Putin te urăște

Foto via

Dacă ți se pare greu să urmărești situația din Ucraina și nu știi prea bine cu cine să ții, sunt două informații care te pot ajuta să vezi lucrurile mai clar.

Videos by VICE

Prima: rușii au alte definiții pentru cuvinte uzuale, cele mai multe din categoria „zicem asta, dar facem ce vor mușchii noștri, fiindcă putem, ha ha ha…“. Definiții din alea de șmecher de curtea blocului, pentru care prezența sau lipsa băștii sunt motive la fel de bune ca să scoată de la tine niște bani de țigări.

Ai auzit probabil în școală de celebra expresie a lui Maiorescu: „formă fără fond“. Omul încerca să spună că, degeaba încercau românii să importe tot soiul de obiceiuri occidentale, chestiile astea au nevoie de ani (și multă educație) ca să fie înțelese și acceptate de toată lumea. Rușii au preluat și au perfecționat forma fără fond. Așa s-a născut „pacea“ susținută de cel mai mare număr de arme nucleare, „democrația“ cu un singur partid, „armata prietenă“ de ocupație, mai nou numită „forțe de menținere a păcii“, „dușmanii poporului“ descoperiți peste noapte, „președintele“ cu câte mandate vrea el, celălalt „președinte“, subordonat prim-ministrului, „referendumul“ organizat într-o săptămână și alte chestii pe care oricine a prins câțiva ani de propagandă comunistă ca la carte le miroase de la distanță, fiindcă nu e vorba decât de rahat mâncat cu polonicul. Plus dușmanul perfect, diavolul, „fascistul“ sau „nazistul“ care e, de regulă, oricine nu e de acord cu viziunea rusească asupra lumii.

Dacă trăiești cu impresia că Russia Today, Vocea Rusiei sau orice alt organ de presa sponsorizat de Kremlin nu vrea să te manipuleze, greșești. Da, e posibil ca, uneori, lucrurile spuse de ei să fie adevărate sau să se potrivească cu ceea ce crezi, dar asta nu înseamnă că în spatele acelei povești nu stau alte interese. Urmărește cu atenție orice mesaj folosit excesiv de propaganda rusă, caută-i originile și o să le găsești, de cele mai multe ori într-un comunicat oficial al Kremlinului sau într-o declarație a unui înalt oficial rus. Ideile de „război civil“ în Ucraina sau de „federalizare“ de acolo au plecat – n-ar trebui să te surprindă faptul că, după două, trei zile, lucrurile de pe teren mergeau fix in direcția dictată de la centru.

Al doilea lucru important de reținut e că Putin te urăște. Ai să zici că-i urăște mai mult pe americani – dar adevărul e că deceniile de Război Rece i-au transformat în genul acela de vecini care s-au certat în tinerețe de la un gard și se mai înjură la beție, dar au nevoie unul de altul ca să trăiască. Ce-l roade pe Putin nu e gardul, ci faptul că americanii par să nu-l mai considere dușmanul principal, iar el vrea să fie un Lex Luthor etern, nu vreun gagiu care dispare după primul film din trilogie.

O să te gândești că Putin urăște Uniunea Europeană, fiindcă a reușit să unească națiuni diferite sub un singur steag în mod pașnic, un lucru pe care Uniunea Sovietică n-a reușit să-l facă fără să apeleze la frică și teroare. Pentru asta a inventat o altă formă fără fond, acel concept stupid al unei Uniuni Eurasiatice, de la Lisabona la Vladivostok, în care evident că vioara întâi ar trebui să fie Rusia. Da, UE stă în cale acestui vis măreț și Putin ar vrea-o dispărută, dar nici pe ei nu-i urăște cel mai tare.

Pe tine te urăște mai mult: fiindcă ai părăsit blocul comunist fără cel mai mic regret, fiindcă acum te lăfăi în UE și vrei să-ți faci concediul la Paris sau Londra în loc de Moscova, fiindcă nimeni nu mai vrea să facă Lomonosov-ul, dar toți dau examen la Sorbona, fiindcă n-ai plâns după Tratatul de la Varșovia și ai acceptat să fii în NATO. Fiindcă orice om cu puțin creier din Moldova, Georgia, Ucraina, Belarus, până și Rusia, poate să arunce un ochi în curtea ta și să vadă că, la naiba, e mai bine decât orice promisiunea poate să-ți facă Putin. Ești exemplu perfect că, în ciuda a 50 de ani de comunism, bullshit-ul n-a prins deloc și rușii au eșuat. Și dacă au eșuat cu noi, vor eșua și mai la est. Putin știe asta și de asta te urăște.

Vezi și:
În mod ciudat, te simți puternică atunci când porți chiloți cu Putin
Am vorbit cu un politolog rus anti-putin despre propagandă
De ce le tot dă Putin țăranilor ceasurile lui scumpe?