât să recunosc un tip periculos de egoism…
Ei bine, eu cred că cel mai bun ghid sunt alte persoane. Dacă primești un sentiment din partea altora că nu contribui în situațiile sociale, sau dacă nu-i iubești sau nu-i validezi sau îi bagi în seamă atunci când sunt bolnavi sau într-o stare proastă, atunci s-ar putea să ai o problemă. Dacă nu primești feedback-ul ăsta, atunci probabil nu e adevărat. Acestea fiind spuse, e foarte posibil să fii inteligent emoțional și o persoană rea.

La naiba…
S-a tot dezbătut ideea că persoanele psihopate sunt foarte inteligente emoțional. Ele înțeleg cum funcționează, dar pur și simplu nu le pasă. Percep totul, deși nu acționează într-o direcție care să ajute pe alții. Trebuie să te întrebi: îți pasă atunci când prietenii tăi sunt nefericiți sau îndurerați? Dacă da, mai ales dacă se vede în comportamentul tău, atunci ești OK.

OK. Atunci când poți spune că ești prea egoist?
Dacă acționezi în interes propriu, într-un fel în care rănești pe alții, atunci ești cu siguranță prea egoistă. Dacă acționezi într-un fel care îți pune în pericol prieteniile și relațiile, atunci asta-i o problemă. Trebuie să fii suficient de egoistă încât să-ți impui interesele și drepturile și să primești ceea ce meriți, dar nu atât de mult încât să alienezi persoanele, pentru că simt că nu se pot baza pe tine sau nu pot avea încredere. Să găsești un echilibru e mereu o provocare, dar, dacă prietenii tăi nu te-au abandonat, atunci probabil că ești OK.

Nu mai sunt atât de îngrijorată… dar sunt un pic.
Eu cred că asta e un semn bun. Mie chiar îmi place când oamenii își fac griji dacă sunt buni sau nu, deoarece sugerează că sunt suficient de buni încât să se gândească la aspectul ăsta.

Ce paradox.
Un pic, da. Tu crezi că Donald Trump își face griji dacă oamenii îl consideră prea egoist? Eu cred că oamenii cu adevărat egoiști nici măcar nu le pasă, nu înregistrează astfel de emoții. Ei sunt atât egoiști încât consideră că sunt cei mai buni, iar restul lumii nici nu se compară.

O să cuget mai mult la asta. Pe lângă să fac complimente, ce pot să mai fac ca să mă asigur că devin mai puțin egoistă?
Poți începe cu relațiile mai intime. Dacă faci lucruri spontane pentru alții din proprie inițiativă, asta te va ajuta. De asemenea, poți să faci muncă voluntară, pentru o cauză socială care ajută oamenii defavorizați.

Crezi că aceste mici gesturi vor schimba felul în care gândesc și simt?
Da, cu siguranță. Până la urmă, dacă îți schimbi comportamentul, atunci te schimbi și pe tine. Eu cred că trebuie să ne obișnuim cu ideea că avem o personalitate și acționăm în tandem cu ea sau contra. Cum te comporți devine parte din personalitatea ta. Dacă te comporți într-un anumit fel, cel mai probabil o să-ți intre în obiceiuri și va face parte din ce în ce mai mult din felul tău de a fi. De asemenea, sunt multe dovezi care arată că oamenii devin mai receptivi și mai prietenoși pe la 20-30 de ani.

Există speranțe pentru tinerii din ziua de azi. Practic, atunci când îți faci un spațiu pentru tine și încerci să-ți dai seama cine ești, trebuie să-ți pese un pic mai puțin de ceilalți, dar cu cât îmbătrânești, crește și grija față de ceilalți.

Dar dacă ai copii sau devii părinte? Crezi că asta m-ar face mai puțin egoistă?
Da și nu. Asta e una dintre explicațiile date pentru tendința de creștere a amabilității între 20 și 30 de ani: oamenii devin părinți. Eu cred că atunci când o persoană depinde de tine, asta te face mai puțin egoistă în relația cu tine, dar mai egoistă în legătură cu familia sau copilul. Dar cu siguranță nu trebuie să faci un copil doar ca să fii mai puțin egoistă.

Sună cam egoist când pui problema așa.
Da, ar putea fi.